În atenția tinerelor mame și nu numai
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-atentia-tinerelor-mame-si-nu-numai/

Aşa a fost să fie – ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naştere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoţiile naşterii, din toate întâmplările primilor ani din viaţa fiicei sale, o piesă de teatru.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2014

Piesa „Habemus bebe“ e produsă de compania „Art No More“, iar eu am văzut-o la WASP (Working Art Space and Production), pe strada Ion Minulescu din Bucureşti, încolo, înspre capătul lumii, în incinta fabricii Flaros, undeva printre uzine dezafectate, într-o zonă care respiră – trebuie scris și asta – o neştiută libertate.

Trei femei (mame și ele), actrițele Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky, dau viață spectacolului. Sunt mulți oameni care s-au implicat pentru ca acest spectacol să existe. Această aliniere de forțe către bine este și ea o speranță.

Habemus bebe

Ce înțelege din „Habemus bebe”, un text, așa cum îl recomandă chiar autoarea, deopotrivă teribil de personal și de public, de politic, până la urmă, un bărbat de treizeci de ani care nu este încă (nu fiindcă nu și-ar fi dorit – este, consider, o nuanță esențială) tată și – măcar atât e cert, deși e mileniul care e – nici mamă nu va fi?

Un bărbat printre ale cărui preocupări nu se găsește, însă, alimentația bio și care e, conform fișelor medicale actuale, mai aproape de sfârșit decât început? Ecoul spectacolului este, intuiesc, gândesc, altul, acut, la femei, mai ales la tinerele mame. Nu voi fi – cum probabil vor fi acestea – sentimental, și poate îi voi greși piesei.

Am privit-o de la distanță, nu critic, ci altfel – curios. Elena Vlădăreanu a reușit, cred, să-și rezume bine și frica și nădejdea, iar, din câte știu, asta fac scriitorii, fie ei dramaturgi sau deloc.

Textul încântă uneori, doare alteori, e viu, e viu ca un nou-născut. Nu-i lipsește nici un oarecare patetism, dar este un patetism, găsesc, inevitabil în context. În definitiv, Elena Vlădăreanu scrie despre nașterea fiicei sale, deși și despre nașterea tuturor copiilor în acest loc și în timpul acesta. La fel de bine, ce am scris eu aici s-ar putea să fie doar o chestiune de aparențe. Îmi asum și posibilitatea de a nu fi înțeles, bărbătește, nimic.

La prezent

Nu e un spectacol care să semene altora, mai ales că nici nu ar avea cui să semene. Vorbim, de altfel, din câte cunosc, de primul copil al poetei. Forța spectacolului vine din originalitate, dar și din sinceritate vine.

Elena Vlădăreanu nu se menajează – e onestă cu misterul nașterii unui om, e onestă cu vocabularul pe care noul om îl folosește, e onestă până și cu perplexitatea în fața unui cântecel pentru copii interpretat de Ilie Năstase (!).

Există în „Habemus bebe” liniști profunde, urmate de suspine aprige, zgomotoase, și chiar de oftaturi prelungi. Nu e o odă închinată maternității, nu e nici o elegie, e viață – viață adevărată, și de aceea e frumoasă și cumplită.

Am văzut multe spectacole de teatru – în unele, timpul atârnă de umerii oamenilor, îi trage în jos până devin negri, neputincioși, în altele, oamenii sunt tineri, sunt la începutul speranțelor, abia urmează să fie cuprinși de existență, de cele mai multe ori în tragic.

„Habemus bebe” n-are, însă, sper, miza viitorului. Este, fundamental, la prezent. Actrițele fac risipă de energie, joacă în deplină sinceritate, știind, se vede, ce joacă. Toate acestea și încă multe altele fac din „Habemus bebe” o declarație curajoasă a unei femei care, așa mamă cum e, rămâne artistă, suportându-și, cu demnitate și cu grele încercări, toate consecințele.



26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.