În Orient cu Nikos Kazantzakis
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-orient-cu-nikos-kazantzakis/

Visele şi călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiţi şi recitiţi.

Un articol de Dana Ionescu|20 decembrie 2020

Visele și călătoria l-au dus pe celebrul scriitor grec în nesfârșite ținuturi, i-au dezvăluit splendori și orori, i-au întins capcane, dar l-au și recompensat mai mult decât generos pentru marea, pantagruelica lui curiozitate, pentru remarcabila lui deschidere față de teritoriile spiritului, ale literaturii, ale spiritului uman în general. Privită astăzi, cu ochii tânărului născut în uitucul mileniu III, curiozitatea lui, de care îți dai seama numai citindu-i romanele, de exemplu, și dacă nu știi nimic despre el, pare, în chip ciudat, aproape suspectă.

Nikos Kazantzakis, poate cel mai cunocut scriitor grec din secolul XX, printre altele refuzat al Nobelului, figură contradictorie, cu multe fațete, este protagonistul unei remarcabile serii memorialistice editate la Humanitas în ultimii ani. „Jurnal de călătorie. Japonia. China”, cu un epilog de Eleni Kazantzaki, tradus din greacă de Ion Diaconescu și Elena Lazăr, a apărut după „Jurnal de călătorie. Rusia”, care, la rândul lui, s-a publicat după „Jurnal de călătorie. Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea”. Văzută prin prisma experiențelor, a observațiilor, a comentariilor – îndrăgostite, ironice, tolerante, lucide etc., căci tonul diferă, ca și combinațiile dintre atitudini  –, lumea largă, pe care n-o poți vedea cu adevărat, oricât ai umbla, decât pe bucăți mici, infinitezimale, rămâne o minunată himeră de care nu ai cum să te saturi.

Într-o țară în care literatura de călătorie, specie veche, teoretic cu priză la diverse categorii de cititori, nu ocupă un loc tocmai vizibil în librării, o astfel de serie nu poate să fie decât o sursă de reale plăceri pentru cititorul care îi acordă timp, fie în vacanță, fie, dimpotrivă, între două sarcini de serviciu, așteptând metroul. Cu atât mai mult într-o perioadă când călătoriile nu sunt tocmai la îndemână. Dincolo de valoarea literară a acestor documente, probabil că pentru cei mai mulți primează diversitatea și calitatea experiențelor cuprinse în aceste câteva sute de pagini. Și, așteptând metroul sau autobuzul, dacă nu ești la mare sau pe vreo pajiște, la înălțime, poți să mergi foarte simplu, citind câteva pagini, la Singapore, la Muntele Fuji, la Shanghai, la Kyoto, la Hong Kong, într-o grădină japoneză, într-o sală de teatru din China, la piață, la muzeu și mai ales în casele oamenilor. Kazantzakis imortalizează spiritul locului având grijă, din câte se pare, să nu-l altereze prin literatură, ochiul lui vede tot și este cel mai adesea îndrăgostit, privirea fiindu-i seducător tulburată de un atașament care, în ciuda oscilațiilor și a variațiilor de ton, rămâne constant. Afectele sunt omniprezente, erudiția la fel, dar fără să se dea deloc în stambă. De la imaginea cea mai banală, surprinsă scurt și la obiect, ca într-o fotografie simplă („Vizităm ultimul sat. Multe hambare proaspăt construite, pline cu grâne. Recolta, ziceau ei, a fost excelentă. Coborâm toți, mergem întâi la hambare, pe urmă în grădina de legume: vinete, roșii, dovlecei, ardei… Copii în pielea goală, barăci, sărăcie. Străzile sunt însă curate”), călătorul trece tot timpul la imaginea amplă, oferindu-i jurnalului un comentariu amplu despre drumul pe care merg China sau Japonia, despre binele și răul adus de epoca industrializării masive, despre pervertirea sau, dimpotrivă, despre rezistența tradiției autentice – în viața cotidiană și în artă deopotrivă.

În 1935, când mergea prima dată în Japonia și în China, Nikos Kazantzakis era trimis al ziarului „Akropolis” din Grecia. Forța celor două țări pe care le vedea în premieră, s-o spunem, l-a făcut însă pe călătorul îndrăgostit de exotismul lor și mai ales de gândirea ce-l irigă să se ancoreze și mai adânc în țara de origine, Grecia. Revenind, scriitorul își construiește o casă în Insula Aegina, unde scrie, traduce, face multe planuri și începe să schițeze un roman care, peste ceva ani, se va numi de fapt „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”. Japonia și China nu erau în urmă, ci pur și simplu se asimilaseră în interiorul eteroclit al unui creator aflat într-o febrilă căutare până la sfârșitul vieții.

Japonia și China nu sunt, în jurnalul amintit, doar două țări exotice pentru europeanul Kazantazkis, crescut în spiritul culturii occidentale. Fiecare dintre ele cuprinde nenumărate chipuri, surprinse în imagini cuprinzătoare, puternice. Citind, ajungi imediat în toate locurile în care ajunge scriitorul grec, pătrunzi în case, fabrici, bordeluri și teatre, la ceremonia ceaiului, la masă, peste tot, într-un Orient care e într-o mie de feluri: „Orient, Orient, mă gândeam, ce minte și stomac tari trebuie să aibă cineva ca să te suporte! Și ce sarcină încâlcită și dureroasă e să conduci toate aceste contradicții orientale înspre o mai înaltă sinteză! Să găsești drumul tainic pe care-l urmează cochiile orientale, care-și transsubstanțiază boala într-un mare mărgăritar!”

