Înapoi în copilărie: „Tehomir” de Horațiu Mălăele
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-in-copilarie-tehomir-de-horatiu-malaele/

Cunoscutul actor Horaţiu Mălăele îşi invită admiratorii la o călătorie în timp. Recent apărut la Editura ALL, volumul „Tehomir” reprezintă o întoarcere la copilărie, o vârstă mereu surprinzătoare.

Un articol de Liliana Matei|29 martie 2020

„Când apusul îi face umbra tot mai lungă și viața începe să aparțină imprevizibilului, omul se apucă, din tainice motive, să lase, cui va dori, mărturii ale trecerii lui. Oaie temătoare, aparținătoare turmei, fac și eu același lucru, smulgând din temnițele ucigașe ale memoriei această poveste din vremea unei copilării miraculoase, trăită în mocirla unei lumi aflate la răscruce. Nu vă îndoiți, tot ceea ce veți citi s-a întâmplat aievea!”, spune autorul.

Cunoscutul actor Horațiu Mălăele revine în atența cititorilor cu a treia carte, prin care își invită cititorii la o rememorare a copilăriei, timpul minunilor, al descoperirilor și al întâmplărilor extraordinare și al ființelor.

Satul se află pe la jumătatea drumului dintre Târgu Jiu și Turnu Severin, îngropat între dealuri, la unsprezece kilometri de Motru. Tehomir înseamnă în slavonă „liniște” și „pace”. Provine de la numele voievodului Tihomir Tih, stăpân al pământurilor dintre Jiu și Olt și tatăl lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești. Dar „liniște” și „pace” nu sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine lunile care urmează. Orânduirea comunistă schimbă fața locurilor copilăriei și aduce chinul în viețile oamenilor. Tot acum, Horațiu se îndrăgostește pentru prima dată.

Întâmplările încep în februarie 1957. Un caz grav de tuberculoză, o carantină impusă și o motocicletă rusească Ij 49, gălăgioasă și obosită, au făcut posibilă retragerea lui Horațiu în plin an școlar. Avea doisprezece ani și era în clasa a 6-a la Școala Generală Numărul 3 din Târgu-Jiu. Colegul lui de bancă tocmai murise fulgerător de tuberculoză, iar direcția școlii și reprezentanții spitalului nu puteau să își asume alte riscuri. Soluția: trei luni de izolare. La asta se adaugă și prudența părinților, care s-au gândit la siguranța lor și a fratelui surghiunitului. Așa s-a decis ca locul de carantină să fie Tehomir, la casa bunicilor.

Cu accente uneori întunecate, povestea se construiește pe imagini puternice și lasă loc pentru supranatural. Palatul regal trece în zbor pe deasupra satului. Omul cu două capete care se ceartă permanent între ele este una dintre atracțiile circului ambulant. O ploaie înghețată preface animalele din bătătură în statui din gheață, pe care copiii le sparg apoi cu topoare și cu ciocane.

18
/05
/15

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul marţi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

15
/05
/15

Casanova, amantul etern al Italiei, își povestește memoriile. Știați că în copilărie și-a dorit să devină preot și că purta conversații cu Voltaire și Rousseau?

13
/05
/15

Pe 23 mai 2015, la Bookfest, Editura Herg Benet va lansa volumul “Pălăria albastră şi alte povestiri”, semnat de Andrei Crăciun, poet, prozator şi, mai ales, colaborator al nostru, al ziarului Metropolis, unde semnează de un an şi jumătate cronici de teatru şi de cărţi şi de filme şi interviuri cu personalităţi din cultura noastră românească, aşa cum e ea.

12
/05
/15

Noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, va fi lansat duminică, 24 mai, ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internațional al Cărții Bookfest 2015. „Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)

11
/05
/15

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 14.00, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 va fi lansată cartea: Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche, de Aurel Storin. La eveniment, alături de Stela Popescu și Alexandru Arșinel vor fi prezenți artiștii Teatrului de Revistă Constantin Tănase, personalități cultural-artistice, din showbiz ș.a.

26
/04
/15

Specialist în decriptarea construcţiilor imaginare, istoricul Lucian Boia este invitatul lui Cătălin Ştefănescu într-o ediţie eveniment Garantat 100%, ce poate fi văzută duminică, 26 aprilie, fix la miezul nopţii, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+. Ştefănescu şi Boia vor aborda un subiect cu totul special: Jules Verne.

23
/04
/15

Astăzi, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (terasă) din Bucureşti, va avea loc un dialog cu Aurora Liiceanu pornind de la volumele Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor şi Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, apărute recent la Editura Polirom, şi în format digital, în Seria de autor ce îi poartă numele.