În curând va începe Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-curand-va-incepe-festivalul-international-al-artelor-spectacolului-muzical/

În perioada 8-18 noiembrie va avea loc Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ,,Viaţa e frumoasă’’ organizat de către Teatrul Naţional de Operetă ‘’Ion Dacian’’. Aflat la cea de-a V-a ediţie, festivalul va fi unul complex, reunind atât concerte, cateliere, conferinţe, lansări de carte, seri tradiţionale, cât şi spectacole de operetă şi musical. În decursul […]

Un articol de |10 octombrie 2012

În perioada 8-18 noiembrie va avea loc Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ,,Viaţa e frumoasă’’ organizat de către Teatrul Naţional de Operetă ‘’Ion Dacian’’. Aflat la cea de-a V-a ediţie, festivalul va fi unul complex, reunind atât concerte, cateliere, conferinţe, lansări de carte, seri tradiţionale, cât şi spectacole de operetă şi musical.

În decursul celor 11 zile de desfăşurare, lumea artei va fi sărbătorită în toată splendoarea ei prin intermediul unor piese precum ,,Voievodul ţiganilor’’ în regia lui Bogdan Strutynski-Teatrul Naţional Academic de Operetă din Kiev, ,,Concert de gală cu fragmente din operete’’, Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg (Rusia), ,,Paris, mon amour”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, Bucureşti, dar şi concerte precum cel al solistei portugheze Dulce Pontes, al trupei The Tiger Lillies din Marea Britanie- aflată la a patra participare în cadrul acestui festival, al lui Grigore Leşe– rapsodul Ţării Lăpuşului, Old Fish Jazzband– trupa care cântă cel mai vechi tip de jazz din lume intitulat ragtime din Germania/Sua- şi Bester Quartet din Polonia.

Fiind un eveniment care se adresează tuturor categoriilor de vârstă, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului va avea în componenţă şi ateliere de creaţie pentru copii, precum ABC-ul în teatru– coordonat de către Oana Rusu, Primii paşi de balet coordonat de către Iulian Rădoi şi Mădălina Mechenici, Introducere în pantonimă coordonat de către Mioara Ifrim, dar şi ateliere de poveşti senzoriale.

Dintre conferinţele care se vor organiza în decursul acestui festival putem aminti conferinţa pe tema musicalului de origine britanică, moderată de către Ian Herbert (Preşedinte onorific, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru), conferinţă pe tema muzicii din spectacolele lui Radu Afrim– moderată de către Gabriela Lupu (jurnalist cultural, România liberă), colocviul dedicat aniversării a 5 ani de festival– moderat de către prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu şi Maria Zărnescu (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, Bucureşti), un workshop de teorie şi practică în domeniul artistic– moderat de către Mirela Dăuceanu (Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti), un atelier de măiestrie muzicală susţinut de Grigore Leşe şi invitaţii săi, dar şi o conferinţă şi proiecţie de film, susţinută de către Mario Biagini – The Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards.

Programul diversificat asigură o experienţă de neuitat pentru toţi cei care doresc să facă parte pentru 11 zile dintr-o lume a frumosului şi a artei. Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ,,Viaţa e frumoasă’’ organizat de către Teatrul Naţional de Operetă ‘’Ion Dacian’’ promite să pună la dispoziţie bucureştenilor puntea către un regal al simţului artistic.

14
/11
/14

Vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 19:30, energia, cultura și educația alternativă prin artă, specifice Festivalului Național de Teatru Ideo Ideis, vin pe scena ArCuB din București, la prima ediție a evenimentului Noaptea Teatru Tânăr. Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

14
/11
/14

În 2009, anul în care s-a stins din viaţă Pina Bausch, una dintre cele mai mari coregrafe şi dansatoare contemporane, Dimitris Papaioannou a realizat un spectacol pe scena Teatrului Național din Atena cu ocazia inaugurării noii „Săli Mari”.

14
/11
/14

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, și găzduit de Movieplex.

14
/11
/14

Simona Sora este laureata prestigiosului Premiu „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Hotel Universal, apărut la Editura Polirom în două ediții (în anul 2012, în colecţia „Ego. Proză”, şi în 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”).

13
/11
/14

Centrul Cultural German Braşov, cu susţinerea Institutului Goethe Bucureşti şi in parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu" Braşov, vă invită să vizionaţi filme despre Primul Război Mondial, cu prilejul împlinirii unui secol de la izbucnirea conflictului internaţional.

13
/11
/14

Pasionaţii de benzi desenate, filme, seriale şi jocuri video sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la prima ediţie Ice Comic Con, de la Palatul Copiilor din Bucureşti, un eveniment desfăşurat sub egida celei mai mari convenţii de profil din estul Europei - East European Comic Con.