In pielea unei jihadiste, în curând în limba română
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-pielea-unei-jihadiste-in-curand-in-limba-romana/

Volumul „În pielea unei jihadiste”, de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, va fi publicat la editura Polirom şi va fi disponibil în librării din 16 aprilie. Traducerea cărţii a fost realizată de Nicolae Constantinescu.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2015

In pielea unei jihadiste / După ce se converteşte la islam, Mélodie îl cunoaşte, pe reţeaua de socializare Facebook, pe şeful francez al unei brigăzi islamiste. În 48 de ore, el „se îndrăgosteşte” de ea, o caută zi şi noapte, o presează să vină în Siria şi să se alăture jihadului şi o cere în căsătorie, promiţându-i o viaţă ca în paradis.

Fata se prinde în joc şi începe să se pregătească în secret de plecare.

Însă, în spatele profilului lui „Mélodie”, se ascunde autoarea cărţii, o tânără jurnalistă care lucrează la un reportaj despre reţelele Statului Islamic – al cărui aparat de propagandă digitală, „jihadul 2.0”, este una dintre cele mai redutabile arme ale sale.

Timp de o lună, autoarea intră în pielea lui Mélodie şi, seară de seară, citeşte confidenţele pe care „pretendentul” ei – un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, autoproclamatul calif al Statului Islamic – i le face online.

Protagonista îşi plănuieşte călătoria în detaliu, însă totul va lua o turnură neprevăzută.

„O anchetă excelentă, trăită din interior… O carte care se citeşte ca un thriller”, scrie publicaţia Paris Match.

Aflându-se încă sub ameninţare în urma publicării acestei anchete-şoc, jurnalista „Anna Erelle” nu îşi poate dezvălui adevărata identitate.

Foto: In pielea unei jihadiste – facebook

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu