În numele tatălui
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-numele-tatalui/

„Perfect sănătos”, noul lungmetraj al Ancăi Damian (scenariu – Lia Bugnar, actori în cele mai importante roluri: Anghel Damian, Olimpia Melinte, Vlad Ivanov şi Cristina Florea), nu se înscrie în noul val. Ceea ce nu înseamnă că nu e important.

Un articol de Andrei Crăciun|20 septembrie 2017

Povestea e așa: în urmă cu trei ani, tatăl regizoarei Anca Damian, octogenar, fost judecător, a murit căzând pe scări, la o petrecere. În aceeași zi, primise de la medic un verdict: perfect sănătos. Așa a fost în realitate. În film, Toma Dorneanu (Vlad Ivanov), judecătorul care moare căzând pe scări la o petrecere are undeva la cincizeci de ani și un fiu avocat, Andrei (Anghel Damian), care are cam jumătatea vârstei sale.

Dorneanu e un bărbat șarmant care nu se poate abține de la crailâc. Deschide multiple piste de curtoazie și înaintează, plin de elan adolescentin, pe toate. În felul său, e familist: își îndeplinește conștiincios, încă de la prima oră a dimineții, obligațiile conjugale față de tânăra sa soție (mama vitregă a lui Andrei), o damă bine, cu apetit.

Fiul vine de la București la Cluj, să-și ducă tatăl pe ultimul drum și se angajează într-o serie de investigații care îl duc puțin mai aproape de cel care a fost tatăl său (cu care nu a apucat vreodată să poarte o discuție adevărată – dar câți dintre noi apucăm?).

Filmul Ancăi Damian ne este și nu ne este contemporan. Nu știm cine e la putere și cine e în opoziție, se fac propuneri de dare și luare de mită, dar fără să se pedaleze pe această fire a noastră, ajungem în spital și printre oamenii legii, dar nu vedem mizeria lumii exterioare, nimeni nu reclamă că pretutindeni pute. Nu ni se arată, deci, România mileniului al III-lea (foarte buni cei doi taximetriști – jucați de Toma Cuzin și Codin Maticiuc; ei nu ne lasă să uităm, totuși, unde ne aflăm).

Filmul acesta este unul profund interior. Fiul, aflat la începutul doliului, trăiește dintr-o inerție și are această dorință foarte umană: să știe, totuși, de ce a murit tatăl său, că doar un bărbat în floarea vârstei nu cade așa, din chiar Doamne, pe scări la cârciumă – nu așa se trece la cele veșnice.

Trebuie să admit că e greu de presupus că, în realitatea imediată, chiar așa s-ar petrece lucrurile între un tată judecător în provincie și un fiu avocat la București, trăind în epilogul unei familii destrămate, cu tatăl, cum frumos se autodescrie, un bătrânel libidinos care tânjește după harem. Totul, într-un mediu financiar mai degrabă foarte prietenos. Dar, în definitiv, n-avem de unde ști. Relația dintre cei doi doar se poate deduce – ea nu e dezvoltată decât într-un mesaj telefonic. Ce vedem în corpul filmului: fiul și tatăl mort participă la un interesant joc de oglinzi – e aici un exercițiu intelectual rar chiar și în cinematograful de artă.


Sunt câteva puncte tari în filmul acesta: primul este naturalețea dialogurilor (tușele de umor ale Liei Bugnar, presărate chiar și în timpul tragediilor, sunt minunate; o scenă superbă: fiul la mormântul tatălui, întrebând în van: C
e mai faci, tu, mă, tată, mă?).

Al doilea este jocul actorilor (îl puteți vedea chiar pe Vlad Ivanov într-o secvență de amor conjugal – v-am spus că Toma, judecătorul, e un armăsar). Olimpia Melinte joacă foarte bine rolul Ioanei, o iubită din liceu a lui Andrei (are și un fiu Ioana, pe Bubu – grozav copil!). Iar Anghel Damian duce filmul pe umeri, deloc ca pe o povară. Și un semn de exclamare merge, acum, către Cristina Florea, în rolul mamei vitrege a tânărului avocat – dubioasă moral, erotic și sentimental, dar până la urmă un splendid exemplu de femeie la răscruce.

Al treilea este că păstrează fluxul vieții adevărate (care arareori ne duce, spre deosebire de viața din filmele de cinema, undeva) – viața adevărată nu e neapărat generoasă cu demonstrațiile fără rest. Viața adevărată ne lasă în suspans.

Mai departe: Perfect sănătos are frumusețea întrebărilor pe care le ridică în spectator. Și, desigur, mai este și sfârșitul său deschis – o fereastră către sine cu care fiecare va face așa cum consideră.

Iar în loc de concluzie, veți fi poate de acord că nu e tocmai puțin să faci, astăzi, un film care, la urmă, să nu te tragă și de urechi.

Fiul, aflat la începutul doliului, trăiește dintr-o inerție și are această dorință foarte umană: să știe, totuși, de ce a murit tatăl său, că doar un bărbat în floarea vârstei nu cade așa, din chiar Doamne, pe scări la cârciumă – nu așa se trece la cele veșnice.



04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.