În lumea japoneză

„Culorile aici, în Orient, sunt așa de calde și de vesele; ele nu se adresează doar ochilor”, comentează autorul în primele pagini din jurnal, „ci și auzului, gustului, pipăitului și mirosului”. Mereu atent la culori, observatorul face din câteva instantanee un portret care ar putea fi discutat la infinit, cu atât mai mult acum, privindu-l dintr-un alt secol. Japonia este, firește, misterioasă, rămâne inaccesibilă străinului, cu filozofia ei despre acțiune, cu gheișele ei, cu politețea ei, cu sufletul ei, care s-a însoțit cu tehnologia de neoprit. „Ar putea oare să creeze noua sinteză? Sau vechiul suflet japonez se va pierde, toți cireșii vor fi jumuliți și țara aceasta minunată va deveni sclava mașinii? Cumplită întrebare. De răspunsul pe care-l va da timpul atârnă soarta Asiei, adică a lumii. Japonia, în clipa asta, se află în fața unei răspântii periculoase”, nota Kazantzakis în 1935.

Și ce vede el în Japonia la momentul acela? Numai pentru a vă face curioși, amintesc: pasiunea japonezilor pentru mersul cu trenul, pentru casele „ca niște colivii”, pentru măști și obsesia curățeniei; Osaka, înțesată de fabrici în care femeile lucrează până la șaisprezece ore pe zi, Osaka „șuierând ca un dragon antropofag”; Marele Buddha din Nara, din anul 752; nopțile de la Kyoto, cu grădina de stânci a templului Ryôan-ji; Muntele Fuji; templele șintoiste; actorul japonez.

China și contradicțiile ei

Și în „țestoasa națiunilor”, cum numește China chiar în prima pagină pe care i-o dedică în observațiile sale de călătorie, făcute, spuneam, pentru un ziar din Grecia, coabitează tradiții și energii. China este după chipul și asemănarea chinezului. Călătorul o spune încă de la început: „Fiecare chinez are în pieptu-i galben o mulțime de suflete. Barbarie și decadență rafinată, infantilism senil și grosolănie primitivă, ateism și misterioase, complicate preocupări religioase, impasibilitate stoică și deodată nebunie nestăvilită, putreziciune mirosind insuportabil alături de iasomie și trandafir… Buze spumegând de furie, și deodată trece un bătrân mandarin și fața lui strălucește de rafinament, îți dai seama că, de fapt, chinezul ăsta a depășit toate strigătele și râsetele și pe buze îi stăruie doar răsuflarea de viață, zâmbetul, suprema floare a înțelepciunii… Cel mai ingenios vierme de pe pământ, viermele de mătase, acesta este adevăratul simbol al Chinei: se târăște, numai burtă și gură, pe urmă evacuează și o ia de la capăt cu mâncarea – un tub umil, mizerabil, cu două găuri. Deodată toată mâncarea devine mătase, bietul vierme se înfășoară în bogăția ingeniozității sale și, la sorocul potrivit, zboară cu două aripi albe, pufoase. Nu există o altă civilizație cu atâta poezie și sensibilitate precum cea chineză.”

Și ce vedea Nikos Kazantzakis acolo în 1935? Câteva indicii: Beijingul admirat într-un apus de primăvară, cu „tibetani grași” etc., cu „lampioane pestrițe”, cu piațete în care oamenii stau pe jos și mănâncă semințe de pepene; Orașul Interzis și povestea unui împărat singur, „prizonier de trei ori sfânt în palat”;  fumătorii de hașiș, „singura portiță de salvare” într-un sat sărac; femeia, care, spune o vorbă locală citată în carte, „îndată ce pășește pe doisprezece ani e la fel de periculoasă ca sarea de contrabandă”; arta, de necuprins; teatrul, din marile orașe până la ultimul sătuc; jocurile de noroc, speranțele, mai ales speranțele, într-o țară cucerită de Mao, dar care călătorului grec îi pare mai degrabă opera lui Don Quijote: „Viața chinezului e dominată de necesitate, ce altă bucurie să-i rămână decât beția? Să se-mbete cu speranța bogăției, sau cu o femeie, sau cu un vis, sau cu poezie. De aceea, când vreo trupă trece printr-un sat sau printr-un orășel, toți își lasă baltă treburile, închid prăvăliile și cară rogojini, mese și scaune în piața unde se amenajează scena. Își ușurează sufletul de grijile cotidiene și, cu ochii pe jumătate închiși, se lasă pradă cuvintelor, muzicii, culorilor, iluziei divine a scenei”.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.

18
/11
/21

În volumul „Pecetluite în istorie”, coordonat de cunoscutul istoric Simon Sebag Montefiore și publicat la Editura Trei, cititorii vor descoperi secvențe remarcabile așternute pe hârtie de personalități din toate timpurile.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

12
/11
/21

Asociația Culturală La Două Bufnițe derulează toamna aceasta un amplu proiect online construit în jurul unei cărți-eveniment: Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în curs de apariție la Editura Polirom. Volumul include analiza a 249 de romane central-europene apărute între 1900 și 2000, rodul a mai bine de 30 de ani de cercetare a unei echipe impresionante de peste 70 de cercetători din 14 universități și centre de cercetare din țară și străinătate.  

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).