În vizită la Hanul cu Tei
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-vizita-la-hanul-cu-tei/

Pentru un oraş ca Bucureştiul, nu e deloc simplu să-şi ţină aproape oamenii care-l iubesc. Deşi există o mie de motive de dezamăgire şi de îndepărtare, se găsesc şi spaţii unice, unde oraşul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.

Un articol de Dana Ionescu|21 februarie 2021

Era vitezei ne face și mai pretențioși, dar și mai predispuși la nostalgie: nostalgia după obiecte dispărute, din vremuri în care timpul trecea altfel, existența avea alte ritmuri, iar obiectele jucau alte roluri în viața oamenilor. O întoarcere la Hanul cu Tei, în așteptarea primăverii, nu poate fi decât o experiență care aprinde imaginația. Ziarul Metropolis vă propune o mică incursiune într-un loc istoric, de unde Bucureștiul se vede altfel.

Înapoi în istorie

Aflat în inima Bucureștiului, între strada Lipscani și strada Blănari, spațiul acesta este unul dintre puținele în care orașul are o șansă de a se salva în ochii vizitatorului. Deși teii au dispărut într-un trecut pe care îl idilizăm, e simplu să ni-i închipuim din clipa în care intrăm în curtea spaniolă configurată pe vremuri într-un oraș dominat de mentalitatea balcanică.

Construită cândva în jurul anului 1833, când occidentalizarea nu ajunsese prea departe, curtea spaniolă mai are puțin și împlinește 200 de ani, dar semnele trecerii timpului nu sunt multe. Edificiul ce o înconjoară o confirmă. Ștefan Popovici și Anastase Gheorghe Polizu l-au conceput pentru ca drumeții să poată face o oprire căreia să nu-i lipsească tihna. Mai multe incendii din secolul al XIX-lea parcă au ocolit locul, care a rămas pe poziții, gata să-și primească oaspeții.

În urmă cu aproape o sută de ani, când Hanul cu Tei își trăia impasibil prezentul, adăpostind negustori, dar și diplomați ajunși cu treburi în această capitală contradictorie din sud-estul Europei, Paul Morand era contrariat de specificul orașului, căruia i-a și dedicat un volum. În cartea sa intitulată „București”, diplomatul francez rămas în istoria literaturii de călătorie descria zona Lipscani, surprinzându-i specificul și făcând următorul comentariu: „Să ne întoarcem la prăvăliile de pe Lipscani, cu firme ce atârnă periculos în gol. Străzile grecești, armenești sau evreiești din toată lumea, au în comun o lipsă de respect totală pentru trotuar. Dugheana e doar centrul minuscul al unor vaste operațiuni comerciale care înaintează până la carosabil pentru a-l transforma pe pieton în cumpărător și nu se opresc, cu regret, decât în fața automobilelor. N-o să-l vedeți niciodată pe negustor la tejghea, ci în pragul ușii, gata să țâșnească și să-și înșface prada de braț. (….) Nici o palmă de pământ nu se pierde; la fel ca pe străzile din Canton, când nu mai e loc pe orizontală, publicitatea devine verticală. Marfa se cațără până pe raftul cel mai de sus al vitrinelor. Reglementări de urbanism impun uneori ca firmele să fie apropiate de ziduri: încercare vană, a doua zi vor fi la loc; mai remarc stratagema ingenioasă a unui negustor care a atârnat deasupra ușii, de o furcă, o sârmă pe care înșirase un teanc de zece băști de culori țipătoare, gata să cadă în capul trecătorilor. Cartierele evreiești au invadat locurile unde tronau cândva Înălțimile Lor Voievozii. Fundături hidoase puțind a piei dubite au înlocuit grădinile parfumate cu mentă ș busuioc în care doamna Chiajna i-a arătat poate trimisului regelui Franței mușcatele ei și florile de salvie stacojii”.

Semnele timpului

Întunecata eră comunistă a mutilat centrul orașului, inclusiv zona veche. Și totuși, Hanul cu Tei a supraviețuit grație încăpățânării unor oameni devotați artei, care au știut să găsească subterfugii și strategii de supraviețuire. Supraviețuirea a însemnat însă, inevitabil, și o degradarea continuă. Aflat în declin zeci de ani, centrul vechi și-a pierdut mult din specific. Fantomatic, cartierul a continuat să trăiască în vremuri ostile, pentru ca în ultimul deceniu să-și primească în sfârșit dreptul la reabilitare. O reabilitate care înaintează încet și ezitant, dar care a reușit și câteva operațiuni de salvare.

Astăzi, la Hanul cu Tei găsiți probabil cea mai mare galerie de artă și antichități din țară și prin saloanele ei vă puteți plimba în voie și, dacă intrați în jocul obiectelor din alte vremuri, e foarte probabil să vă imaginați într-o altă viață: într-un incert secol XX, când stilul de viață era cu totul altul. Obiectele de artă și antichitățile pe care le puteți admira și cumpăra, de la tablouri și icoane la bijuterii, obiecte de uz casnic sau țesături, reconstituie o atmosferă incertă, dar fermecătoare. Nu doar pentru paseiști și pentru cei pasionați de istorie, ci pentru orice curios, o incursiune în locul acesta scos din timp poate stârni dorința de a afla mai mult. Despre un serviciu de ceai din interbelic, despre un șirag de mărgele, despre o tabacheră sau o veioză.

Fotografii și hărți, covoare și tapiserii vechi, obiecte de decor, păpuși de porțelan și sticlărie – pe toate le găsiți într-un loc de trecere, cum este hanul, un loc în care te oprești să te odihnești, după care pleci mai departe. Pentru visătorii de toate vârstele, Hanul cu Tei rămâne o opțiune sigură pentru o dimineață liniștită, o după-amiază blândă sau o seară altfel, mai ales că terasa din curtea spaniolă îți permite să iei loc și să te gândești o clipă. Acolo, simți că Bucureștiul are o șansă – o șansă să se reabiliteze în ochii celor care îl iubesc, dar suferă că el nu se ridică la înălțimea așteptărilor.

26
/07
/21

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

10
/05
/21

Cu siguranță nu se poate purta o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție fără a o aminti pe regina Maria, suverana României. Un articol de Simona Preda, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

25
/04
/21

Demonstrațiile studențești începute la Paris în primele zile ale lunii mai din 1968, la un an după ce la San Francisco prinsese contur mișcarea flower power, au împins mai departe istoria într-un moment în care părea înțepenită.