În luna aprilie Goethe-Institut București își transformă pavilionul cultural într-o uzină de artă video!
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-luna-aprilie-goethe-institut-bucuresti-isi-transforma-pavilionul-cultural-intr-o-uzina-de-arta-video/

Expoziţia „Harun Farocki – Despre deteritorializarea muncii” este un proiect care propune publicului să reflecteze asupra condiţiei omului post-industrial. Ce se întâmplă cu graniţa dintre locul de muncă şi spaţiul privat?

Un articol de Liliana Matei|29 martie 2019

În centrul activității artistului german Farocki s-a aflat omul post-industrial. Prin filmele sale, artistul propune spre dezbatere noțiunea de „muncă” și reprezentarea ei în context mediatic, politic, cinematografic și filosofic – de la confruntarea post-marxistă de la finalul anilor 60, urmată de societatea orientată spre servicii și optimizare începând cu anii 80, și până la evoluțiile cele mai actuale ce privesc munca virtuală în epoca digitală.

Pe  4 aprilie, 19:00 – 22:00  va avea loc vernisajul ”Harun Farocki: Despre deteritorializarea muncii” în Pavilion 32, Goethe-Institut.

De la ora 19:30 curatoarea Silke Wittig va face o introducere în expoziție. Intrarea este liberă iar introducerea va fi în limba engleză.

Prin paralelismul filmelor prezentate simultan în cadrul expoziției și prin repetarea lor permanentă, spațiul muzeal, adică Pavilion 32, se transformă într-o uzină.

Expoziția a fost gândită să se plieze pe arhitectura Pavilionului 32. Astfel că, o instalație cu 12 monitoare pornește din foaierul pavilionului cultural și prezintă ieșirea din fabrică a muncitorului de-a lungul a 11 secole. Apoi vizitatorul este condus în cealaltă încăpere, în ”uzina” de artă video, care prezintă alte cinci opere ale cineastului german Harun Farocki. Vizitatorul va experimenta senzația că granițele clare dintre activitatea lucrativă și viața privată se dizolvă succesiv.

Expoziția Harun Farocki – Despre deteritorializarea muncii organizată de Goethe-Institut București a luat naștere în colaborare cu Neuer Berlin Kunstverein (n.b.k.). În cadrul acesteia vor fi expuse lucrări atât din anii 1990 și 2000, cât și din opera mai recentă a artistului Harun Farocki.

Evenimentul se concentrează pe probleme sociale ce vizează transformarea muncii în epoca post-industrială și se apleacă cu precădere asupra unor aspecte precum condiționarea societății cu privire la prestarea de servicii, auto-optimizare și flexibilitate, din care decurge dizolvarea granițelor muncii temporale, spațiale și materiale.

„Munca” este una dintre temele care vor fi prezentate anul acesta la Goethe-Institut București ca subiect al mai multor evenimente. Primul din seria de evenimente care abordează topica „Munca” este expoziția curatoriată de Silke Wittig.

Conținutul expoziției:

Expoziția descrie un arc larg, ce cuprinde confruntarea cinematografică a lui Harun Farocki cu reprezentarea muncii și a oamenilor muncii (Arbeiter verlassen die Fabrik in 11 Jahrzehnten / Muncitori părăsind fabrica în 11 decenii, 2006), simularea unor tipare comportamentale (Leben BRD/ Viața în RFG, 1990), instruirea în spiritul unui auto-marketing conform cu capitalismul (Die Bewerbung/ Candidatura, 1997; Die Umschulung/ Reconversia, 1994), strategiile de negociere și de putere ale corporațiilor actuale (Nicht ohne Risiko/ Nu fără riscuri, 2004), ajungând până la disoluția barierelor temporale și spațiale ale muncii (Ein neues Produkt/ Un nou produs, 2012).

Farocki prezintă forța de muncă detașată de fabrică întotdeauna abordabilă și disponibilă, iar granițele dintre locul de muncă și viața privată par a se estompa tot mai mult.

Omul și artistul Harun Farocki

Harun Farocki (1944–2014) este considerat a fi unul dintre cineaștii germani cei mai importanți și mai influenți pe plan internațional. Devenit cunoscut în anii 60 prin filmele sale politice și prin emisiunile TV sofisticate, începând cu anii 90, cineastul este prezent și în scena artelor vizuale, realizând peste 100 de filme experimentale și documentare, scurtmetraje, filme artistice și instalații. Harun Farocki a lăsat în urmă o vastă operă în domeniul teoriei cinematografice și a mediilor de exprimare, iar timp de decenii a predat în cadrul unor instituții de învățământ superior. În prezent, opera sa face parte din cele mai importante colecții de artă contemporană, printre altele la Museum of Modern Art, New York; în Hamburger Bahnhof – Museum für Gegenwart, Berlin și în Tate Modern, Londra. Farocki a influențat o întreagă generație de cineaști, artiști și teoreticieni.

Pe lângă expoziția care va putea fi vizitată la Goethe-Institut București, proiectul dedicat artistului Harun Farocki conține și câteva evenimente speciale organizate atât la noi cât și la hub-ul cultural Point împreună cu partenerii noștri de la One World Romania:

Cineclub One World România dedică evenimentele lunii aprilie operei cineastului. Selecția filmelor proiectate la Cineclub este realizată de Andrei Rus împreună cu Christian-Ferencz-Flatz. Cele două evenimente au loc la Point Hub (strada Eremia Grigorescu nr 10).

7 Aprilie, Point Hub

18:00 Aufschub (Suspendare), 2007, 40 min

19:00 Gefägnnisbilder (Imagini din pușcărie), 2001, 59 min

10 Aprilie, Goethe-Institut // Pavilion 32

19:00

Imaginile lumii și inscripția războiului, 1988

Proiecție urmată de o discuție susținută de Cristina Bogdan (ODD) și Livia Pancu (tranzit.ro/ Iași)

18 Aprilie, Goethe-Institut // Pavilion 32

18:30

Un nou produs,

R: Harun Farocki (2012, 37min.)

19:30

Fokus Talk // Viitorul muncii – dezbatere

Invitat: Marian Popa, Director General Deutsche Bank Global Technology

Evenimentul va avea loc în limba germană

21 Aprilie, Point Hub

18:00 Ein Tag im Leben der Endverbraucher (O zi din viața unui consumator), 1993, 44 min

19:00 Der Auftritt (Apariția), 1996, 40 min

20:00 Stilleben (Natură moartă), 1997, 56 min

Proiecții urmate de o discuție cu Christian-Ferencz-Flatz.

Toate filmele sunt arătate în versiunea originală cu subtitrări în engleză, iar intrarea este liberă.

Pentru detalii despre filme, vă rugăm să consultați site-ul Goethe-Institut:

https://bit.ly/2Hh5mF1 sau eventul de Facebook: https://bit.ly/2Wvy0pR.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

Organizat pe parcursul întregii luni iulie, în perioada 1-31, Festivalul Gion Matsuri este cel mai spectaculos eveniment organizat de templul Yasaka din vechiul oraș Kyoto. Festivalul culminează la 17 iulie cu o paradă impresionantă (Yamaboko-junko) de care alegorice “hoko” și „yama”.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.