În căutarea autenticității: Iulia Ciochină, actriță
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-cautarea-autenticitatii-iulia-ciochina-actrita/

Ziarul Metropolis a inițiat o nouă campanie editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?

Iulia Ciochină a fost nominalizată anul acesta la Premiile Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar, grație prestației din pelicula „Love Bus”, un omnibus compus din cinci scurtmetraje, frumoase povești de dragoste din orașul București.

“Drumul Taberei”, cel în care a jucat Iulia Ciochină, e realizat de Mihai Mincan, după un scenariu de Cristian Delcea și Mihai Mincan însuși, ambii cineaști fiind la bază ziariști, reputați reporteri de presă scrisă.

Pe Iulia Ciochină am remarcat-o în toamna anului trecut, la Gala HOP a tânărului actor, în “Paravan. Două telefoane” (regia Matei Lucaci-Grunberg).“Paravanul” a primit atunci premiul cuvenit celui mai bun spectacol.

Iulia Ciochină nu a apucat să aibă realizări care să impună covorul roșu. E foarte tânără, iar cazul ei este reprezentativ pentru un actor talentat, la început de drum, când, până la urmă, orice direcție este posibilă.

Iulia Ciochină e în ultimul an la master, joacă în teatrul independent, și joacă bine, își pune întrebări grele cu privire la viitor, e în căutarea radicală a autenticității, nu s-a desprins de tot ce înseamnă tinerețea timpurie, dă probe, e căutată de regizorii premiați internațional, până la urmă s-ar angaja și într-un teatru de stat. Orice e posibil. Odată și-a scrântit glezna chiar la aplauze. A mers mai departe.

Iulia Ciochină e foarte emotivă, ireal de emotivă pentru o actriță. Când reușește însă să-și stăpânească emoțiile face lucruri extraordinare și pe scenă și pe marele ecran.

Iulia Ciochină e mai ales – și aceasta este așa cum deja înțelege cea mai mare calitate a ei – o fată sinceră.

Andrei Crăciun: Cine ești dumneata, Iulia Ciochină?

Iulia Ciochină: Dacă mă iei cu întrebări din astea din prima, mă blochez, să știi.

Ești cam emotivă dumneata, văd.

Sunt foarte emotivă, da.

Hai, lasă, că nu sunt nici eu vreun Alain Delon sau un cronicar din ăla rău să te fac praf.

Nu e vorba despre asta.

Cum se împacă emotivitatea, timiditatea dumitale cu meseria pe care ți-ai ales-o? Poate o actriță să fie  chiar atât de emotivă?

Pe scenă e altceva.

Te ascunzi în personaje?

Nu simt asta, dimpotrivă, simt că tot ce nu pot să fac în viața mea privată pot să fac pe scenă.

Nu poți să faci orice în viața ta adevărată?

Nu spun că nu pot să fac, zic doar că îmi e mai greu să mă deschid.

Așa ai fost tu mereu?

Da.

Ai suferit vreun șoc emoțional, vreo traumă anume? Sau ești doar un om introvertit?

Nu sunt nici măcar introvertită, doar că îmi vine mai greu să intru în vorbă cu oamenii.

Ești, deci, un om de bun-simț deranjat de excesele contemporanilor săi.

Exact așa (râde).

Iulia Ciochină are un trecut cu nuanțe germane

Cum ai ajuns dumneata actriță?

După liceu eram foarte pierdută, nu știam exact ce anume îmi doresc de la viață. Eram confuză. Și atunci…

Ce liceu ai făcut dumneata?

Am terminat Liceul German din București.

Vorbești germana?

Da, vorbesc bine germana.

Păi, vorbește cu președintele legitim ales, de ce nu vorbești cu președintele?

Despre ce?

Nu știu, vorbiți voi în germana voastră acolo. Pare să o cunoască, să o stăpânească. E adevărat – vorbește bine domnul președinte?

Știe, știe. Chiar am căutat niște interviuri cu el în germană pe youtube, eram curioasă, voiam să văd cum e în germană.

Și cum e? Vorbește mai repede?

Da, mult mai repede. Are accentul acela de sas transilvănean. Nu vorbește ca un neamț.

Dumneata de ce ai urmat acest liceu?

