Inapoi la Argument, la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-la-argument-la-radio-romania-cultural/

Începând din decembrie 2013, Radio România Cultural transmite lunar înregistrarea conferinţelor „Inapoi la Argument”, serie de evenimente ce are loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2013

Începând din decembrie 2013, Radio România Cultural transmite lunar înregistrarea conferinţelor „Inapoi la Argument“, serie de evenimente ce are loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Conferinţele îl au ca moderator pe Horia Roman Patapievici, care intră în dialog cu personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti.

Pe 28 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, invitatul lui Horia-Roman Patapievici a fost Gabriel Liiceanu, iar cei doi au discutat despre Securitate şi istoria recentă a României. Tema întâlnirii, legată şi de cel mai recent volum publicat de Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, a fost Viaţa cotidiană a Securităţii din punctul de vedere al victimei.

„Tribunalul la care îl cheamă Gabriel Liiceanu pe turnătorul generic este acesta: De ce ţi-ai trădat natura morală? Nu este vorba de un tribunal al oamenilor, ci un tribunal al lui însuşi”, spune Horia Roman Patapievici în cadrul conferinţei

„Când am citit dosarul, în 2006, am avut un şoc, dar, ce încerc să spun mereu, este că e vorba, de fapt, de o societate bazată pe o supraveghere totală, care funcţionează ca un perpetuum mobile”, este mărturisirea lui Gabriel Liiceanu din aceeaşi seară.

Inapoi la Argument

Afişul Conferinţelor Inapoi la Argument, găzduite de Librăria Humanitas

Înregistrarea acestui dialog, desfăşurat în faţa unui public numeros, va putea fi ascultată marţi, 17 decembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, notează Mediafax.

Horia-Roman Patapievici a reluat seria dialogurilor „Înapoi la argument” – pe care a iniţiat-o în 2002, la TVR Cultural, televiziune care şi-a încetat emisia anul trecut -, pe 28 februarie, în Capitală, la librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Foto din Conferintele Inapoi la Argument – humanitas.ro

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.