În mintea unui antreprenor: Călin Fusu, CEO BestJobs
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-mintea-unui-antreprenor-calin-fusu-ceo-bestjobs/

Despre luxul de a eşua. Despre noua Renaştere din Silicon Valley. Despre Bulgakov, Nietzsche şi cai verzi pe pereţi. Despre gândurile (ne)spuse ale unui manager. Despre Călin Fusu. Într-o vară. La 42 de ani.

Un articol de Adina Scorţescu|31 Iulie 2016

La 10 ani eram într-un sat din Republica Moldova, jucam fotbal pe stradă. La 13 ani, am avut primul job. Am lucrat la colhoz, în vacanța de vară. De România, nu prea știam. Mă uitam duminică dimineața la desenele animate difuzate de TVR și cam atâta. Mă gândeam că o să fiu student la Moscova. Apoi a venit 1989.

Am intrat la ASE, la București, la 16 ani. Părinților li se părea foarte cool să fiu student la Relații Internaționale.

La 21 de ani, mă interesa Bursa de Valori și citeam Nietzsche, la greu, pentru că era exact ceea ce voiam să aud. Dădeam toți banii pe cărți și pe muzică, la tarabele din Piața Romană. Și mă gândeam la cifre – cum la 30 de ani o să am primul milion de euro, la 35 de ani – zece milioane, la 40 de ani – 100…

La 25 de ani, la primul job de management, mi s-a spus ceva de genul: „Du-te, concediază și tu vreo 70 de oameni. Sau mai bine 100.” Cum să nu-mi fie frică?! Eram aruncat în apă. Se cumpăraseră niște firme de la stat care erau varză, deci trebuiau restructurate. Îi luam la mine în birou – niște oameni la 50-60 de ani, care nu mai aveau nicio șansă să se angajeze – și le spuneam asta. Îți dai seama cum mă simțeam…

În 2000, citeam Forbes și The Economist și mă minunam de ce se întâmplă în afară; nu-mi venea să-mi cred ochilor cum unii se îmbogățeau așa, peste noapte. Și mi-am zis: „Hai să încerc și eu”. Cam atât știam atunci despre Internet.

Am dat un anunț: „Caut programatori web.” Și am făcut o firmă. Primul proiect de succes a fost bestjobs.ro. După care au fost și o tonă de eșecuri. Oare succesul înseamnă că numărul proiectelor eșuate e mai mic decât al celor reușite? Căci, în cazul ăsta, n-am nicio șansă să fiu o persoană de succes.

Acum cred că banii înseamnă cantitatea de bine făcută oamenilor. Ce-i drept, nu gândeam așa la 20 de ani, dar mi-am șlefuit definiția între timp. În principiu, cu cât ai un impact pozitiv mai mare, cu atât vorbim de bani mai mulți.

Nietzsche spunea că e un păcat să citești dimineața. Trebuie să te plimbi, să muncești, să produci ceva.

Mă interesează politica și războiul, ca exprimări ale managementului de resurse, ale modului în care evoluează lucrurile. Pentru că, până la urmă, statele și companiile sunt organizate similar.

Când eram tânăr, eram un șef cam bully; dar pentru că mi-era frică. Eu cred că oamenii sunt răi pentru că le e frică. Apoi, încet încet îți dai seama că „stai puțin, suntem în trecere pe aici”. Până la urmă, nu e nicio grabă. (râde) Contează și procesul, nu doar destinația.

La 30 și ceva de ani intram în topul Forbes al celor mai bogați 500 de români. Paradoxul e că oamenii cu adevărat bogați nu plătesc niciodată. Lumea te invită pe la chestii.

Părinții sunt mândri de mine. Maică-mea m-a întrebat la un moment dat dacă Facebook-ul nu-i tot al meu. (râde) Apoi taică-miu mi-a zis că nu mai sunt în nu știu ce top Forbes și poate ar trebui să-mi închiriez un apartament mai ieftin, că dau prea mult pe el. (râde)

Nu există momentul ăla când dai de bani mulți, cum își închipuie lumea. Te chinui juma’ de an să negociezi cu niște oameni o investiție. Momentul în care te bucuri este când ai ajuns la deal (n.red.- ,,înțelegere” ). Apoi, mai durează juma’ de an până când intră banii în firmă. Am cumpărat o casă, o mașină și am făcut niște investiții la bursă, unde am ajuns rapid pe minus…

Ce-s dreptatea și adevărul?! Nu cred că există în natură… Dreptatea e a învingătorului, mereu. Cine supraviețuiește, ăla scrie ce e bine. Dacă Hitler ar fi câștigat războiul, am fi avut un pic de altă dreptate.

Cred că ceea ce oferă banii cu adevărat valoros este libertatea de a-ți alege mediul în care trăiești. Poți cumva să te izolezi de oamenii dezamăgiți, triști, care îmbătrânesc urât. Nu știu dacă e bine sau e rău, dar îți permite să nu pierzi energie, să nu te consumi.

Totul se virtualizează acum, nu mai ai nevoie de mașină sau de casă. Cred tot mai puțin în bunurile lumești, cum se zice la biserică. (râde) Siguranța mi-o trag din relațiile personale și profesionale.

Lumea își imaginează că, dacă ai bani și conduci o companie, ai o viață extravagantă. Ei nu, locuiesc în Polonia, mă chinui cu site-uri falimentare, n-am timp să mă dau cu parașuta sau mai știu eu ce. Singurul meu hobby e să stau în fața laptopului. Am câțiva prieteni, dar vorbesc rar cu ei. E destul de costisitor să menții relații. (râde) Sună dezamăgitor, nu?

Cred că oamenii, dacă au o misiune, n-au timp de prieteni. Crezi că Isus ieșea cu prietenii la o bere? Nu, a avut o treabă și a dus-o până la capăt. Buddha și-a părăsit până și soția și copilul. Steve Jobs, până la urmă, s-a întors la fata lui din flori…

Oare cum e mai eficient, să înveți de la oameni sau de la cărți? Să trebuiască să alegi între Bulgakov și… Mihaela. Nu e ușor deloc. Poate cărțile îți oferă experiențe mai largi, în timp ce oamenii îți dau întâmplări mai adânci, mai nuanțate.

Îmi permit luxul de a eșua mai mult decât alții, ceea ce înseamnă că am șanse mai multe de succes; presupunând că am aceleași inteligență și rată de succes ca orice om. Dacă eu încerc 20 de lucruri, iar el doar 2, șansele mele sunt mai mari. Și mai am luxul de a învăța. Dacă faci parte dintr-o echipă care te susține, poți experimenta.

Ce se întâmplă în Silicon Valley e un fel de Renaștere italiană. Leonarzii da vinci și raffaelli din ziua de azi se duc cu toții la San Francisco. Acolo se schimbă o grămadă de industrii. Acolo sunt Facebook, Google etc. – lucrurile care ne-au schimbat viața tuturor. Locul în sine… nu dai doi bani pe el. Sunt niște case cu etaj, cumva ca la țară. În schimb, oamenii sunt în priză toți, creează. Inventează lucruri care să ne facă viața mai bună. Sună a clișeu, dar chiar așa e.

În următorii zece ani, visez să conduc una dintre cele mai mari firme implicate în resurse umane din Europa. Dar, dup-aia, m-aș stabili în Asia. Lumea e așa de veselă acolo, prețurile sunt mici… Cam atât – nu visez cai verzi pe pereți.

Foto și video: Dragoș Ivan, pentru Pi Media

12
/11
/18

INTERVIU Violonist și violist, Max Baillie este unul dintre cei mai versatili muzicieni din Marea Britanie, fiind cunoscut pentru calitățile sale de interpret de muzică clasică, dar și pentru cele de compozitor, sau pentru colaborările sale în proiecte dance sau electronice. În aceste zile, concertează în România, în cadrul Festivalului SoNoRo.

04
/11
/18

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliștea Sibiului. De atunci și până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ține pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziția „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

26
/10
/18

… Dai la Teatru, spune Ioana Păun. Cum trebuie să fie teatrul? „Incisiv, relevant.” (Pentru relaxare există yoga și o zi la spa.) Ce să nu accepți? (Să ți se zică „Asta nu se poate, că deranjăm...”.) Cine să te placă? („Nu toată lumea, că doar nu te-ai făcut fotomodel!”).

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.

Page 1 of 3112345...102030...Last »