Înapoi în iarnă, cu Cosmina Stratan și Alexandru Ion. INTERVIU - Ziarul Metropolis

Povestea scrisă şi regizată de Andreea Cristina Borţun, cea a celor a doi fraţi care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăţie şi frică, despre Cain şi Abel, despre dragoste şi ură, pe fundalul unei Românii în tranziţie, îi aduce faţă în faţă pe Cosmina Stratan şi Alexandru Ion.

Un articol de Georgiana Ene|18 decembrie 2018

Cosmina Stratan este cunoscută publicului din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012, iar Alexandru Ion este co-fondator Ideo Ideis.

Odată cu reluarea spectacolului, în luna septembrie 2018, pe scena Unteatru, protagoniștii au acceptat să dezvăluie câteva lucruri despre ei și despre întâlnirea cu textul Andreei Borțun.

Pentru cititorii care vă cunosc fie din film, fie din teatru, prezentați-vă puțin și spuneți-le în ce producții vă pot vedea?

Cosmina Stratan: Am terminat masteratul la UNATC, promoția 2013. Mă puteți vedea la Unteatru în „Înapoi în iarnă”, la Teatrul Mic în curînd în „Exit”, în filmul lui Florin Șerban, „Dragoste 1: Câine” și pe BBC 2 în „Doing Money”.

Alexandru Ion: Am absolvit licență actorie în 2009, master actorie în 2011 și master teatrologie, marketing și management cultural în 2013, toate la UNATC. În prezent, în afară de „Înapoi în iarnă”, joc la Teatrul de Comedie în „Numitorul comun”, la Teatrul Excelsior în „The history boys” și în trei spectacole la Apollo111 – „Taximetriști” , „Cea mai călduroasă zi din an” și „Medea’s boys”.

Când v-ați întâlnit cu actoria prima dată?

Cosmina: În 2008 cînd am dat admitere la UNATC.

Alexandru: În primul an de liceu când, în mod profund neașteptat, profesorul de religie (!!) m-a întrebat din senin într-o pauză de ce nu mă duc la trupa de teatru a liceului. Cred că a fost prima dată când am auzit pe bune cuvântul „teatru”.

Din ceea ce ați jucat până acum, ce v-a plăcut cel mai mult?

Cosmina: N-am o ierarhie clară. În toate proiectele din care am fost parte am rămas cu câte ceva.

Alexandru: Nu aș putea să fac o astfel de clasificare. Proiectele în care am fost implicat până acum (indiferent că au fost în teatru, film sau televiziune) sunt strâns legate de momentul întâmplării lor și fiecare comportă un tip de însemnătate diferită.

Cosmina Stratan

Cosmina, succesul de la Cannes te-a schimbat în vreun fel? Ai vrea să încerci lucruri noi (pe scenă sau în film) și dacă da, care ar fi acelea. Dacă nu, de ce?

M-a schimbat în sensul că am primit o confirmare că drumul pe care am început nu e greșit. Mai departe de asta nu cred că s-a modificat mare lucru datorită premiului.

N-am cum să nu încerc lucruri noi. Și pe scenă și în film. N-aș putea să le pun pe foaie cu nume și prenume. Cred că ce îmi doresc, în general, e să am parte de personaje diferite de mine și diferite între ele. Și asta caut să fac la fiecare proiect. Mi se pare că e o căutare de bun simț care există în fiecare actor. Nu cred că vine niciodată momentul ăla când nu mai încerci nimic nou și e în regulă așa. Îmi place să lucrez și cu dezechilibrul, și cu nesiguranța și cu teama. Teama e foarte utilă și te poate face să fii foarte cretiv. Nu cred că e de evitat.

Alexandru, ești co-fondator Ideo Ideis. Cum a fost trecerea de la idee la concret; ce te-a determinat să urci pe scenă?

Urcatul pe scenă a precedat cu 4 ani apariția festivalului. Așadar Ideo Ideis s-a născut din sânul trupei de teatru a liceului, tocmai pentru că ne plăcea să mergem la alte festivaluri și implicit să ne urcăm pe scenă.Trecerea de la idee la concret a fost hyper naturală pentru că la vârstele respective (aveam cu toții între 15 și 18 ani) ești purtat de un soi de inconștiență adolescentină care te ajută să nu îți fie teamă de nimic și să crezi că orice e realizabil.

