În chestiunea Nobelului
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-chestiunea-nobelului/

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranţă.

Un articol de Andrei Crăciun|17 noiembrie 2015

Nu îi citisem Svetlanei Aleksievici cărțile, știam despre autoare strict că este, la bază, jurnalistă și că s-a ocupat în ultimele decenii cu recuperarea istoriilor mici din necruțătoarea balenă care este istoria mare, că a ascultat oameni, sute, mii, și că le-a dat o voce. I s-ar fi cuvenit deci un Nobel pentru Jurnalism? Este o ipoteză privată de logică.

Jurnalismul este despre adevăr. Adevărul dă cea mai crudă literatură. Nici nu e nevoie să existe un Nobel pentru Jurnalism.

Am făcut – ani de zile – la București același lucru, cu mai puțin talent, dar nu cu mai puțină credință în nevoia disperată de adevăr. Am căutat supraviețuitori ai secolului XX  și i-am ascultat. Le-am scris viețile în sute de mii de semne (caractere!) în articole de ziar, și nu am avut înțelepciunea de a le aduce în aceeași carte. Eram foarte tânăr pe atunci.

Întâlnirile cu oamenii aceștia –  fiecare ducând cu sine lagărul personal, Auschwitz-ul personal, Gulag-ul personal și nenumărate fronturi – sunt cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. De la ei am învățat curajul baricadelor, și tot de la ei am înțeles că toate războaiele sunt inutile și că, totodată, prea puține războaie pot fi evitate. De la ei am învățat, așadar, ce este omul. Poveștile lor erau groaznice. Poveștile lor erau încă mai groaznice pentru că erau adevărate.

Am deschis, de aceea, cartea ”Dezastrul de la Cernobîl” (Corint, 2015, în excelenta traducere a Antoanetei Olteanu), ca pe o inimă încă sângerândă. Toți știm ce a fost Cernobîlul, de fapt toți credem că știm. Eu, până la Svetlana Aleksievici, nu știam, de fapt, nimic. Pentru că istoria este, mai ales, suma vieților oamenilor care au parcurs-o.

Istoria e brutală, istoria e nedreaptă și se înalță pe uitare. Svetlana Aleksievici ia toate vocile acestor oameni pe care îi înregistrează și le preface într-un monument cu care provoacă timpul viitor. Aceasta este, de altfel, și cea mai înaltă cupolă la care literatura poate ajunge.

Dezastrul-de-la-Cernobil_Nobel-2015

Eu nu am știut ce este Cernobîlul până nu i-am citit, ascultându-i, pe acești oameni, care au purtat nume, au avut neveste sau bărbați și copii sau n-au avut pe nimeni.

Eu n-am întâlnit, de când citesc litere pe pământ, o mărturie mai cumplită despre singurătate ca aceea a Zinaidei Evdokimovna Kovalenka, o bătrînă care n-a plecat de acasă, în ciuda reactorului explodat, în ciuda tuturor radiațiilor, dincolo de Apocalipsă, o bătrână – singură, singură, singură – căutând o pisică pe care să o ia cu ea, o bătrână – singură, singură, singură – vorbind morților aidoma viilor.

Nu, n-am știut ce este singurătatea, într-o pagină de carte, până la Zinaida Evdokimovna Kovalenka, rămasă pe loc pentru a vedea cum soarele a continuat să strălucească și în zorii zilei de 27 aprilie 1986.

Am plâns citind singurătatea Zinaidei Evodkimovna Kovalenka, rămasă pe loc. Am citit într-o viață doar trei cărți care m-au dus până la asemenea lacrimi. Nobelul pentru Literatură este – vedeți bine – doar un detaliu. Svetlana Aleksandrovna Aleksievici  a scris – vedeți bine – pentru mult, mult mai mult.

A fost Hiroshima. A fost Cernobîlul. Dar în istorie, oameni, a fost și Zinaida Evdokimovna Kovalenka, o bătrână care nu și-a părăsit casa. Și soarele a strălucit, a strălucit, a strălucit pentru ea.

Foto: aktuelno.net

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.

Page 20 of 101« First...10...1819202122...304050...Last »