În atenția tinerelor mame și nu numai
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-atentia-tinerelor-mame-si-nu-numai/

Aşa a fost să fie – ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naştere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoţiile naşterii, din toate întâmplările primilor ani din viaţa fiicei sale, o piesă de teatru.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2014

Piesa „Habemus bebe“ e produsă de compania „Art No More“, iar eu am văzut-o la WASP (Working Art Space and Production), pe strada Ion Minulescu din Bucureşti, încolo, înspre capătul lumii, în incinta fabricii Flaros, undeva printre uzine dezafectate, într-o zonă care respiră – trebuie scris și asta – o neştiută libertate.

Trei femei (mame și ele), actrițele Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky, dau viață spectacolului. Sunt mulți oameni care s-au implicat pentru ca acest spectacol să existe. Această aliniere de forțe către bine este și ea o speranță.

Habemus bebe

Ce înțelege din „Habemus bebe”, un text, așa cum îl recomandă chiar autoarea, deopotrivă teribil de personal și de public, de politic, până la urmă, un bărbat de treizeci de ani care nu este încă (nu fiindcă nu și-ar fi dorit – este, consider, o nuanță esențială) tată și – măcar atât e cert, deși e mileniul care e – nici mamă nu va fi?

Un bărbat printre ale cărui preocupări nu se găsește, însă, alimentația bio și care e, conform fișelor medicale actuale, mai aproape de sfârșit decât început? Ecoul spectacolului este, intuiesc, gândesc, altul, acut, la femei, mai ales la tinerele mame. Nu voi fi – cum probabil vor fi acestea – sentimental, și poate îi voi greși piesei.

Am privit-o de la distanță, nu critic, ci altfel – curios. Elena Vlădăreanu a reușit, cred, să-și rezume bine și frica și nădejdea, iar, din câte știu, asta fac scriitorii, fie ei dramaturgi sau deloc.

Textul încântă uneori, doare alteori, e viu, e viu ca un nou-născut. Nu-i lipsește nici un oarecare patetism, dar este un patetism, găsesc, inevitabil în context. În definitiv, Elena Vlădăreanu scrie despre nașterea fiicei sale, deși și despre nașterea tuturor copiilor în acest loc și în timpul acesta. La fel de bine, ce am scris eu aici s-ar putea să fie doar o chestiune de aparențe. Îmi asum și posibilitatea de a nu fi înțeles, bărbătește, nimic.

La prezent

Nu e un spectacol care să semene altora, mai ales că nici nu ar avea cui să semene. Vorbim, de altfel, din câte cunosc, de primul copil al poetei. Forța spectacolului vine din originalitate, dar și din sinceritate vine.

Elena Vlădăreanu nu se menajează – e onestă cu misterul nașterii unui om, e onestă cu vocabularul pe care noul om îl folosește, e onestă până și cu perplexitatea în fața unui cântecel pentru copii interpretat de Ilie Năstase (!).

Există în „Habemus bebe” liniști profunde, urmate de suspine aprige, zgomotoase, și chiar de oftaturi prelungi. Nu e o odă închinată maternității, nu e nici o elegie, e viață – viață adevărată, și de aceea e frumoasă și cumplită.

Am văzut multe spectacole de teatru – în unele, timpul atârnă de umerii oamenilor, îi trage în jos până devin negri, neputincioși, în altele, oamenii sunt tineri, sunt la începutul speranțelor, abia urmează să fie cuprinși de existență, de cele mai multe ori în tragic.

„Habemus bebe” n-are, însă, sper, miza viitorului. Este, fundamental, la prezent. Actrițele fac risipă de energie, joacă în deplină sinceritate, știind, se vede, ce joacă. Toate acestea și încă multe altele fac din „Habemus bebe” o declarație curajoasă a unei femei care, așa mamă cum e, rămâne artistă, suportându-și, cu demnitate și cu grele încercări, toate consecințele.



20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.