Înainte și după. Cum arăta și cum arată noua sală a fostului cinematograf Gloria
https://www.ziarulmetropolis.ro/inainte-si-dupa-cum-arata-si-cum-arata-noua-sala-a-fostului-cinematograf-gloria/

Teatrul Metropolis din Bucureşti a deschis noua sală de spectacole multifuncţională „Gloria”, cu spectacolul „Podu’ ” în regia lui Horaţiu Mălăele, avându-i în distribuţie pe Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor. Sala a fost amenajată în cadrul cinematografului „Gloria”, modernizat şi consolidat în ultimii doi ani.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2017

„În urmă cu doi ani, clădirea aceasta era rezemată de niște grinzi de lemn ca să nu se prăbușească, fiind un real pericol. În interior aerul era irespirabil, mirosea puternic a mucegai. Toate acestea ne-au determinat să începem de urgență lucrările. Investiția, cu extindere, consolidare, cu tot, a costat mai puțin de trei milioane de euro, cu TVA inclus. Ca termen de comparație, Teatrul Național fără extindere, doar consolidare, a costat 60 de milioane de euro. Deci avem satisfacția nu doar de a fi realizat așa ceva, dar și de a face-o cu bani foarte puțini. Am făcut deja înștiințare către Primăria Generală pentru că dăm această clădire Institutului de Cultură al Primăriei Generale pentru a intra în circuitul institutelor de teatru din București, iar în această sală va fi program atât de teatru, cât și de spectacole,  fără a pierde în același timp destinația de cinematograf”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

„Începând de astăzi, fostul cinema Gloria, care a fost închis din cauză că nu s-a mai investit în el, se redeschide pentru toți bucureștenii. Este o sală multifuncțională cu 406 locuri, iar în fața clădirii, pe parcursul verii, se vor organiza evenimente culturale deosebite. Mă bucur foarte mult că locuitorii Capitalei și turiștii vor putea să vină aici pentru piese de teatru și proiecții de filme românești. Vă doresc cât mai multe evenimente de o înaltă ținută artistică în Sectorul 3”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

PicMonkey Collage

Cei doi primari au ținut să prezinte în câteva cuvinte proiectele culturale comune pe care cele două instituții pe care le conduc le-au dezvoltat sau intenționează să le realizeze împreună, menționând sala multifuncțională Gloria și Hala Laminor.

„Este un moment de mare satisfacție de a vedea noua sală a cinematografului Gloria așa, cu publicul prezent, cu reflectoarele aprinse și instalația de climatizare funcțională, așteptând ca actorii să urce pe scenă”, a mai spus primarul Robert Negoiță pe scena sălii Gloria, aflată pe strada Bucovina nr. 9.

A fost nevoie de consolidarea acoperișului și de asigurarea unei bune hidroizolații a terasei, refacerea pardoselilor, placarea treptelor, tratamente fonoizolante, fonoabsorbante și acustice. A urmat refacerea instalațiilor electrice, termice, de ventilație, la care s-a adăugat reamenajarea grupurilor sanitare. La fel de importante pentru transformarea acestei clădiri au fost sistemul de detecție și avertizare la incendiu, sistemul de sonorizare și nu în ultimul rând supravegherea video a întregului ansamblu.

Clădirea în sine face parte dintr-un ansamblu arhitectural care cuprinde și zona din imediata vecinătate. Astfel, a fost amenajată în fața cinematografului și o piațetă urbană ce cuprinde o fântână arteziană, un amfiteatru și pergole.

20
/11
/24

„Dintre toate tipurile de scriitură pe care le-am făcut vreodată, cel mai mult îmi place să scriu teatru; și asta din mai multe motive: e intim, e personal și dacă lucrezi acasă nici măcar nu trebuie să porți pantaloni. Ești doar tu, cu coala de hârtie și cu mintea ta...

18
/11
/24

DESCOPERIRE Printre puținele volumele publicate în România despre propriii ei creatori de anvergură, noua carte a Ancăi Hațiegan se remarcă printr-o serie de calități pe care cititorul le va descoperi încă de la primele pagini. Ea îl invită în lumea unui om de teatru unic, despre care rămân multe de spus.

16
/11
/24

Pe 15 noiembrie, de la ora 19:00, scena mică a Teatrului polonez din Bydgoszcz a găzduit o reprezentație a spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?” după Édouard Louis, regizat de Andrei Măjeri și produs de Teatrul Metropolis din București.

14
/11
/24

Bogdan Drăcea, Anisia Gafton, Mihai Rait Dragomir, Lucian Ghimiși, Alex Bogdan, Doina Teodoru, Paul Ipate și Cătălin Neamțu, unii dintre cei mai iubiți comedianți din țară, cunoscuți din diferite show-uri TV, promit spectactorilor prezenți săptămâna viitoare la Sala Palatului o seară memorabilă, în care este absolut imposibil ca cineva să nu râdă.

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

13
/11
/24

Spectacolul „Eu. Variante“ a avut loc pe 11 noiembrie, la Teatrul Podul de la Casa de Cultură a Studenților București, de la ora 18.00 și de la ora 20.00, în cadrul programului educațional „Eu. Variante” – Ateliere de autocunoaștere prin scris, susținut de Asociația Culturală Control N. Intrarea la evenimentul din Calea Plevnei, nr. 61 este liberă, în limita locurilor disponibile.

12
/11
/24

După ce a derulat anul acesta o serie de activități dedicate creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului a riscurilor de sănătate prezentate de virusul HPV, cât și a posibilităților de prevenție care există, Asociația Șangri-La Artistic Ground încheie proiectul artistic Papiloma Party cu o discuție comunitară despre HPV, care va avea loc pe 13 noiembrie, începând cu ora 19:00, în București, la Heavy Yard (str. Vasile Lascăr nr. 38).