„Înapoi în iarnă” sau terapie politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-in-iarna-sau-terapie-politica/

Pe 28 septembrie, de la ora 19:00 la Teatrul unteatru se va relua spectacoul ”Înapoi în iarnă”, pe un text al Andreei Borţun care semnează şi regia montării. ”Înapoi în iarnă” ne readuce aminte de ce ieşim în stradă, de ce fugim de părinţii noştri şi de ce e important să ştim cine suntem. Doi fraţi se reîntâlnesc într-o Românie incertă, dominată de proteste cu speranţa că ei mai pot schimba ceva. 

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2018

În rolul principal feminin, Cosmina Stratan, cunoscută din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Spectacolul spune povestea a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste. Ea revine în țară cu dorința de schimbare. E furioasă și hotărâtă. El e indiferent și retras și fuge de conflict. Ea vrea să își răstoarne tatăl, un politician corupt ajuns la conducerea țării. El ascunde un secret care ar putea-o ajuta să facă asta. Ambii, însă, caută să înțeleagă cine sunt.

Pe fundalul acestor proteste care par fără sfârșit – anti-corupție, LGBT, anti-LGBT – protagoniștii sunt martorii ascensiunii și căderii politice a tatălui lor, antihristul poporului revoltat. Odată cu ei, devenim și noi suntem martorii acestei povești despre criză identitară, familie și maturizare, care ne întreabă pe fiecare ce am moștenit de la ai noștri. Este o poveste despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție,

În rolul principal feminin o puteți revedea pe Cosmina Stratan cunoscută de publicul din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Cu ocazia reluării spectacolului, agenția de creație Glitch Shop a gândit un nou vizual, inspirat de celebra scenă în care Salomea primește capul lui Ioan Botezătorul pe un taler de argint.

Noul afiș „Înapoi în iarnă“vorbește despre o reinterpretare a răzvrătirii copiilor împotriva părinților și a moștenirii pe care aceștia ne-o dau mai departe, fie că ne dorim, fie că nu.

Spectacolul nu este doar despre conflictul dintre părinții biologici și copii, ci și despre falia creată între stat și fiii săi. Această montare este prin urmare un excelent exercițiu de terapie politică.

„Cum te definești în raport cu locul în care te-ai născut, cu epoca în care trăiești și mai ales cu cei care te-au crescut? Ce iei de la ei și, mai ales, ce știi că iei? Îți învingi tatăl sau devii tatăl? Se moștenește răul în familie sau poate fi ignorat? Pe fundalul unei neliniști sociale (mai relevante ca niciodată astăzi) doi frați își caută identitatea. O vor găsi până la final? Posterul spectacolului Înapoi în Iarnă încearcă să răspundă la aceste întrebări. E o posibilă declarație de independență. Independență față de toate forțele care ni se impun”. (Dan Stănescu,Glitch Shop)

După reprezentația din București, „Înapoi în iarnă“ se oprește la Piatra Neamț. Spectaclul selecționat în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, se va juca pe 30 septembrie, de la ora 22:00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului.

„Înapoi în iarnă – INFO

Regie & text – Andreea Cristina Borțun

Cu: Cosmina Stratan, Alexandru Ion

Scenografie – Andreea Săndulescu

Light design – Marius Apopei

Visual art – Oana Barbonie

Sound design – Roxana Bain

Voci – Alexandru Bogdan, Gabi Costin

Foto: Înapoi în iarnă – Cosmin Gogu

 

27
/11
/19

Mircea Cărtărescu va fi invitatul care va deschide cea de-a treia ediție a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”, care se va desfășura între 22 și 26 februarie 2020 la Ateneul Român.

27
/11
/19

Documentarul „Martorul 17”, difuzat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 1 decembrie 2019, la ora 21:00, prezintă o serie de interviuri cu persoane în vârstă și cu reprezentanții instituțiilor ce îi au în grijă, analizând problemele cu care se confruntă, cu scopul de a trage o concluzie pentru fiecare telespectator și de a căuta o rezolvare în fiecare individ din societatea noastră.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

27
/11
/19

„VIZIuni-oameni-show”, un spectacol de Marius Florea Vizante, va avea premiera la Teatrul de Comedie, vineri, 29 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, cu Simona Strungaru și Gabriel Vatavu.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

26
/11
/19

Ok, puteți spune că suntem părtinitori când vă recomandăm spectacolele Teatrului Metropolis, așa că ne-am gândit să lăsăm 7 actori să vă povestească ce e fain la locul și spectacolele de aici. 7 actori cât pentru o săptămână de spectacole.

25
/11
/19

Festivalul de Teatru Caleido, ediția a III-a, va avea loc în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2019, la teatrul „unteatru”, pe Strada Sfinții Apostoli nr. 44.

25
/11
/19

După periplul teatral prin universul lui Andrei Șerban, cu spectacolul „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de W. Shakespeare, prin universul din „Odiseea” cu Piccolo Teatro din Milano, la Festivalul Teatrelor Europene, aflat în plină desfășurare la Cluj, urmează alte trei zile de teatru intensiv.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

25
/11
/19

În perioada 15-17 decembrie va avea loc o serie de trei concerte și serate culturale, în salonul Centrului Român de Muzică din strada Henri Coandă nr. 5, sector 1, București, în cadrul uni festval realizat de pianistul Florian Mitrea.

25
/11
/19

În perioada iulie-noiembrie 2019, echipa Platformei de Teatru Politic a realizat o serie de spectacole- atelier pentru lideri de sindicat și lucrători din comerț, la care au participat angajați din retail din București, Brașov, Constanța, Giurgiu, Predeal și Ploiești.

Page 30 of 871« First...1020...2829303132...405060...Last »