În ceea ce priveşte prietenii imaginari, deocamdată atât
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-ceea-ce-priveste-prietenii-imaginari-deocamdata-atat/

Am citit cu o bucurie mai degrabă copilărească volumul colectiv ”Prietenii noştri imaginari”, iniţiat şi coordonat de Nadine Vlădescu, publicat de Humanitas la sfârşitul anului trecut.

Un articol de Andrei Crăciun|23 martie 2016

Treisprezece autori semnează texte în această culegere, şi din păcate unul dintre ei, doamna Antoaneta Ralian, între timp ne-a şi părăsit. Poate că nu credeţi că se poate face literatură la superlativ atunci când te ocupi de prietenii imaginare, dar vă spun că vă înşelaţi groaznic.

Sunt pagini minunate în această carte. Toate textele au o doză de frumuseţe, aşa cum au îndeobşte textele care nu îşi propun să schimbe lumea, nici măcar să o relateze, aşa cum au toate textele care se întâmplă într-un timp care nici nu trebuie să existe pentru a fi emoţionant şi adevărat.

E înduioşător textul poetului Iulian Tănase despre Melcul Prinţ, cum splendid, în acelaşi înţeles ludic, este şi textul poetului Robert Şerban. Poetul Emil Brumaru poate să scrie cu o textualitate aproape erotică şi despre prietenele imaginare de altădată, şi iată că aşa şi scrie. Antoaneta Ralian ne lasă moştenire această idee grozavă: un prieten imaginar care să ne sprijine la bătrâneţe. El poate fi chiar un copil imaginar, un fiu de ce nu?, care să nu ne lase niciodată singuri.

Dacă totuşi ar trebui să mă opresc la un singur fragment din carte, atunci acest fragment este acest postludiu al unui concert fericit la care a fost şi Porcu, un porc muzicant, prietenul imaginar al lui Nadine Vlădescu.

Căci iată: După aia a trebuit să mergem mult pe jos de la atâta adrenalină, aşa că ne-am plimbat prin muzee şi parcuri şi librării şi ne-am uitat îndelung de sub umbrele, două pereche de ochi mari, clipind des în spatele fularelor, la vitriniele cu aranjamente complicate, cu ceainice şi praline şi ceai de la Fortnum şi Mason şi-am stat acolo până a cântat orologiul la fix şi domnii Fortnum şi Mason au ieşit din ceasornic, sus, pe faţada clădirii, ca să se asigure că totul e-n regulă în magazin, şi-apoi noi ne-am mai uitat puţin înăuntru şi prin saloane, după Regină, care îşi bea probabil ceaiul în altă parte în după-amiaza aceea, pentru că nu era, aşa că am luat-o în jos înspre Picadilly Circus şi ne-am pierdut urma prin Soho.

Porcu acesta scris de Nadine Vlădescu este un porc fagotist, pe care nu e greu să îl îndrăgeşti. Dar cel mai aproape de inimă mi-a ajuns textul lui Marin Mălaicu-Hondrari, textul despre acel cowboy coborât dintr-o lacrimă ca să ajute şi să împartă dreptate, căpitanul Frank Scott, căci acesta este numele lui, deşi ar fi putut – la fel de bine – să fie un altul.

Tot acolo, într-o lume cu oameni curajoşi, ca în Karl May, foartre departe de realitate, mi-am găsit şi eu, târziu, cel mai bun şi mai statornic prieten, despre care însă nu vă voi povesti prea multe, căci nu despre asta e vorba.

Pot să vă spun, totuşi, că s-a întâmplat când copilăria deja începea, brutal, să-mi treacă. Nu ne-am despărţit, însă, niciodată. Vorbim des, deşi eu prefer să-l ascult, am călătorit mult împreună, doar noi, singuri pe drum.

Adevărul e că el nu e frumos. Are picioare mari, ca de hobbit, care îl ajută la mers, are spatele înconvoiat şi nasul coroiat, poartă întotdeauna pe cap o pălărie şi nu se teme de nimic. Dacă stau mai bine să mă gândesc, nici nu am făcut mare lucru prin viaţă. Cel mult l-am urmat.



10
/06
/16

„Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco)

06
/06
/16

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurată în perioada 1 - 5 iunie la Romexpo, și-a închis porțile, organizatorii și reprezentanții editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediția din 2015 a târgului.

03
/06
/16

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

03
/06
/16

Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediţiei din acest an a Bookfest îl constituie masa rotundă dedicată lui Amos Oz, cel mai important prozator și eseist contemporan israelian, ale cărui cărți au fost traduse cu succes în seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Scena AGORA.

01
/06
/16

La cele peste 30 de evenimente Humanitas din cadrul Bookfest (1-5 iunie), desfăşurate la standul editurii, la standul Israelului - ţara invitată de onoare, şi la Scena Agora, vor vorbi Ana Blandiana, Fania Oz- Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu Bran, Radu Vancu, Ciprian Măceşaru, Cosmin Ciotloş, Dan-Liviu Boeriu, Ioan Stanomir.

01
/06
/16

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

31
/05
/16

Fotografii, scrisori de la prieteni și iubiți, unele manuscrise inedite, în total 120 de documente, martore ale iubirilor și ale activității scriitorului francez Marcel Proust, au fost scoase la licitație de casa Sotheby's la Paris.

30
/05
/16

Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie), le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele. Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn. 

28
/05
/16

„Ea şi El. Biografia unei relaţii”, cea mai noua apariție din Seria de autor Aurora Liiceanu de la Edituira Polirom, va fi lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016, sîmbătă, 4 iunie, ora 16.00, la standul Editurii Polirom, pavilionul C2, Romexpo.