În premieră, la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, a fost acordat Premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-premiera-la-cea-de-a-22-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru-a-fost-acordat-premiul-asociatiei-internationale-a-criticilor-de-teatru/

Aliniindu-se altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa, anul acesta, în premieră, Festivalul Naţional de Teatru şi-a supus afişul „judecăţii” critice internaţionale. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei Comitet Executiv este prezentă şi România, prin persoana preşedintelui Secţiei române a Asociaţiei, criticul Alice Georgescu, un juriu format din trei […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Aliniindu-se altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa, anul acesta, în premieră, Festivalul Naţional de Teatru şi-a supus afişul „judecăţii” critice internaţionale. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei Comitet Executiv este prezentă şi România, prin persoana preşedintelui Secţiei române a Asociaţiei, criticul Alice Georgescu, un juriu format din trei membri ai AICT a acordat ieri seară (4 noiembrie), în cadrul ceremoniei de închidere  a festivalului, un premiu purtând numele prestigioasei Asociaţii.

În urma vizionării spectacolelor incluse în secţiunile „De toate pentru toţi” şi „Teatrul de mâine”, Yun-Cheol Kim, profesor universitar la Academia Centrală de Dramă din Seul (Coreea de Sud), director-fondator al publicaţiei internaţionale on-line „Critical Stages”, preşedintele AICT, Raymond Bertin, critic de teatru şi ziarist, membru al redacţiei revistei „Jeu” din Montréal (Canada), şi Octavian Saiu, teatrolog, profesor universitar, vicepreşedinte al Secţiei române a AICT, au hotărât să se concentreze asupra viitorului teatrului şi, în consecinţă, asupra tinerilor creatori prezenţi în festival.

Astfel, juriul a acordat Premiul „Tânără Speranţă” al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru spectacolului Casa M – producţie a Centrului de Arte Coliseum din Chişinău, Republica Moldova, cu Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu, Irina Vacarciuc, scenariul şi regia: Luminiţa Ţîcu – „un spectacol puternic, cu o regie minimalistă, dar plină de forţă, în stil documentar, cu un mesaj curajos despre realitatea întunecată a abuzurilor suferite de femei în regiunea basarabeană şi cu o distribuţie solidă”.

De asemenea, juriul a hotărât în unanimitate să acorde Premiul „Tânără Speranţă” al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru actriţei Ioana Manciu, care „a interpretat cu vulnerabilitate, simţ al adevărului şi extraordinară abilitate în alternarea rolurilor” personajele Dvori şi Procuroarea din spectacolul Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, producţie a Teatrului ACT, regia: Bobi Pricop.

Cele două producţii au figurat în secţiunea „Teatrul de mâine” a FNT 2012.

 

 

Sursa: FNT

17
/12
/20

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naștere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.

17
/12
/20

Atelierul de scriere dramatică „Muncă. Supraviețuire. Alienare”, conceput și coordonat de Nicoleta Esinencu, dramaturg, și-a propus să exploreze tema muncii: munca în capitalism, munca în curățenie, munca domestică, munca în carantină.

16
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera la TIFF şi disponibil online, pe Vimeo, documentarul (de aproape 30 de minute) „Totul pentru Riana”, realizat de Mihai Dragolea, jurnalist devenit şi regizor, este portretul unui tânăr prins între dorinţa de a trăi liber şi obligaţia de a avea grijă de familie.

15
/12
/20

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ revine cu un spectacol pentru toți cei care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile. Regizoarea Laura Moldovan, cunoscută publicului mureşean pentru spectacolele de succes „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat şi „Detectorul de minciuni“ […]

15
/12
/20

Centrul Cultural LUMINA difuzează joi, 17 decembrie, de la ora 19.00, pe canalul de Youtube ale instituției, performance-ul „O mică glumă” , după o povestire de A.P. Cehov, în traducerea Antoanetei Olteanu, după o idee de Mirelei Zeța, care semnează și regia.

15
/12
/20

Miercuri, 16 decembrie, de la ora 19.30, este programată o întâlnire Humanitas #online #live cu Thierry Wolton și Gabriel Liiceanu despre „Complicii”, ultimul volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, un eveniment „Humanitas 30 de ani“. Puteți urmări acest dialog întâlnirea live, pe Facebook sau pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video și audio vor […]

15
/12
/20

Documentarul „Destine Dragoș Mihalcea”, ce va putea fi vizionat în premieră națională pe Kanal D, în data de 26 decembrie, la ora 10:00, explorează viața frumoasă și tumultoasă al unuia dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, cel care a vânat succesul și a cules un cufăr de amintiri.

15
/12
/20

TOP Ce filme româneşti de ficţiune merită reţinute din acest an 2020 în care cinematografia a fost dată peste cap? Cu ce mai rămânem în afară de două încercări radicale ale unor regizori consacraţi, precum „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu?

Pagina 5 din 940« Prima...34567...102030...Ultima »