Un fel de tradiție în familie. Tatăl meu a urmat și el Liceul German.

Iulia Ciochină e fiica unui militar de carieră. Mama ei e inginer-chimist

Tatăl tău e general de armată sau ceva?

De unde ai știut să pui întrebarea asta? (râde) Adevărul e că e colonel, cred.

Colonelul Ciochină…  Și mama?

Tot în cadrul Armatei, inginer chimist.

Mai avem Armată în țara noastră?

Din ce îmi spune mama, e cam tristă situația.

Și tatăl tău mai lucrează la vreo unitate militară sau ceva?

Nu, e în rezervă.

Colonelul în rezervă Ciochină, deci.

Locotenent-colonel, cred. Spre rușinea mea, nu știu exact ce grad are!

Și dacă începe acum războiul cu Rusia se activează sau cum?

Oricum a fost mult plecat în zone de conflict, așa că nu ar fi o noutate pentru el.

În Afganistan, Irak și așa?

Da.

Iulia Ciochină e sora mai mare

Mai ai frați, surori?

Da, o soră mai mică. Are douăzeci și trei de ani. Eu sunt sora mai mare, dar de fapt mi se pare că eu sunt cea mică, de fapt.

Ea a făcut tot Liceul German?

Da. A făcut apoi ASE-ul. Lucrează.

Deci ea și-a găsit o meserie.

Da, locuim împreună și mă mai trezesc dimineața și o văd că pleacă. Și o întreb unde și ea îmi răspunde foarte mirată că la serviciu, unde să se ducă?

Și atunci îți dai seama că dumneata nu prea ai un serviciu în adevăratul sens al cuvântului.

Cam așa ceva. Bine, am început să conștientizez asta cam de anul trecut, din luna iunie. Simt că s-a schimbat ceva în cum percep lucrurile.

Îmbătrânești și dumneata.

Mă maturizez.

Ce joci acum?
În primul rând, îmi termin anul acesta masterul.

Cu cine ai fost în grupă – cu Irina Antonie, cu Anghel Damian?

Da, la licență, la master am intrat fiecare pe proiectele sale. Joc acum o comedie dell’arte, “Secretul lui Pulcinel”, se pune în scenă la Teatrul Masca, e ceva foarte diferit de tot ce am făcut până acum. Mi-a prins foarte bine să lucrez și așa ceva.

Și în film ce faci? O să iei Premiul Gopo sau ceva (n.r.  – interviul e făcut cu puțin înainte de Gală, dar Iulia Ciochină nu a câștigat)?

Am primit o nominalizare, da. În film merge bine. Am jucat în “Love Bus”, m-a văzut Corneliu Porumboiu și m-a chemat la o probă și am luat un rol mic în lungmetrajul pe care îl va scoate acum – “Comoara”. Am o scenă, sunt o vânzătoare într-un magazin de bijuterii.

Nu iei un mare premiu pe la Cannes sau ceva.

Nu cred că există premiu pentru roluri atât de secundare (râde), dar poate va lua un premiu important filmul lui Corneliu. Îl va trimite în festivaluri din ce știu.

Ați filmat deja?

Am filmat în toamnă.

Și ce mai joci?

În “Paravan. Două telefoane” , la Godot, și în acea comedie dell’arte la Teatrul Masca. Astăzi trebuia să merg la un casting.

Iulia Ciochină are puterea să refuze rolurile care nu îi plac

Sper că nu l-ai ratat pentru că ne-am întâlnit noi acum. Să nu-ți fi distrus cariera chiar acum, la început de drum.

(râde) Nu, nu. I-am sunat și le-am spus că nu ajung.  Nu mi-a plăcut textul, era o porcărie, ca să fiu sinceră.

Ești în postura în care să refuzi?

Dacă simt că nu pot să joc acolo, da, bineînțeles.

Cum îți stăpânești emoțiile pe scenă?

Cu mare greutate, să știi. Mi-e greu cu postura în care sunt pusă acum. Nu o să rămân cramponată în actorie dacă nu merge și nu merge…

Ești pe cale să te lași?

Nu, nu așa se pune problema. Dar dacă va trebui să-mi câștig banii și altfel, atunci poate că voi căuta și alte soluții.

Te gândești să emigrezi în Germania?

Nu, nu. Știi că era să dau la facultate în Berlin? Am și fost până acolo, dar nu mi-a plăcut. Ideea e că, totuși, trebuie să îmi câștig traiul cumva.

Nu mai bine câștigi tu din actorie?

Mi-e greu să zic dacă voi reuși. Vreau să văd și eu ce se întâmplă. Eu abia termin școala acum. Sunt încă tânără, nu? Dar am speranțe că va fi bine. Adică eu sunt bine, sunt foarte bine, dacă te gândești câți actori termină școala și nu fac nimic…

Dumneata joci și în reclame? Poate că ești faimoasă și eu, dacă nu am televizor, nici nu știu!

Nu, nu joc în reclame.

Iulia Ciochină nu trăiește încă din banii din teatru

Din ce vrei să îți câștigi banii? În momentul acesta faci foamea sau ceva?

Mă ajută ai mei în continuare…

Dar dacă nu te-ar ajuta?

Nu trăiesc din ce fac eu, deocamdată, evident că nu reușesc, nu am cum. Banii din teatru nu-mi ajung deocamdată.

Și nu cauți să te angajezi într-un teatru?

Mă duc să dau o probă la Teatrul din Craiova.

Ce presupune treaba asta – să vă mutați acolo?

Nu știu ce presupune. Mă duc să dau proba și să văd dacă sunt oameni cu care ne putem înțelege.

Te-au remarcat la Gala Hop?

Am auzit că au fost șaptezeci de dosare și ne-au chemat zece fete, zece băieți. Nu știu cum au făcut selecția. Mergem să dăm o probă deocamdată. Dacă stau să mă gândesc mai mult, nu-mi mai vine să mă duc, îți dai seama. Nu mă văd trăind în Craiova, cel puțin nu la vârsta asta.

Iulia Ciochină iubește Bucureștiul, e orașul ei     

Ești copil de București, așa, copil de centru vechi, gen? O mai arzi prin Control?

Da, o mai ard prin Control, de ce să spun că nu? Mă simt bine în orașul ăsta, e al meu.

Bei bere acolo sau cum?

Nu, nu beau bere. Vin, câteodată.

Roșu?

Rose.

Și colonelul Ciochină ce părere are de treaba asta? Nu v-a dat o educație rigidă, milităroasă?

Toată umea crede asta, dar culmea e că nu. Ai mei m-au crescut foarte liberă. Probabil că acum regretă, dar nu mai au ce să facă (râde). Ai mei au fost niște părinți foarte permisivi, pe bune. Am fost luni în Control, a pus muzică un coleg de-al nostru, de la film, și ne-am dănțuit pe acolo.

Ești o bună dansatoare?

În privat, așa, în club, da.

Deci, Controlul. Nu o avea și Craiova Controlul ei oltenesc?

Nu știu, sunt curioasă.

Descrie-mi un pic viața dumitale de zi cu zi. Ești un om la o răscruce, din ce văd. Nu îți refaci viața alături de un milionar excentric pentru a putea rămâne actriță?

O, Doamne!, sper că nu!

Iulia Ciochină își impune ordinea și disciplina

Între timp, pierzi serile de luni prin cluburi obscure în centrul Capitalei. Te trezești plângând văzând că sora ta pleacă la serviciu, ceea ce tu nu faci și…

Uneori pleacă înainte să o văd. Ce mă chinui să fac acum e un pic de disciplină cu mine.

Ești indisciplinată?

Sunt împrăștiată.

Ce zodie ești tu?

Gemeni cu ascendent în gemeni.

Ce înseamnă treaba asta? Cu cine ai dumneata compatibilitate, conform celor scrise în stele?

Depinde ce fel de compatibilitate.

Compatibilitate de om, așa. Nu mă pricep.

Nici eu, habar n-am.

Când ești născută?

Pe 18 iunie. Tu ce zodie ești?

Leu. Dar, ia spune-mi, voi manele nu ascultați în Control?

Nu știu, se ascută manele în Control?

Parcă. Romeo Fantastik sau ceva.

Așa e.

Ești hipsteriță, așadar, trăiești cu boema asta bucureșteană.

Nu e chiar așa cum o faci tu să sune.

Nu stați pe la șprițuri, pe la Légère (n.r. – cafe-bar frecventat mai ales de actorii Naționalului).

Nu prea. Nu e genul meu neapărat. Dacă vreau să beau un pahar de vin prefer în intimitate, la un prieien acasă. De altfel, acum ies din ce în ce mai rar, nu mai simt nevoia. Încerc să-mi organizez puțin viața.

Te măriți?

Doamne ferește! Sunt mult prea tânără.

Și ce viitor crezi că ai dumneata?

Viitorul e cel pe care o să mi-l construiesc.

Iulia Ciochină își pierde fața de copil nevinovat

Ai încredere în tine, în ciuda emotivității?

Câteodată. Mă percep ca pe un om contrastant. Sunt foarte emotivă, dar dacă reușesc să îmi controlez emoțiie iese ceva foarte bun, să știi.

Cât crezi că te mai ajută fața asta de copil nevinovat?

Încă o am?

O ai, dar nu pentru mult timp.

Așa simt și eu, că mi se schimbă și fața, încet-încet.

O să fii nevoită să apelezi la talent, după ce eșuezi cu frumusețea.

Nu m-am bazat pe frumusețe până acum.

Dar pe ce te-ai bazat?

Pe ce pot să ofer pe scenă.

Și ce poți să oferi pe scenă?

Autenticitate, dar nu întotdeauna. Și pentru asta lupt – să fiu autentică de fiecare dată, asta îmi doresc.

Ce e autenticitatea asta?

Să fii egal cu tine fix în momentul ăla, ceea ce e sinistru de greu. Pe scenă, la teatru. La film e puțin altfel, mai ușor. Trebuie să renunți la tot ce ești tu…

Să devii una cu personajul?

Cred și nu cred în asta. Încă mă întreb ce ar însemna să devii una cu personajul. Sunt întrebări pe care încă mi le pun și eu.

Cine te ține pe tine în brațe, Iulia? Pe banii cui călătorești prin lume, că am văzut pe facebook că ai tot umblat?

(râde) Mama mea.

Sora ta și-a refăcut viața cu un neamț?

Nu. Stă aici, în București, cu mine, nu ți-am spus?

Și tu nu îți refaci viața cu un neamț?

Nu, nu îmi plac nemții, neapărat. Deși cred că e mult să spun asta. Am avut muți profesori nemți în liceu. Am rămas cu o crispare că nu m-aș putea înțeege cu nemții, dar probabil că nu e adevărat.

Cu cine ai legat tu prieteșug din lumea teatrului românesc? Cu Antonie?

Cu Irina, da, ne-am apropiat mai mult acum la finalul școlii, după ce am terminat cei trei ani de licență. Ea a dat la facultatea asta la 25 de ani, era mai mare decât noi, ne mai strunea, ne mobiliza să facem treabă. Ne completăm cumva. Eu eram retrasă, pasivă, în școală. Ne-am pregătit împreună chiar și pentru master. Am intrat amândouă la taxă, de bine ce ne-am pregătit(râde).

Ai mâncat banii colonelului.

Am plătit doar un semestru, după aceea am trecut la buget.

Atunci înseamnă că faci școală din banii mei, că sunt contribuabil onest.

Dacă vrei să o pui așa.

Iulia Ciochină știe și modă

Vine tatăl tău la spectacolele dumitale?

Da, a fost la “Paravan”, l-am invitat la premieră, i-a plăcut foarte tare. M-am bucurat.

Dar prin filme, prin scurtmetraje te-au văzut ai tăi?

Mai puțin. Am jucat acum într-un scurtmetraj care va rula la Festivalul Next (n.r. – aflat în desfășurare chiar în aceste zile).

Tu cu fața asta de copil ar trebui să dezvolți personaje cinice, ticăloase, și lumea, publicul, se va intriga.

Sunt conștientă de treburile astea, nu sunt chiar așa de inocentă cum par. Mă duc mâine la o probă pentru un rol foarte mișto la un regizor premiat internațional.

O să te îmbraci ca vedetele de cinema, de la Gucci și Versace?

Mă pasionează și moda, să știi.

Normal, că doar ești o hipsteriță.
Suntem și noi, actrițele, atente la cum ne îmbrăcăm, ce să facem?

Bani din ce câștigi acum?

Deocamdată din “Paravan” și din contractul cu Teatrul Masca.

Iulia Ciochină „dă textele” în familie

Voi aveți gașca asta, în jurul regizorului Matei Lucaci-Grunberg.

Nu știu ce să zic despre asta. Suntem toți tineri, suntem din aceeași generație și asta e bine. Matei a terminat film, dar e foarte pasionat de teatru, vrea să facă asta în continuare, avem proiecte.

Te-ai regăsit pentru rolul de mâine?

L-am citit, dar îl voi mai citi după ce terminăm interviul.

Unde citești?

O lungă perioadă de timp citeam la BCU (n.r. – Biblioteca Centrală Universitară). Era liniște. Acum exersez acasă. Dacă am de învățat roluri, le zic cu voce tare, desigur, fac „ping-pong” cu mama. Văd că atunci când dăm texte se implică foarte tare. E foarte drăguț. E frumos de urmărit un om care n-are treabă cu teatrul și încearcă să facă totul bine.

O să ajungi și dumneata mamă și o să vezi cum e. Vrei să faci copii?

Mă sperie tare gândul ăsta. Nu sunt deloc pregătită. Nici fizic, nici psihic, deloc. Nu pot să înțeleg cum să am eu un copil mic.

Ia-ți unul mare, gata făcut, mai de școală, așa.

(râde). Asta cu copiii e ceva ce fac alți oameni, mai bătrâni, foarte diferiți de mine. Nu eu.

Și dumneata ce faci? Ești tu însăți un copil, Iulia.

Probabil că ai dreptate – încă sunt un copil.

Mănânci prăjituri?

Da, din păcate, mănânc multe dulciuri. Ăsta e unul dintre coșmarurlie pe care le am – că o să fac un copil înainte să fiu pregătită. E horror. Mă sperie foarte tare. Nu mă refer la partea tehnică, ci doar ca idee (râde).

Ai începe să plângi.

Cred că, până la urmă, te obligă viața să faci ce trebuie.

Iulia Ciochină își îmblânzește la psiholog structura anxioasă

Ești anxioasă din fire.

Foarte.

Depresivă? Melancolică?

Nu. Doar anxioasă.

Te-ai făcut și tu de râs pe o scenă, să vezi cum e?

Încep, ușor-ușor. Dar mă mai și relaxez pe măsură ce trece timpul și asta e foarte mișto. Pentru mine, exercițiile pe care le-am făcut la două săptămâni de la începutul școlii au fost foarte traumatice. Ne-au pus pe un scaun și trebuia să vorbim în fața altora. Pentru mine a fost groaznic. Nu eram deloc gata pentru așa ceva.

Și-au blestemat zilele și profesorii care te-au băgat la facultate!

(râde) Am avut oricum o ieșire emoțională superdubioasă, am plâns mult. Când mă întâlneam cu colegii la cafea, toți mă trimiteau la psiholog: Ciochină, nu ești pe treaba ta… Mi-a fost foarte greu să mă adaptez. Doar în anul întâi. Apoi s-au legat tot mai bine lucrurile.

Și te-ai dus la psiholog?

Atunci nu m-am dus. Acum merg.

Și te ajută?

Merge.

Ai tu probleme rămase nerezolvate?

E structura asta a mea anxioasă pe care trebuie să învăț să o îmblânzesc. Ca să ajung la curaj trebuie să-mi stăpânesc frica asta.

În definitiv n-ai nimic de pierdut. Nu pilotezi avioane, să zici că îi mai omori și pe alții.
Da, asta așa e. Dar tot am o frică foarte mare de eșec.

Pe măsură ce timpul va trece și vei tot contabiliza eșecuri, o să te obișnuiești.

Sper să ajung și eu la așa o relaxare. Încerc genul ăsta de atitudine. De aia și merg la psiholog.

Trebuie să renunți la acest optimism care nu se fundamenteză pe nimic, să te deprinzi cu luciditatea.

Am început. Apoi voi fi surprinsă și plăcut în viață, nu?