Încă o moarte indimenticabilă la Veneția
https://www.ziarulmetropolis.ro/inca-o-moarte-indimenticabila-la-venetia/

Se joacă pe scena Naţionalului din Bucureşti “Anonimul veneţian”, spectacol-studiu coordonat de însuşi Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustraţie muzicală (de Vasile Manta) şi, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

Un articol de Andrei Crăciun|18 Iunie 2014

Anonimul venetian” este o piesă de teatru căreia nimic nu-i lipsește. Povestea este simplă, dar puternică: un el și o ea, care încă se iubesc, deși de mult s-au despărțit, un el care moare și o ea care va trăi, o ultimă întâlnire la Veneția, oraș care moare și el de atâtea secole – moare frumos, cu demnitate, sub cupola inevitabililor săi porumbei.

El a fost un despot pentru cei din jur, ea i-a fost supusă, s-a eliberat, și-a refăcut viața cu un altul, unul obscen de bogat.

El nu e bogat, el e sărac, el este un muzician sărac. Muzica este, de altfel, fundamentală pe tot parcursul spectacolului. Muzica Veneției, muzica morții și acea arie a unui Anonim venețian (istoricii muzicii l-au identificat, dar nu e ca și cum ar conta).

Giuseppe Berto nu face greșeli: scriind despre un bărbat murind, face totodată o excelentă demonstrație de supraviețuire – “Anonimul venețian” i-a supraviețuit deja autorului cu treizeci și șase de ani și îi va mai supraviețui cât pe pământ oamenii vor continua să se iubească incurabil și să se despartă absurd.

Anonimul venetian

Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, într-o scenă din „Anonimul venetian“

“Anonimul venețian” este ceea ce eu numesc “un spectacol de replică”. Fluxul și refluxul textului este încântător, decorul Naționalului trebuie, de asemenea, apreciat și – iată – îl apreciez.

Ilinca Goia, învingându-și, înțeleg, vechi suferințe personale, e memorabilă în rol. Ioan Andrei Ionescu devine, pe măsură ce timpul se scurge și personajul său pierde din clepsidră, tot mai bun.

Dar dacă există un Cezar căruia să i se cuvină profunzimea aplauzelor finale, acesta rămâne Giuseppe Berto.

Înțelegerea naturii umane este, la Berto, exactă, deplină – în parte matematică, în parte pictură. Berto e riguros în sondarea acestor chestiuni umane: speranța, iubirea, vina, trădarea, remușcarea, violența, moartea.

Berto pictează din cuvinte adevăruri pe care spectatorul, o dată ieșit din magia sălii de spectacol, nu le poate uita.

În cazul meu, rezistă această replică teribilă care mă tot urmărește, ca o umbră inepuizabilă, de când în acea duminică am ieșit de la Național în noaptea bucureșteană ornată cu orbitoare paiete de lună plină: “Pe Socrate l-a împiedicat nevastă-sa să ajungă Socrate?”.

Răspunsul, atât de evident, era că nu, nu l-a împiedicat. Acesta ar trebui să fie un contraargument care să-i adâncească în deznădejde pe toți cei față de care mă simt atât de solidar – toți ratații lumii.

E, însă, un contraargument fals. Despre nevasta lui Socrate, Xantipa, se știe că era o femeie arțăgoasă, insuportabilă. Au avut împreună trei copii. Niciunul nu l-a moștenit, în inteligență și caracter, pe Socrate.

Foto din spectacolul „Anonimul venetian“ – Tudor Predescu



18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »