În chestiunea Nobelului
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-chestiunea-nobelului/

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranţă.

Un articol de Andrei Crăciun|17 noiembrie 2015

Nu îi citisem Svetlanei Aleksievici cărțile, știam despre autoare strict că este, la bază, jurnalistă și că s-a ocupat în ultimele decenii cu recuperarea istoriilor mici din necruțătoarea balenă care este istoria mare, că a ascultat oameni, sute, mii, și că le-a dat o voce. I s-ar fi cuvenit deci un Nobel pentru Jurnalism? Este o ipoteză privată de logică.

Jurnalismul este despre adevăr. Adevărul dă cea mai crudă literatură. Nici nu e nevoie să existe un Nobel pentru Jurnalism.

Am făcut – ani de zile – la București același lucru, cu mai puțin talent, dar nu cu mai puțină credință în nevoia disperată de adevăr. Am căutat supraviețuitori ai secolului XX  și i-am ascultat. Le-am scris viețile în sute de mii de semne (caractere!) în articole de ziar, și nu am avut înțelepciunea de a le aduce în aceeași carte. Eram foarte tânăr pe atunci.

Întâlnirile cu oamenii aceștia –  fiecare ducând cu sine lagărul personal, Auschwitz-ul personal, Gulag-ul personal și nenumărate fronturi – sunt cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. De la ei am învățat curajul baricadelor, și tot de la ei am înțeles că toate războaiele sunt inutile și că, totodată, prea puține războaie pot fi evitate. De la ei am învățat, așadar, ce este omul. Poveștile lor erau groaznice. Poveștile lor erau încă mai groaznice pentru că erau adevărate.

Am deschis, de aceea, cartea ”Dezastrul de la Cernobîl” (Corint, 2015, în excelenta traducere a Antoanetei Olteanu), ca pe o inimă încă sângerândă. Toți știm ce a fost Cernobîlul, de fapt toți credem că știm. Eu, până la Svetlana Aleksievici, nu știam, de fapt, nimic. Pentru că istoria este, mai ales, suma vieților oamenilor care au parcurs-o.

Istoria e brutală, istoria e nedreaptă și se înalță pe uitare. Svetlana Aleksievici ia toate vocile acestor oameni pe care îi înregistrează și le preface într-un monument cu care provoacă timpul viitor. Aceasta este, de altfel, și cea mai înaltă cupolă la care literatura poate ajunge.

Dezastrul-de-la-Cernobil_Nobel-2015

Eu nu am știut ce este Cernobîlul până nu i-am citit, ascultându-i, pe acești oameni, care au purtat nume, au avut neveste sau bărbați și copii sau n-au avut pe nimeni.

Eu n-am întâlnit, de când citesc litere pe pământ, o mărturie mai cumplită despre singurătate ca aceea a Zinaidei Evdokimovna Kovalenka, o bătrînă care n-a plecat de acasă, în ciuda reactorului explodat, în ciuda tuturor radiațiilor, dincolo de Apocalipsă, o bătrână – singură, singură, singură – căutând o pisică pe care să o ia cu ea, o bătrână – singură, singură, singură – vorbind morților aidoma viilor.

Nu, n-am știut ce este singurătatea, într-o pagină de carte, până la Zinaida Evdokimovna Kovalenka, rămasă pe loc pentru a vedea cum soarele a continuat să strălucească și în zorii zilei de 27 aprilie 1986.

Am plâns citind singurătatea Zinaidei Evodkimovna Kovalenka, rămasă pe loc. Am citit într-o viață doar trei cărți care m-au dus până la asemenea lacrimi. Nobelul pentru Literatură este – vedeți bine – doar un detaliu. Svetlana Aleksandrovna Aleksievici  a scris – vedeți bine – pentru mult, mult mai mult.

A fost Hiroshima. A fost Cernobîlul. Dar în istorie, oameni, a fost și Zinaida Evdokimovna Kovalenka, o bătrână care nu și-a părăsit casa. Și soarele a strălucit, a strălucit, a strălucit pentru ea.

Foto: aktuelno.net

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.