În atenția tinerelor mame și nu numai
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-atentia-tinerelor-mame-si-nu-numai/

Aşa a fost să fie – ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naştere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoţiile naşterii, din toate întâmplările primilor ani din viaţa fiicei sale, o piesă de teatru.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2014

Piesa „Habemus bebe“ e produsă de compania „Art No More“, iar eu am văzut-o la WASP (Working Art Space and Production), pe strada Ion Minulescu din Bucureşti, încolo, înspre capătul lumii, în incinta fabricii Flaros, undeva printre uzine dezafectate, într-o zonă care respiră – trebuie scris și asta – o neştiută libertate.

Trei femei (mame și ele), actrițele Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky, dau viață spectacolului. Sunt mulți oameni care s-au implicat pentru ca acest spectacol să existe. Această aliniere de forțe către bine este și ea o speranță.

Habemus bebe

Ce înțelege din „Habemus bebe”, un text, așa cum îl recomandă chiar autoarea, deopotrivă teribil de personal și de public, de politic, până la urmă, un bărbat de treizeci de ani care nu este încă (nu fiindcă nu și-ar fi dorit – este, consider, o nuanță esențială) tată și – măcar atât e cert, deși e mileniul care e – nici mamă nu va fi?

Un bărbat printre ale cărui preocupări nu se găsește, însă, alimentația bio și care e, conform fișelor medicale actuale, mai aproape de sfârșit decât început? Ecoul spectacolului este, intuiesc, gândesc, altul, acut, la femei, mai ales la tinerele mame. Nu voi fi – cum probabil vor fi acestea – sentimental, și poate îi voi greși piesei.

Am privit-o de la distanță, nu critic, ci altfel – curios. Elena Vlădăreanu a reușit, cred, să-și rezume bine și frica și nădejdea, iar, din câte știu, asta fac scriitorii, fie ei dramaturgi sau deloc.

Textul încântă uneori, doare alteori, e viu, e viu ca un nou-născut. Nu-i lipsește nici un oarecare patetism, dar este un patetism, găsesc, inevitabil în context. În definitiv, Elena Vlădăreanu scrie despre nașterea fiicei sale, deși și despre nașterea tuturor copiilor în acest loc și în timpul acesta. La fel de bine, ce am scris eu aici s-ar putea să fie doar o chestiune de aparențe. Îmi asum și posibilitatea de a nu fi înțeles, bărbătește, nimic.

La prezent

Nu e un spectacol care să semene altora, mai ales că nici nu ar avea cui să semene. Vorbim, de altfel, din câte cunosc, de primul copil al poetei. Forța spectacolului vine din originalitate, dar și din sinceritate vine.

Elena Vlădăreanu nu se menajează – e onestă cu misterul nașterii unui om, e onestă cu vocabularul pe care noul om îl folosește, e onestă până și cu perplexitatea în fața unui cântecel pentru copii interpretat de Ilie Năstase (!).

Există în „Habemus bebe” liniști profunde, urmate de suspine aprige, zgomotoase, și chiar de oftaturi prelungi. Nu e o odă închinată maternității, nu e nici o elegie, e viață – viață adevărată, și de aceea e frumoasă și cumplită.

Am văzut multe spectacole de teatru – în unele, timpul atârnă de umerii oamenilor, îi trage în jos până devin negri, neputincioși, în altele, oamenii sunt tineri, sunt la începutul speranțelor, abia urmează să fie cuprinși de existență, de cele mai multe ori în tragic.

„Habemus bebe” n-are, însă, sper, miza viitorului. Este, fundamental, la prezent. Actrițele fac risipă de energie, joacă în deplină sinceritate, știind, se vede, ce joacă. Toate acestea și încă multe altele fac din „Habemus bebe” o declarație curajoasă a unei femei care, așa mamă cum e, rămâne artistă, suportându-și, cu demnitate și cu grele încercări, toate consecințele.



21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

21
/02
/20

Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18.00, va avea loc în foaierul Media (aripa dinspre strada Tudor Arghezi) un eveniment dedicat comemorării actorului George Motoi. Evenimentul continuă seria evocărilor unor personalități ale teatrului românesc, serie începută în luna ianuarie, cu evenimentul dedicat actorului Marin Moraru, ”Suntem ce sunt amintirile noastre”.

20
/02
/20

Teatrul Național continuă frumoasa tradiție de a monta piesa câștigătoare a premiului UNITER. Anul acesta, „Matilda și groparii“ de Stela Giurgeanu, jurnalistă pentru Dilema Veche și câștigătoare a premiului UNITER de Dramaturgie din 2018, a fost pusă în scenă de Mircea Rusu sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava.

19
/02
/20

Miercuri, 26 februarie (ora 19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski - Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).

18
/02
/20

În perioada 6 – 8 martie 2020, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), se va desfășura o ultimă serie de evenimente adresate pre-adolescenților și profesioniștilor din domeniul educației culturale: ateliere de tip performance deschise publicului și o masă rotundă pentru speciaști din cultură și educație, reunite sub conceptul NESPUS – spectacol participativ de educație sentimentală pentru copii între 9 și 13 ani.

18
/02
/20

„Matilda și groparii“ de Stela Giurgeanu, declarată „Piesa anului 2018” la Gala Premiilor UNITER, a avut premiera oficială sâmbătă, 15 februarie 2020, la Sala Atelier a Teatrului Național I.L. Caragiale București. Vă prezentăm un interviu cu Stela Giurgeanu, publicat în caietul program al spectacolului.

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

Page 1 of 86012345...102030...Last »