In Memoriam Laura Stoica – 10 ani de la moartea artistei
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-laura-stoica-10-ani-de-la-moartea-artistei/

“Vreau să am steaua mea / Vreau să ajung la ea / Căci eu / N-am atins… nici o stea” – Laura Stoica. În urmă cu 10 ani, într-o zi de 9 martie, în urma unui grav accident rutier, înceta din viaţă Laura Stoica.

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2016

Laura Stoica participase în acea seară la un recital la Urziceni, cu ocazia zilei de 8 Martie şi se întorcea la Bucureşti, la bordul unui Renault Clio, condus de logodnicul său, Cristian Mărgescu. Înainte de localitatea Sineşti, o Dacie Papuc a intrat pe contrasens şi a lovit în plin maşina în care se afla artista. Impactul a fost extrem de violent, Renault-ul fiind proiectat 20 de metri pe câmp. Echipajele SMURD au sosit imediat la faţa locului, însă cei doi nu au mai putut fi salvaţi.

Laura Stoica a debutat ca solistă, în 1987, la Festivalul de Muzică Ușoară Amara, unde a obținut locul II la secțiunea interpretare. Următorul pas în cariera artistică l-a făcut în 1989, când a devenit solistă a teatrului de revistă „Toma Caragiu” din Ploiești, timp de un an.

În 1990, la Festivalul de la Mamaia, a cucerit juriul și publicul cu melodia „Dă, Doamne, cântec”, compusă de Viorel Gavrilă. A obținut marele trofeu.

Un an mai târziu, a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia ”Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului.

A fost considerată de mulți muzicieni cea mai bună voce feminină rock din țara noastră și una dintre cele mai puternice și originale personalități ale scenei muzicale autohtone.

În noaptea tragicului accident, Ovidiu Komornyik, cel pe care Laura îl numea ”fratele meu”, a scris o piesă — ”In Memoriam Laura Stoica”—, chemându-i alături pe Angela Similea, Elena Cârstea, Cătălin Crișan, Silvia Dumitrescu, Oana Sârbu, Sanda Ladoși, pentru a înregistra piesa. Au venit și, cu lacrimi în ochi, au cântat. Era singurul gest pe care îl mai puteau face pentru prietena lor, Laura.

Foto: Laura Stoica – wikipedia, facebook

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.