În mintea lui Woody Allen
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-mintea-lui-woody-allen/

Nu-i înţeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubeşti. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderenţa unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârşite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 octombrie 2014

E adevărat, nu a fost Charlie Chaplin, acel geniu care a sedus, fără cuvinte, o lume. A învățat totuși de la el câteva lucruri esențiale. Cel dintâi – construirea unui personaj ușor identificabil. Aceleași atribute fizice, aceleași obsesii, aceleași etichete vestimentare, aceleași gesturi de la un film la altul, indiferent de personaj.

Și, apoi, o lecție de cinema – comicul vizual are nevoie de spațiu de respirație, de cadre largi și lungi, fără multe tăieturi și schimbări dese de planuri, pentru a permite ca mizanscena să-și releve construcția, corpul să se desfășoare, iar privirea spectatorului să asambleze singură detaliile.

Nu a fost Buster Keaton, a cărui mecanicitate și meșteșug desăvârșite l-au impresionat. Nu și răceala, cerebralitatea marelui comic cu chip imperturbabil.

Nu a fost Groucho Marx, pe care l-a întâlnit și pe care l-a admirat întotdeauna fără rezerve. Până într-atât încât l-a citat în multe filme, iar câtorva din personajele filmelor sale le-a împrumutat trăsături ale fraților lui Groucho.

Nu i-a plăcut, în schimb, de Stan și Bran, al căror umor frust era departe de pretențiile sale de intelectual newyorkez.

Însă Woody Allen a dat naștere acelui personaj căruia, în lipsa unui nume potrivit, i s-a spus Woody Allen. Dar, așa cum mărturisește în cartea-interviu cu Stig Björkman, apărută în română în 2013 la editura Publica în traducerea lui Paul Slayer Grigoriu, publicul consideră eronat că antieroul pe care l-a creat în filme este adevăratul Woody Allen.

Recunoscut pentru reticența de a participa la festivaluri, gale de premiere sau evenimente publice, Woody Allen a acceptat totuși să se pună la dispoziția lui Stig Björkman, probabil și pentru că suedezul realizase anterior o carte și cu Ingmar Bergman, unul din cineaștii care i-au schimbat comicului american viziunea asupra filmului.

woody allen

Prima ediție a cărții a apărut în 1993, urmată, după aproximativ zece ani, de o aducere la zi și de o (nouă) traducere în engleză, pe care se bazează și ediția din limba română.

Woody Allen vorbește deschis despre viața sa (inclusiv despre momentele dificile, cum a fost răsunătorul scandal cu Mia Farrow), despre cineaștii și filmele care l-au inspirat, despre disciplina lucrului și, mai ales, despre fiecare din realizările sale.

Este un autoportret mai puțin seducător decât marile sale opere, dar extrem de folositor pentru a pătrunde în gândirea sa de cineast. Întâlnim un autor rațional, sigur pe talentele sale, dar și conștient de limitele inerente.

Un cineast ce disprețuiește filmele de Hollywood „care se lansează în fiecare săptămână în Statele Unite”, dar îndrăgostit iremediabil de cinematografia europeană de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Mărturisește că nu citește ce se scrie despre el, explică de ce le lasă o libertate mare actorilor, pentru a căror intuiție pare a avea un adevărat cult, și oferă detalii despre cum își construiește filmele, pas cu pas.

Woody Allen este recunoscut ca unul dintre cei mai prolifici regizori, realizând cel puțin un film pe an. Este stilul său, rezultat al unei creativități și al unei imaginații debordante. Munca neîntreruptă ca încercare de a tranchiliza spaima de moarte.

Cinci mărturisiri de la Woody Allen

Trebuie doar să-mi văd de treabă și să fac filmele pe care vreau să le fac. Și să le scot. Dacă oamenilor le plac – excelent! Nu înseamnă că sunt un geniu doar pentru că un ziarist spune: „Aceasta este opera unui geniu!” Și nu înseamnă că sunt idiot dacă spune că sunt idiot. Nu-ți bate capul cu ce spune lumea!

Pentru mine, însușirea cea mai tragică, cea mai tristă este atunci când cineva are sentimente profunde în legătură cu viața, cu existența, și religia, și dragostea, și cu aspectele mai profunde ale vieții, dar nu este suficient de talentat pentru a le exprima. Pentru mine, acesta este un sentiment îngrozitor.

Pe măsură ce se desfășoară procesul realizării unui film, de la distribuție până la filmare și montaj, e din ce în ce mai rău pentru mine, pentru că mă îndepărtez din ce în ce mai mult de perfecțiunea idealizată a primei idei. Când un film e gata, mă uit la el și sunt dezamăgit și îmi displace foarte tare și mă gândesc: cu un an înainte, stăteam la mine în dormitor și aveam o idee de film care era atât de frumoasă și totul era grozav… Și apoi, încet-încet, am alterat-o, scriind, făcând distribuția, editând, mixând-o. Vreau să scap de ea. Nu vreau s-o mai văd. Partea minunată e când îți vine ideea.

Anii `30 și `40 sunt o perioadă foarte romantică și asta îmi place. Niciodată nu va mai exista între vedetele de cinema și public o legătură ca în acea vreme. Și nu vom mai avea niciodată personaje mitologice ca acelea pe care le jucau Clark Gable și Humphrey Bogart. Dar un actor precum Cary Grant, care avea o personalitate extraordinară, nu este la fel de bun ca unii dintre actorii de azi, ca Brad Pitt, Edward Norton sau Leonardo DiCaprio. Actorii precum Cary Grant sau Humphrey Bogart erau personalități pe care era minunat să le urmărești, dar cu siguranță nu erau mai buni decât ce avem azi.

Mereu au fost filme care m-au emoționat până la lacrimi, în anumite momente și cu siguranță la final. Nu pot niciodată să văd sfârșitul de la Hoții de biciclete sau sfârșitul de la Cetățeanul Kane sau sfârșitul de la A șaptea pecete fără să îmi dea lacrimile. Aceste filme sunt mari provocări emoționale.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.