„În pronunțare”. Echilibristică
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-pronuntare-echilibristica/

CRONICĂ DE FILM Avându-i în distribuţie pe Dorotheea Petre, Cuzin Toma şi Olimpia Melinte, „În pronunţare”, debutul în lungmetraj al regizoarei Mihaela Popescu, este o încercare destul de ambiţioasă de evadare în fantastic şi în impresionism – un film însă riscant, mereu în pericol de a-şi pierde echilibrul fragil.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 februarie 2018

Prezentat în așa-numita „Săptămână a criticii” de la Berlin, un eveniment organizat de Asociația Criticilor de Film din Germania şi desfăşurat în paralel cu Berlinala, „În pronunţare” este debutul în lungmetraj al regizoarei Mihaela Popescu, autoarea unui foarte îndrăzneţ, prin subiect, scurtmetraj din 2013 – „Plimbare”, în care o femeie în vârstă (Valeria Seciu) îi cere mai tânărului vânzător (Sergiu Costache) de la magazinul de unde își cumpără fructele și legumele să îi ofere, contra cost, o ultimă plăcere sexuală.

Începutul filmului „În pronunțare” poate surprinde și cu certitudine îi indică spectatorului cinefil că este invitat să pătrundă într-o altă lume și într-o altă estetică decât cele cu care l-au obișnuit realismul Noului Cinema Românesc: într-o secvență fără dialoguri (așa cum vor mai fi și altele) plasată într-un apartament spațios dintr-o clădire veche din centrul Bucureștiului, o femeie misterioasă (Dorotheea Petre) trezește un bărbat, Andi (Cuzin Toma), de lângă cea care pare să îi fie soție (Olimpia Melinte), îi pune la gât o zgardă și o lesă și apoi îl duce în parc să își facă alergarea de dimineață.

Conceput într-un plan-secvență abil coregrafiat (filmul e construit, de altfel, aproape doar din planuri-secvență extrem de fluide) și cu o imagine (Marius Panduru) în care totul este filmat cvasi-deformat, iar cadrul pare a-și pierde contururile, lărgindu-se, momentul relevă deopotrivă calitățile și nereușitele întregului demers.

Bizareria a ceea ce se întâmplă în secvență, nu lipsită de o notă de comic, setează un alt tip de așteptare: suntem într-o zonă aparent suprarealistă, iar asta stârnește o anume curiozitate pe care Mihaela Popescu (care semnează și scenariul) reușește să o întrețină, nu fără dificultăți, până la finalul filmului.

Asta deși devine destul de repede evident că avem de-a face cu un protagonist a cărui dublă personalitate este (mult prea) explicit pusă în scenă: o latură tăcută, dar ocazional agresivă și impulsivă (întruchipată de prezența lui Cuzin Toma, care nu vorbește tot filmul) și o latură feminină și rațională (întruchipată de prezența Dorotheei Petre) – cei doi actori sunt aproape mereu unul lângă altul în cadru sau, orice caz, în același spațiu.

Prima latură se manifestă prin răbufniri, prin scăparea de sub control a impulsurilor de violență sau sexuale – în trafic sau în cuplu; iar a doua, prin stări de calm, de luciditate și de bunăvoință – de pildă, partea feminină (semnalată pe generic drept K) este cea care primează în secvențele de la tribunal, acolo unde protagonistul împarte dreptatea din postura de judecător, în cazuri de încălcări minore ale legii.

Acest dispozitiv dramaturgic destul de simplu dar neașteptat este salvat, parțial, de la căderea în ridicol (un pericol permanent) de opțiunile stilistice ale regizoarei. Cu excepția finalului – realizat, în mod inspirat, într-un registru documentar -, întregul film lasă impresia, ajutat și de muzica extra-diegetică, unei plonjări în subiectivitatea, în lumea interioară e dublului personaj: tot ceea ce vedem este redat din perspectiva emoțională a protagonistului (o astfel de deformare, de subiectivizare a spațiului și a timpului cinematografice a mai făcut-o la noi Mircea Săucan, în marele său film „Meandre”, din 1967).

Regia nu e lipsită însă de o ușoară autocomplezență, de un caracter demonstrativ. Sunt destule momentele în care personajele par simple fantoșe (de pildă, secvențele din casă, cu soția, sau cele în care protagonistul lui Cuzin Toma pare dominat de o melancolie afectată, adică mai tot timpul), fiind umbrite de înclinația regiei de a se pune pe sine în valoare.

Chiar și așa, aceeași regie oferă și câteva momente foarte bune, cum sunt secvențele de la tribunal (în care camera de filmat face, dintr-un punct fix, panoramări lente de 360 de grade, nejustificate neapărat dramaturgic) sau o scenă exotică (un lung plan-secvență în mișcare) în care protagonistul încearcă o incursiune nocturnă într-un club de striptease. Mobilitatea aparatului, muzica și jocul de lumini creează o atmosferă specială, aproape onirică – un  bun fragment de cinema.

Lentoarea ușor perceptibilă a filmului își poate găsi un alibi în acest impresionism care sugerează starea de profundă depresie a personajului – niciodată explicată, ci doar revelată prin deconectarea lui Andi de lumea înconjurătoare. „În pronunțare” este un exercițiu de echilibristică, un film fragil, marcat deopotrivă de curajul regizoarei de a încerca limbajul fantastico-suprearealist și de riscul deloc de neglijat ca spectatorul să accepte cu greu acest pariu și o astfel de convenție care nu convinge până la capăt.

25
/07
/21

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.

23
/07
/21

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea și pe marele ecran din capitală. Bucureștiul se află pe lista celor 20 de localități din țară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.

22
/07
/21

LAND, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, va deschide cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF. QUO VADIS, AIDA?, o producție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic (Bosnia – Herțegovina) și nominalizată la Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va rula în afara competiției. Festivalul are loc între 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

22
/07
/21

PREVIEW După o ediţie 2020 doar cu proiecţii în aer liber şi cu un număr mult mai mic de filme decât de obicei, TIFF revine în acest an (23 iulie - 1 august) aproape la turaţie maximă: peste 160 de titluri, numeroşi invitaţi, cine-concerte şi alte evenimente. Ziarul Metropolis vă propune câteva recomandări de filme, pentru o mai uşoară orientare prin program.