Cum a fost întâlnirea cu textul Andreei Borțun?

Cosmina: E prima dată când am intrat într-un proiect încă din faza de scriere a lui. Am făcut improvizații și-am avut multe discuții care ulterior au rămas, în mare parte, în textul spectacolului. A fost un proces care m-a responsabilizat și din care am învățat. Mă bucur că l-am parcurs și că-l jucăm.

Alexandru: În primul rând treptată, pentru că textul a fost scris în timpul lucrului. Apoi, încărcată de curiozitate pentru că știam că vom lucra în această formulă și că Andreea va scrie textul cu mine și Cosmina în minte. E un tip de colaborare autor-actori-regizor care se întâmplă destul de rar în actualul climat teatral așa că a fost un real prilej de bucurie.

Ați putea transforma această întâlnire – cu textul piesei „Înapoi în iarnă” – într-un teatru la persoana I? Pe scenă interpretați personajele Andreei; cât de aproape sunteți de a spune: eu sunt, eu am făcut etc…?

Cosmina: N-ar avea foarte mult sens transformarea. Mi se pare că așa s-ar diminua mult din însemnătatea oricărui act teatral. Asta cu spoveditul pe scenă, pe mine nu mă atrage foarte tare. E normal să pornești la drum cu niște lucruri pe care le ai în comun cu personajul, deși nu e o condiție esențială, mai departe însă eu lucrez mult cu diferențele dintre mine și personaj. Cred că tocmai modificarea asta e ceva demn de atenție. Altfel e totul repetitiv și în sine.

Alexandru: Deși Andreea a scris textul știind că noi vom interpreta personajele, în cazul meu nu aș putea spune că există similarități avansate între mine și personaj așa că trecerea la persoana I e improbabilă. De fapt asta e valabil doar pentru unul dintre personajele pe care le joc în spectacol. Mai există însă un „personaj-surpriză” cu care cred că împart niște trăsături dar până la urmă noi spunem o poveste ficțională fără a avea mize din categoria de jurnal sau documentar.

Descrieți puțin relația love – hate dintre cei doi frați, din persepctiva voastră.

Cosmina: Între ei e o legătură care cere efort din partea amândurora. Nu știu cum să explic mai bine decât încercăm s-o facem jucând spectacolul.

Alexandru Ion

Alexandru: Cred că o descrie foarte bine întrebarea. Love-hate. Pentru alte detalii și nuanțe, spectacolul e cu siguranță cea mai bună resursă.

De ce ar trebui să vină oamenii să vadă spectacolul?

Cosmina: Să vadă o relație de love – hate între doi frați vitregi destul de greu de explicat altfel. Mai e, pe de altă parte și un spectacol teribil de actual. Andreea a avut niște premoniții destul de sumbre referitoare la conflictele prin care am trecut în ultima vreme cu toții în România. Premoniții care s-au tot adeverit treptat. Plus că are mult umor, iar Alexandru Ion joacă două personaje foarte misto.

Alexandru: Pentru că s-ar întâlni cu o poveste născută din realitatea vremurilor pe care le trăim și pentru că ar descoperi în persoana Andreei Borțun o creatoare de lumi și o artistă care poate deschide orizonturi.

De ce sunteți atrași mai mult? Teatru și/sau film și de ce?

Cosmina: Se alimentează unul pe celălalt. Mă simt mai pregătită să încep lucrul la un film după ce am lucrat un proiect de teatru și invers. Chiar dacă procesele sînt diferite, e important cum începi și de unde vii. Teatrul îți dă timp să testezi piste noi care ajută și în film iar filmul te disciplinează mult pentru teatru. E bine să nu fie nevoie să alegi.

Alexandru: Cred că sunt într-un punct în care sunt mai atras de film pentru că există o disproporționalitate deloc neglijabilă între cât film și cât teatru am făcut până acum. Dar nu aș putea spune că sunt atras mai mult de una sau de altă ca atitudine generală. Îmi place gândul de a pendula între cele două atât din rațiuni de dinamism al meseriei cât și pentru că îmi oferă ocazia să folosesc și să perfectionez mijloace de expresie diferite.

„Înapoi în iarnă” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, produs de Asociația T.E.T.A. și BRD Groupe Société Générale și găzduit de UNTEATRU.