În premieră la TNB: 50 de secunde… cât o viață intrată la apă!
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-premiera-la-tnb-50-de-secunde-cat-o-viata-intrata-la-apa/

Daniel Oltean, procuror DIICOT şi teatrolog, a oferit UNITER-ului, pentru concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2017, şi, cu această ocazie, Teatrului Naţional din Bucureşti, acea piesă capabilă să suscite un interes deosebit. Titlul ei este 50 de secunde, iar premiera are loc în această seară, pe 13 decembrie, şi mâine seară, pe 14 decembrie, la Sala Atelier, în regia lui Eugen Gyemant.

Un articol de Petre Ivan|13 Decembrie 2018

Cu o frazare simplă, nervoasă și percutantă, cu o privire ce scrutează dincolo de palpabil și de cotidian, 50 de secunde  surprinde lupta de idei, zbuciumul de a-ți înțelege propriile accidente existențiale atunci când apar.

Daniel Oltean

Doi bărbați se analizează, în timpul desfăşurării unei anchete. Unul și-a ucis mama, vrea să recunoască asta și să se termine cât mai curând, celălalt vrea să afle adevărul, sau adevăratul făptaș, sau condițiile ce au condus la abominabila faptă. Cei doi bărbați se studiază și se investighează reciproc, deși numai unul are dreptul legal s-o facă. Rezultatul, imprevizibil!…

Autorul-procuror este când cel care investighează, cu privire atentă, zbuciumul ființei din fața sa, când psihologul frământat de propriile întrebări, apoi dramaturgul ce le pune în frază. Răspunsul, neașteptat!

Daniel Oltean, născut în 1974 la Târgu Mureș, este absolvent de drept și filosofie, de teatrologie și scriere dramatică. Un autor special. Cu un traseu profesional inedit. Din 1996 este procuror DIICOT în Târgu Mureș.

A fost dramaturg de spectacol pentru „Piatra” de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu și pentru „Offline”, regia Laurențiu Blaga (Teatrul Național Târgu Mureș, 2018), precum și consultant de spectacol („Punct Triplu”, regia Bogdan Georgescu, Teatrul Național Târgu Mureș, 2014) și coautor al textului dramatic pentru spectacolul „Mutanții” (coordonat de Ștefan Peca, regia Ovidiu Caița, Teatrul Studio, Târgu Mureș, 2016).

Eugen Gyemant

Dau viață complicatului joc ce se desfășoară preponderent în labirintul surprinzător al minții, actorii: Alexandru Voicu (fiul), Lucian Iftime (procurorul criminalist) și Diana Dumbravă(mama). Scenografia: Mara Nicola. Muzica originală : Alexei Țurcan.Regizorul Eugen Gyemant, aflat la prima sa montare la TNB, vă invită să vă descoperiți într-unul din aceste personaje; sau, pe rând, în toate trei…

Pe scenele teatrelor din București și din țară, începând din 2008, Gyemant a montat cu succes o serie de texte importante ca  „Privește înapoi cu mânie” de John Osborne (premiul Cel mai bun regizor, Comedia Ține la Tineri, 2008), Viţelul de aur, de Ilf şi Petrov, Sala ArCuB, 2011, „Bullets over Lipscani”, după Woody Allen, 2012 (premiul pentru Cel mai bun regizor la Maratonul Internațional al Teatrului Independent – Bucharest Fringe 2012), „Julius Caesar” de William Shakespeare, Godot Cafe-teatru, 2012, „Omul Pernă” de Martin McDonagh, Teatrul Act, 2015 (Cel mai bun spectacol, la Festivalul de Teatru Undercloud 2016, premiat şi la Festivalul Internațional Martin McDonagh din Perm, Rusia, precum şi la Festivalul Internațional ArtOkraina de la Sankt Petersburg), multe alte spectacole, cele mai recente fiind „Leonce și Lena” de Georg Büchner, Unteatru și „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kessey, la Sfântu Gheorghe, 2018.

Premiera spectacolului 50 de secunde va avea loc în zilele de 13 și 14 decembrie, la Sala Atelier, de la ora 20.00. Următoarea reprezentație este programată pentru data demiercuri, 19 decembrie 2018.

Foto: 50 de secunde... – Florin Ghioca

24
/04
/19

UNITER anunţă organizarea preselecției pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP”, a XXII-a ediţie, în perioada 11 – 13 iunie 2019, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Media. Ediția a 22-a a Galei Tânărului Actor HOP are ca temă Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual şi se va desfaşura sub bagheta cunoscutului coregraf şi dansator Gigi Căciuleanu.

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

INTERVIU O întâlnire cu actrița Ana-Maria Ivan, pe care o regăsim în distribuția așteptatului musical „We Will Rock You”, semnat de Răzvan Mazilu, care a avut de curând premiera la Sala Palatului. „Musicalul mă face să mă simt împlinită cu adevărat și mă provoacă să îmi doresc mai mult de la mine”, spune Ana-Maria.

23
/04
/19

Premiera de gală Parking – una dintre cele mai așteptate ale anului - deschide cea de-a 18-a ediție TIFF. Proiecția va avea loc vineri, pe 31 mai, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în prezența regizorului Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania. Actorul Mihai Smarandache, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului, precum și alți actori și membri ai echipei filmului vor fi prezenți la Gala de Deschidere programată de la ora 20:45.

23
/04
/19

Sean Connery, fotografiat înainatea unei partide de golf, în 1962, anul în care actorul scoțian dădea viață agentului 007 în „Dr. No”, primul film din seria James Bond.

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

22
/04
/19

Filmul „Under the Silver Lake” (regia: David Robert Mitchell) intră în cinematografe pe 26 aprilie. L-am vizionat deja în cadrul American Independent Film Festival. Iată ce am văzut.

22
/04
/19

MATILDA ȘI GROPARII de STELA GIURGEANU a fost desemnta cea mai bună piesă românească a anului 2018. Juriul Concursului, compus din criticii MARINA CONSTANTINESCU, DAN C. MIHĂILESCU şi MARIAN POPESCU, a ales piesa câștigătoare dintre următoarele: MATILDA ȘI GROPARII de Stela Giurgeanu, VIEȚILE SFINȚILOR de Radu Macrinici, ÎNTOARCEREA de Laurențiu Blaga, CÂND SE TOPESC GHEȚARII de Marilena Dumitrescu, NU SUNTEM MELCI SAU SUNTEM? de Marilena Dumitrescu

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

Page 12 of 803« First...1011121314...203040...Last »