In memoriam Robin Williams, la TVR 1 – „Marele alb”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-robin-williams-la-tvr-1-marele-alb-astazi-de-la-ora-22-10/

TVR 1 difuzează miercuri, de la ora 22.10, „Marele alb/ The Big White”(2005), în memoria cunoscutului actor Robin Williams, decedat zilele trecute, un film în care regretatul actor joacă alături de Holly Hunter.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2014

În „Marele alb”, Robin Williams joacă rolul lui Paul Barnell, un agent de turism din Alaska. El are o soţie cu probleme psihice, pe care plănuieşte s-o ducă într-o regiune cu climă caldă. Pentru că stă foarte rău cu banii,

Paul încearcă să-şi rezolve problemele financiare aplicând o schemă de îmbogăţire rapidă. Pornind de la sloganul filmului, „When you need somebody, any body will do”, în „Marele alb”, un rol important revine unui cadavru îngheţat, găsit la ghena de gunoi din spatele biroului lui Paul Barnell.

S-a spânzurat cu o curea

Robin Williams a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului.

Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Good Will Hunting

Good Will Hunting

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Oscar pentru „Good Will Hunting”

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Foto cu Robin Williams – TVR

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

23
/03
/21

CRONICĂ DE FILM „Soul” (2020), noua animaţie a lui Pete Docter şi a Studioului Pixar, debordează de fantezie şi reia ambiţia din „Inside Out” (2015) de a crea imagini şi personaje animate accesibile pentru a reprezenta concepte abstracte.

17
/03
/21

OPINIE Ştim că cinematografia din România, în afară de succese, are propriile probleme, deloc puţine. Însă merită să privim puţin şi la ce se întâmplă peste Prut, în Republica Moldova, unde se încearcă de câţiva ani să se creeze condiţiile pentru dezvoltarea unei cinematografii.

17
/03
/21

FRIENDS/ PRIETENII TĂI este unul dintre cele mai bine cotate seriale de televiziune, având multiple Premii Emmy și Globuri de Aur și multe alte nominalizări. Este o comedie inteligentă  despre experiențele unui  grup de prieteni din cartierul Manhattan, care încearcă să-și croiască un drum, pe cont propriu, în New York.

15
/03
/21

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.