În weekend, teatrul la Galați: FAT PIG | VÂNZĂTORII AMBULANȚI | ÎN ȚARA MINUNILOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-weekend-teatrul-la-galati-fat-pig-vanzatorii-ambulanti-in-tara-minunilor/

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul la spectacolele programate în acest weekend.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2022

Cover foto: „Vânzătorii ambulanți”

Vineri, 6 mai 2022, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul FAT PIG de Neil LaBute, regia: Laura Moldovan, scenografia: Ioan Bocoș, coregrafia: Elena Anghel. Spectacolul a avut premiera în decembrie 2016 și a obținut premii pentru interpretare și scenografie la ediția din 2017 a Festivalului Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești.

În distribuție: Oana Mogoș (Helen), Ciprian Brașoveanu (Tom), Flavia Călin (Jeannie) și Vlad Volf (Carter).

Numit de cronicari „un love story al secolului al XXI-lea”, FAT PIG prezintă povestea de dragoste dintre Tom, un bărbat de corporație sensibil, dar indecis, și Helen, o bibliotecară deșteaptă și amuzantă, cu forme. Relația lor se înfiripă frumos și firesc, dar cei doi se văd nevoiți curând să facă față unor provocări neașteptate. Publicul are șansa să observe efectele devastatoare pe care le pot avea glumele „nevinovate”, judecata socială și atitudinea intruzivă.

Spectacolul durează 90 de minute și nu este recomandat minorilor cu vârsta sub 14 ani.

„FAT PIG”

Sâmbătă, 7 mai 2022, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul VÂNZĂTORII AMBULANȚI de Murray Schisgal, regia: Ciprian Brașoveanu (Debut), asistență regie: Miruna Tăbăcaru, scenografia: Elena Neagu. Spectacolul a avut premiera în februarie 2021.

În distribuție: Vlad Ajder (Elias Crapavarnishkes / Cornelius J. Hollingsworth al III-lea), Ciprian Brașoveanu (Shimmel Shitzman / Samuel P. Stone) și Flavia Călin (Maggie Cutwell).

Abia debarcați în Portul din New York, imigranții Elias Crapavarnishkes și Shimmel Shitzman își schimbă numele cu unele americane și, deși sunt bieți vânzători ambulanți, se visează deja regi ai comerțului cu banane, ba chiar și directori de teatre care îi promit unei vânzătoare de flori că va deveni o mare actriță. Folosind exemplul Visului American, spectacolul ne vorbește despre puterea distrugătoare a mirajului atunci când ne mințim pe noi înșine.

Spectacolul durează 70 de minute.

„În țara minunilor”

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul … ÎN ȚARA MINUNILOR, o creație colectivă inspirată de personaje și evenimente reale, regia: Adi Iclenzan, scenografia și video-design: Mihai Păcurar, sound-design și inginerie audio-video: Adrian Matei, costume: Miruna Croitoru. Spectacolul a avut premiera în februarie 2022.

În distribuție:  Vlad Ajder, Elena Anghel, Ciprian Brașoveanu, Petronela Buda, Flavia Călin, Ana Maria Ciucanu, Răzvan Clopoțel, Ștefan Forir, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Elena Ghinea, Radu Horghidan, Oana Mogoș, Ionuț Moldoveanu, Florin Toma și Marin Șchiopu (percuție).

… ÎN ȚARA MINUNILOR este un microunivers populat în exclusivitate de adepți ai diverselor teorii ale conspirației aflate în circulație. Personaje care în viața de zi cu zi ni se par amuzante, excentrice sau de-a dreptul nebune, dar pe care nu le considerăm a fi o amenințare reală deoarece se „diluează” în marea masă a populației, se adună … ÎN ȚARA MINUNILOR și preschimbă tărâmul conviețuirii pașnice într-un loc gălăgios și periculos.

Spectacolul a fost produs în cadrul Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan.

Spectacolul durează 120 de minute și este nerecomandat minorilor cu vârsta sub 16 ani. Spectacolul conține expresii licențioase, sunete și lumini puternice, precum și imagini și replici care vă pot afecta emoțional.

*

Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758 049 850.

 

Accesul la spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” se face fără Certificatul Digital al Uniunii Europene privind COVID. Purtarea măștii este recomandată. Gradul de ocupare a sălii este de 100%.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

29
/11
/13

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare și a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat și în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.