În mintea lui Woody Allen
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-mintea-lui-woody-allen/

Nu-i înţeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubeşti. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderenţa unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârşite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 octombrie 2014

E adevărat, nu a fost Charlie Chaplin, acel geniu care a sedus, fără cuvinte, o lume. A învățat totuși de la el câteva lucruri esențiale. Cel dintâi – construirea unui personaj ușor identificabil. Aceleași atribute fizice, aceleași obsesii, aceleași etichete vestimentare, aceleași gesturi de la un film la altul, indiferent de personaj.

Și, apoi, o lecție de cinema – comicul vizual are nevoie de spațiu de respirație, de cadre largi și lungi, fără multe tăieturi și schimbări dese de planuri, pentru a permite ca mizanscena să-și releve construcția, corpul să se desfășoare, iar privirea spectatorului să asambleze singură detaliile.

Nu a fost Buster Keaton, a cărui mecanicitate și meșteșug desăvârșite l-au impresionat. Nu și răceala, cerebralitatea marelui comic cu chip imperturbabil.

Nu a fost Groucho Marx, pe care l-a întâlnit și pe care l-a admirat întotdeauna fără rezerve. Până într-atât încât l-a citat în multe filme, iar câtorva din personajele filmelor sale le-a împrumutat trăsături ale fraților lui Groucho.

Nu i-a plăcut, în schimb, de Stan și Bran, al căror umor frust era departe de pretențiile sale de intelectual newyorkez.

Însă Woody Allen a dat naștere acelui personaj căruia, în lipsa unui nume potrivit, i s-a spus Woody Allen. Dar, așa cum mărturisește în cartea-interviu cu Stig Björkman, apărută în română în 2013 la editura Publica în traducerea lui Paul Slayer Grigoriu, publicul consideră eronat că antieroul pe care l-a creat în filme este adevăratul Woody Allen.

Recunoscut pentru reticența de a participa la festivaluri, gale de premiere sau evenimente publice, Woody Allen a acceptat totuși să se pună la dispoziția lui Stig Björkman, probabil și pentru că suedezul realizase anterior o carte și cu Ingmar Bergman, unul din cineaștii care i-au schimbat comicului american viziunea asupra filmului.

woody allen

Prima ediție a cărții a apărut în 1993, urmată, după aproximativ zece ani, de o aducere la zi și de o (nouă) traducere în engleză, pe care se bazează și ediția din limba română.

Woody Allen vorbește deschis despre viața sa (inclusiv despre momentele dificile, cum a fost răsunătorul scandal cu Mia Farrow), despre cineaștii și filmele care l-au inspirat, despre disciplina lucrului și, mai ales, despre fiecare din realizările sale.

Este un autoportret mai puțin seducător decât marile sale opere, dar extrem de folositor pentru a pătrunde în gândirea sa de cineast. Întâlnim un autor rațional, sigur pe talentele sale, dar și conștient de limitele inerente.

Un cineast ce disprețuiește filmele de Hollywood „care se lansează în fiecare săptămână în Statele Unite”, dar îndrăgostit iremediabil de cinematografia europeană de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Mărturisește că nu citește ce se scrie despre el, explică de ce le lasă o libertate mare actorilor, pentru a căror intuiție pare a avea un adevărat cult, și oferă detalii despre cum își construiește filmele, pas cu pas.

Woody Allen este recunoscut ca unul dintre cei mai prolifici regizori, realizând cel puțin un film pe an. Este stilul său, rezultat al unei creativități și al unei imaginații debordante. Munca neîntreruptă ca încercare de a tranchiliza spaima de moarte.

Cinci mărturisiri de la Woody Allen

Trebuie doar să-mi văd de treabă și să fac filmele pe care vreau să le fac. Și să le scot. Dacă oamenilor le plac – excelent! Nu înseamnă că sunt un geniu doar pentru că un ziarist spune: „Aceasta este opera unui geniu!” Și nu înseamnă că sunt idiot dacă spune că sunt idiot. Nu-ți bate capul cu ce spune lumea!

Pentru mine, însușirea cea mai tragică, cea mai tristă este atunci când cineva are sentimente profunde în legătură cu viața, cu existența, și religia, și dragostea, și cu aspectele mai profunde ale vieții, dar nu este suficient de talentat pentru a le exprima. Pentru mine, acesta este un sentiment îngrozitor.

Pe măsură ce se desfășoară procesul realizării unui film, de la distribuție până la filmare și montaj, e din ce în ce mai rău pentru mine, pentru că mă îndepărtez din ce în ce mai mult de perfecțiunea idealizată a primei idei. Când un film e gata, mă uit la el și sunt dezamăgit și îmi displace foarte tare și mă gândesc: cu un an înainte, stăteam la mine în dormitor și aveam o idee de film care era atât de frumoasă și totul era grozav… Și apoi, încet-încet, am alterat-o, scriind, făcând distribuția, editând, mixând-o. Vreau să scap de ea. Nu vreau s-o mai văd. Partea minunată e când îți vine ideea.

Anii `30 și `40 sunt o perioadă foarte romantică și asta îmi place. Niciodată nu va mai exista între vedetele de cinema și public o legătură ca în acea vreme. Și nu vom mai avea niciodată personaje mitologice ca acelea pe care le jucau Clark Gable și Humphrey Bogart. Dar un actor precum Cary Grant, care avea o personalitate extraordinară, nu este la fel de bun ca unii dintre actorii de azi, ca Brad Pitt, Edward Norton sau Leonardo DiCaprio. Actorii precum Cary Grant sau Humphrey Bogart erau personalități pe care era minunat să le urmărești, dar cu siguranță nu erau mai buni decât ce avem azi.

Mereu au fost filme care m-au emoționat până la lacrimi, în anumite momente și cu siguranță la final. Nu pot niciodată să văd sfârșitul de la Hoții de biciclete sau sfârșitul de la Cetățeanul Kane sau sfârșitul de la A șaptea pecete fără să îmi dea lacrimile. Aceste filme sunt mari provocări emoționale.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.