„În toate a fost frumusețe” sau sfârșitul unei epoci
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-toate-a-fost-frumusete-sau-sfarsitul-unei-epoci/

Zilele acestea puteţi găsi în librăriile autohtone ediţia în limba română a cărţii care a ţinut prima pagină a presei culturale spaniole în anul 2018.

Un articol de Liliana Matei|31 ianuarie 2022

Este vorba despre romanul „În toate a fost frumusețe” („Ordesa”, în versiune originală) de Manuel Vilas, tradusă în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Vândută în sute de mii de exemplare în spațiul de limba spaniolă și tradusă în peste 20 de limbi, romanul În toate a fost frumusețe a fost recompensat un an mai târziu cu Prix Femina Étranger.

Poet, scriitor și eseist, Manuel Vilas a început să scrie această carte la scurt timp după ce și-a pierdut mama și la doisprezece ani de la dispariția tatălui, cartea fiind o splendidă scrisoare de dragoste, o meditație asupra dorului, singurătății și sinelui. „Inima mea seamănă cu un copac negru plin de păsări galbene care țipă și îmi pigulesc din carne, ca într-un supliciu.” Acesta este autoportretul crud și lipsit de tabuuri al unui scriitor care se confruntă cu dispariția ambilor părinți. Asaltat de fantome din trecut, el regăsește speranța în amintirea scăldată-n lumină a iubirii lor și-n frumusețea unei lumi dispărute.

Profund sinceră și minunat scrisă, într-un limbaj deopotrivă poetic și crud, cartea lui Manuel Vilas se citește ca și cum ar fi catharsisul unui doliu imposibil, cel al morții părinților noștri, dar și al sfârșitului unei epoci, o experiență universală. „Tot ceea ce iubim și pierdem, ceea ce iubim foarte mult, ceea ce iubim fără să știm că într-o zi ne va fi furat, tot ceea ce, după pierderea sa, nu a putut să ne distrugă și nu a căutat ruina cu cruzime și hotărâre, sfârșește, mai devreme sau mai târziu, transformat în bucurie”, mărturisea autorul în cadrul unui interviu recent.

Ediția în limba română a cărții poartă semnătura lui Marin Mălaicu-Hondrari, desemnat anul trecut cel mai bun traducător de limba spaniolă din România, în cadrul galei premiilor Observator cultural. Această distincție este acordată de Institutul Cervantes din București. „Am tradus cu mare bucurie romanul lui Manuel Vilas, pentru că personajul principal este pe gustul meu, un personaj complex, cu relații de familie complicate și cu o viață interioară bogată, care complică și mai mult lucrurile, un personaj pe care uneori îți vine să-l îmbrățișezi, alteori îți vine să-l iei la palme, dar care nu-ți rămâne niciodată indiferent, tocmai pentru că a știut să descopere că în toate experiențele prin care a trecut a fost măcar un dram de frumusețe”, a mărturisit acesta.

„O carte magnifică, sfâșietoare și plină de curaj”, scria despre romanul lui Vilas îndrăgitul scriitor spaniol Javier Cercas. „Puternică, sinceră, pe alocuri foarte curajoasă, e o carte despre pierderea părinților, despre durerea cauzată de cuvinte niciodată spuse și despre nevoia de a iubi și de a fi iubit. Excelent scrisă. N-am fost deloc surprins de succesul ei”, completa autorul bestsellerului Patria, Fernando Aramburu. „Cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta”, declara în presa culturală franceză și îndrăgita scriitoare Annie Ernaux, cu puțin timp înainte de recompensarea romanului cu Prix Femina Étranger.

Manuel Vilas s-a născut în 1962 la Barbastro, în regiunea spaniolă Huesca. A debutat ca poet în 1982 și a continuat să scrie roman și proză scurtă, fiind în momentul de față unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli. „În toate a fost frumusețe” a luat Spania prin surprindere în 2018, ajungând la cifre de vânzări fenomenale pentru o operă profund literară. În plan internațional, romanul a fost retipărit de opt ori în Italia și de șase ori în Portugalia, câștigând în Franța prestigiosul Prix Femina Étranger, în 2019. A fost finalist al Prix Médicis și al Prix du Meilleur Livre Étranger. Cotinuarea, romanul Alegría, se află în pregătire la Editura Pandora M.

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.