În aprilie spectacolele Teatrului Mic se văd si pe scena Teatrului Național București
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-aprilie-spectacolele-teatrului-mic-se-vad-si-pe-scena-teatrului-national-bucuresti/

Teatrul Mic prezintă spectacolele „Bigamul…după 20 de ani” şi „Noapte bună, mamă!” în datele de 7, 8, respectiv 9 aprilie 2022, şi spectacolul „Vinovat.Nevinovat.” în datele de 28 şi 29 aprilie, la Sala Media a Teatrului National Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2022

Spectacolul „Bigamul…după 20 de ani” de Ray Cooney, în regia lui Gelu Colceag și scenografia realizată de Ioana Pashca, a avut premiera la începutul stagiunii 2021-2022.

În această comedie dinamică abundă momentele neprevăzute si răsturnările de situatie, iar din distributie fac parte actorii Claudiu Istodor, Vlad Corbeanu, Simona Mihăescu, Ana Bart, Vlad Logigan/Rareș Florin Stoica, Claudia Prec/Silvana Mihai, Viorel Cojanu.

Piesa „Bigamul” scrisă de faimosul dramaturg și actor britanic Ray Cooney a înregistrat un succes uriaș pe scenele teatrelor din Europa și din America și a fost nominalizată în anul 2002 la Premiile Olivier. Pe scena Teatrului Mic „Bigamul” a mai cunoscut o montare de succes în anul 1993, cu Dan Condurache, Mihai Dinvale și Dana Dembinski- Medeleanu în rolurile principale.

Următorul spectacol care va putea fi văzut pe scena Sălii Media a Teatrului National București, sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 20.00, are la bază o piesă premiată cu Pulitzer în 1983 și o nominalizare la Premiile Tony – „Noapte bună, mamă!” de Marsha Norman, regizat de Vlad Massaci.
În această montare atât de emoționantă publicul spectator va avea ocazia să le întâlnească pe actrițele Andreea Grămoșteanu și Dana Dembinski- Medeleanu.

Regizorul Vlad Massaci afirmă că: „Noapte bună, mamă! de Marsha Norman este un text propus în programul Teatrul pentru actori… și numai cu actori al Teatrului Mic, un program care s-a concentrat mai mult pe detaliile interpretării actoricești și mai puțin pe viziunea regizorală(…) Noapte bună, mamă! povestește despre relația dintre o fiică care își anunță mama că se va sinucide. Prilej cu care sunt spuse lucruri nespuse, se află amănunte ascunse cu grijă si sunt reglate conturi până acum nereglate.”

Acest text dramatic a mai cunoscut, pe scena Teatrului Mic, o montare de excepție si în anul 1988, ale cărui protagoniste au fost atunci Olga Tudorache și Liana Ceterchi.

La finalul lunii aprilie, mai exact în datele de 28 si 29 aprilie, ora 20.00, la Sala Media a Teatrului Național este programat spectacolul „Vinovat. Nevinovat” de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu, al cărui scenariu a fost inspirat din piesa 12 oameni furioși de Reginald Rose, de scenariul filmului 12 de Nikita Mikhalkov și de evenimentele marcante petrecute în ultimii 30 de ani în România.

Montarea urmărește să scoată în evidență ideea de asumare a deciziilor și a responsabilităților cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, în actualul context social, marcat tot mai mult de incoerență și absurd.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Tudor Aaron Istodor, Cuzin Toma/Marin Grigore, Dana Dembinski-Medeleanu/Mihaela Rădescu, Vlad Logigan, Vlad Corbeanu, Alexandru Voicu, Andrei Seusan/Viorel Cojanu, Gabriela Iacob/Valentina Popa, Manuela Hărăbor/Ruxandra Enescu, Ovidiu Niculescu, Vitalie Bantaș, Ana Bianca Popescu/Ilinca Manolache/Irina Velcescu, Petre Moraru.

Biletele vor putea fi achiziționate direct de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Gabroveni 57 și Constantin Mille 16), sau online de pe website-ul www.teatrulmic.ro și platforma www.bilet.ro.

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

17
/06
/22

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu cea de-a IX-a ediție anul acesta, în perioada 18–24 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu și la Cinema Astra.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

15
/06
/22

Doi oameni: un bărbat și o femeie. Un butoi, niște soldați cărora li se dau onorul pentru că pleacă la război și o mică poveste umană tumultoasă. Este vorba despre spectacolul „Doi într-un butoi” după o idee de Françoise Thomas, regizat de unul dintre dintre cei mai talentați regizori ai generației tinere, Florin Liță.