„Înapoi în iarnă” sau terapie politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-in-iarna-sau-terapie-politica/

Pe 28 septembrie, de la ora 19:00 la Teatrul unteatru se va relua spectacoul ”Înapoi în iarnă”, pe un text al Andreei Borţun care semnează şi regia montării. ”Înapoi în iarnă” ne readuce aminte de ce ieşim în stradă, de ce fugim de părinţii noştri şi de ce e important să ştim cine suntem. Doi fraţi se reîntâlnesc într-o Românie incertă, dominată de proteste cu speranţa că ei mai pot schimba ceva. 

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2018

În rolul principal feminin, Cosmina Stratan, cunoscută din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Spectacolul spune povestea a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste. Ea revine în țară cu dorința de schimbare. E furioasă și hotărâtă. El e indiferent și retras și fuge de conflict. Ea vrea să își răstoarne tatăl, un politician corupt ajuns la conducerea țării. El ascunde un secret care ar putea-o ajuta să facă asta. Ambii, însă, caută să înțeleagă cine sunt.

Pe fundalul acestor proteste care par fără sfârșit – anti-corupție, LGBT, anti-LGBT – protagoniștii sunt martorii ascensiunii și căderii politice a tatălui lor, antihristul poporului revoltat. Odată cu ei, devenim și noi suntem martorii acestei povești despre criză identitară, familie și maturizare, care ne întreabă pe fiecare ce am moștenit de la ai noștri. Este o poveste despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție,

În rolul principal feminin o puteți revedea pe Cosmina Stratan cunoscută de publicul din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Cu ocazia reluării spectacolului, agenția de creație Glitch Shop a gândit un nou vizual, inspirat de celebra scenă în care Salomea primește capul lui Ioan Botezătorul pe un taler de argint.

Noul afiș „Înapoi în iarnă“vorbește despre o reinterpretare a răzvrătirii copiilor împotriva părinților și a moștenirii pe care aceștia ne-o dau mai departe, fie că ne dorim, fie că nu.

Spectacolul nu este doar despre conflictul dintre părinții biologici și copii, ci și despre falia creată între stat și fiii săi. Această montare este prin urmare un excelent exercițiu de terapie politică.

„Cum te definești în raport cu locul în care te-ai născut, cu epoca în care trăiești și mai ales cu cei care te-au crescut? Ce iei de la ei și, mai ales, ce știi că iei? Îți învingi tatăl sau devii tatăl? Se moștenește răul în familie sau poate fi ignorat? Pe fundalul unei neliniști sociale (mai relevante ca niciodată astăzi) doi frați își caută identitatea. O vor găsi până la final? Posterul spectacolului Înapoi în Iarnă încearcă să răspundă la aceste întrebări. E o posibilă declarație de independență. Independență față de toate forțele care ni se impun”. (Dan Stănescu,Glitch Shop)

După reprezentația din București, „Înapoi în iarnă“ se oprește la Piatra Neamț. Spectaclul selecționat în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, se va juca pe 30 septembrie, de la ora 22:00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului.

„Înapoi în iarnă – INFO

Regie & text – Andreea Cristina Borțun

Cu: Cosmina Stratan, Alexandru Ion

Scenografie – Andreea Săndulescu

Light design – Marius Apopei

Visual art – Oana Barbonie

Sound design – Roxana Bain

Voci – Alexandru Bogdan, Gabi Costin

Foto: Înapoi în iarnă – Cosmin Gogu

 

05
/02
/20

Prima expoziție în România a grupului american devenit fenomen mondial, Guerrilla Girls, „Albastru” de Sabin Bălașa și o expoziție-capodoperă dedicată lui Gheorghe Petrașcu, le vedem pe toate la Art Safari 2020!

05
/02
/20

MNAC repune vitrinele Sălii Dalles în folosul artei și al comunității și marchează evenimentul cu un tur ghidat de structuristul Dragoș Marcu despre starea structurii Sălii Dalles și despre riscul la seism pe întreg Bulevardul Magheru-Bălcescu.

04
/02
/20

Dhafer Youssef (foto), Charles Lloyd, Lars Danielsson, Jakob Bro Trio, Dave Weckl / Tom Kennedy, Nils Petter Molvær, Liv Warfield, Robben Ford și Bill Evans vor fi prezenți la cea de-a 24-a ediție a festivalului!

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

02
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Marius Th. Barna și cu un comentariu scris de Bogdan Ficeac, documentarul „Nostalgia dictaturii” (2020), disponibil în câteva proiecții răzlețe, este o colecție de truisme despre comunism, a cărei concluzie ar putea fi banalitatea că „s-au făcut și lucruri bune, dar au fost și lucruri rele”.

02
/02
/20

În cea mai nouă carte a sa, „Suntem dezrădăcinate” (Editura Polirom, 2019), Malala Yousafzai (Premiul Nobel pentru Pace, 2014) aduce laolaltă povești impresionante ale fetelor refugiate din întreaga lume.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.

Pagina 50 din 905« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »