În dulcele stil folk – trialog la Arcub
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-dulcele-stil-folk-trialog-la-arcub/

Prima ediţie din anul 2015 a Trialogurilor la ARCUB are loc joi, 12 februarie, începând cu ora 19.00, la Ceainăria ARCUB (Str. Batişte 14). Sub motto-ul „În dulcele stil… folk”, acest eveniment se bucură de prezenţa a trei dintre personalităţile cu adevărat marcante ale lumii muzicale româneşti: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis şi Doru Ionescu.

Un articol de Liliana Matei|29 ianuarie 2015

Astfel, publicul bucureștean va fi martorul unei călătorii în istoria muzicii românești și va face cunoștință, într-un cadru restrâns, cu artiști care au reușit să transceadă limite precum vârsta, contextul social și timpul, prin expunerea publicului la un set de valori ce, de-a lungul generațiilor, și-a schimbat doar forma, păstrându-și însă esența.

Prin muzica lui Mircea Baniciu și a lui Nicu Alifantis, am cunoscut o comunitate artistică ce a pus bazele unui adevărat fenomen cultural, în continuă dezvoltare, și care a demonstrat puterea versului lui Nichita Stănescu: „Pasul trece eu rămân.” Această lume a fost documentată în detaliu de Doru Ionescu, moderatorul acestui eveniment, în zeci de emisiuni și articole ce prezintă profiluri de artiști ale căror creații continuă să aibă ecou și în zilele noastre.

Trialoguri la ARCUB este un eveniment lansat în luna februarie 2014. Invitații speciali ai edițiilor anterioare au fost: scriitorul Mircea Cărtărescu, poetul Mircea Dinescu, psihologul Aurora Liiceanu, dirijorul Tiberiu Soare, scriitoarea Gabriela Adameșteanu, actrița Oana Pellea, poeta Ana Blandiana și regizorul Nae Caranfil. Scopul central al întâlnirilor din seria Trialoguri la ARCUB este acela de a le oferi bucureştenilor şansa de a participa la discuţii relaxante, pe teme diverse, abordate de personalităţi ale lumii culturale așezate față în față cu cei care îi admiră și îi apreciază pentru ceea ce fac.

INFO

Accesul la eveniment se face în baza unui bilet de intrare în valoare de 25 lei, care poate fi achiziţionat de la Casa de bilete ARCUB, din Str. Batişte nr.14.

 

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.