„Înapoi în iarnă” sau terapie politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-in-iarna-sau-terapie-politica/

Pe 28 septembrie, de la ora 19:00 la Teatrul unteatru se va relua spectacoul ”Înapoi în iarnă”, pe un text al Andreei Borţun care semnează şi regia montării. ”Înapoi în iarnă” ne readuce aminte de ce ieşim în stradă, de ce fugim de părinţii noştri şi de ce e important să ştim cine suntem. Doi fraţi se reîntâlnesc într-o Românie incertă, dominată de proteste cu speranţa că ei mai pot schimba ceva. 

Un articol de Petre Ivan|27 Septembrie 2018

În rolul principal feminin, Cosmina Stratan, cunoscută din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Spectacolul spune povestea a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste. Ea revine în țară cu dorința de schimbare. E furioasă și hotărâtă. El e indiferent și retras și fuge de conflict. Ea vrea să își răstoarne tatăl, un politician corupt ajuns la conducerea țării. El ascunde un secret care ar putea-o ajuta să facă asta. Ambii, însă, caută să înțeleagă cine sunt.

Pe fundalul acestor proteste care par fără sfârșit – anti-corupție, LGBT, anti-LGBT – protagoniștii sunt martorii ascensiunii și căderii politice a tatălui lor, antihristul poporului revoltat. Odată cu ei, devenim și noi suntem martorii acestei povești despre criză identitară, familie și maturizare, care ne întreabă pe fiecare ce am moștenit de la ai noștri. Este o poveste despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție,

În rolul principal feminin o puteți revedea pe Cosmina Stratan cunoscută de publicul din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Cu ocazia reluării spectacolului, agenția de creație Glitch Shop a gândit un nou vizual, inspirat de celebra scenă în care Salomea primește capul lui Ioan Botezătorul pe un taler de argint.

Noul afiș „Înapoi în iarnă“vorbește despre o reinterpretare a răzvrătirii copiilor împotriva părinților și a moștenirii pe care aceștia ne-o dau mai departe, fie că ne dorim, fie că nu.

Spectacolul nu este doar despre conflictul dintre părinții biologici și copii, ci și despre falia creată între stat și fiii săi. Această montare este prin urmare un excelent exercițiu de terapie politică.

„Cum te definești în raport cu locul în care te-ai născut, cu epoca în care trăiești și mai ales cu cei care te-au crescut? Ce iei de la ei și, mai ales, ce știi că iei? Îți învingi tatăl sau devii tatăl? Se moștenește răul în familie sau poate fi ignorat? Pe fundalul unei neliniști sociale (mai relevante ca niciodată astăzi) doi frați își caută identitatea. O vor găsi până la final? Posterul spectacolului Înapoi în Iarnă încearcă să răspundă la aceste întrebări. E o posibilă declarație de independență. Independență față de toate forțele care ni se impun”. (Dan Stănescu,Glitch Shop)

După reprezentația din București, „Înapoi în iarnă“ se oprește la Piatra Neamț. Spectaclul selecționat în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, se va juca pe 30 septembrie, de la ora 22:00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului.

„Înapoi în iarnă – INFO

Regie & text – Andreea Cristina Borțun

Cu: Cosmina Stratan, Alexandru Ion

Scenografie – Andreea Săndulescu

Light design – Marius Apopei

Visual art – Oana Barbonie

Sound design – Roxana Bain

Voci – Alexandru Bogdan, Gabi Costin

Foto: Înapoi în iarnă – Cosmin Gogu

 

29
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu Dana Rogoz, Mădălina Craiu şi Răzvan Vasilescu în distribuţie, „Mo” (2019), scris şi regizat de Radu Dragomir, este un debut pe alocuri stângaci, dar în final onorabil, care are curajul de a aborda un subiect sensibil.

29
/09
/19

După spectacolul Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă de Matei Vișniec, regizat de Zakariás Zalán, din stagiunea 2018-2019 a fost selecționată o nouă producție a Teatrului „Tomcsa Sándor” în programul Festivalului Național de Teatru (FNT). La cea de-a 29-a ediție FNT trupa va participa cu spectacolul bazat pe drama scrisă de Thornton Wilder: Orașul nostru, regizat de Vladimir Anton. Spectacolul se va juca în data de 24. octombrie 2019., la Teatrul Bulandra, în sala Liviu Ciulei, de la ora 18:00.

28
/09
/19

Fundaţia Calea Victoriei te invită pe 7 octombrie, ora 19.00, la un concert călătorie între Orient şi Occident, ce va avea loc în Sala de Spectacole a Cercului Militar Național. Evenimentul marchează închiderea proiectului Laboratorul Schimbării și e o ocazie rară de a asculta live muzică veche și muzică etnică.

28
/09
/19

În perioada 1–5 octombrie, scriitorul francez Lionel Duroy, autorul romanului Eugenia, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940 inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, va fi prezent la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

27
/09
/19

În acest an Trupa Bis Teatru aniversează un deceniu de activitate iar evenimentul care a consacrat-o, Maratonul „25 de ore de teatru non-stop” ajunge la cea de-a IX-a ediție, ce va avea loc în perioada 5-6 octombrie 2019. Cu acest prilej, 11 companii de teatru din țară și din străinătate vor susține pe parcursul a 28 de ore (festivalul cuprinde anul acesta un prolog și un epilog), în 10 spații outdoor și indoor, 18 evenimente, dintre care o treime cu intrare liberă.

27
/09
/19

În deschiderea stagiunii simfonice 2019-2020  a Filarmonicii „George Enescu”, care va avea loc, joi și vineri, 3 și 4 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, îl are invitat pe solistul Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concergebouw.

27
/09
/19

O selecție cu zece filme premiate cu Palme d’Or la Cannes va putea fi văzută cu ocazia celei de-a 10-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, la Cinemateca Union. Filmele vor fi precedate de scurte interviuri video cu unii dintre cei mai mari regizori contemporani care răspund la întrebarea: Cum s-a schimbat cinematograful în ultimii 30 de ani și încotro se îndreaptă?

27
/09
/19

Actorul Victor Rebengiuc se alătură eforturilor de peste 21 de ani ale Fundației Hope and Homes for Children România, printr-o campanie dedicată celor mai vulnerabili dintre copiii României. Spotul video care transmite mesajul emoționant al celebrului actor este o inițiativă a agenției Papaya Advertising și poartă semnătura creativă a lui Robert Tiderle.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

26
/09
/19

În acest an, la Cannes, zbuciumul și durerea de pe ecran au adus glorie cinematografiei spaniole: Dolor y Gloria, filmul lui Pedro Almodóvar, a primit trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării magistrale a lui Antonio Banderas, Fire Will Come (O Que Arde) al lui Olivier Laxe, Premiul juriului Un Certain Regard și provocatorul Liberté, regizat de Albert Serra, a luat Premiul Special al Juriului în aceeași secțiune.

Page 20 of 847« First...10...1819202122...304050...Last »