Încep înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-pentru-bursa-alex-leo-serban/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania reia, în acest an, Bursa Alex. Leo Șerban. Aflată la cea de-a patra ediţie, această iniţiativă menită să promoveze spiritul libertăţii de expresie, al profesionalismului şi al rigorii intelectuale va avea ca premiu principal o bursă în valoare de 2500 de Euro, oferită de către Conceptual Lab – partener al festivalului pentru al doilea an consecutiv.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2018

Bursa Alex. Leo Șerban a fost acordată pentru prima dată în 2012 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii și, totodată, prieten drag al festivalului.

Dacă la primele ediții premiul era oferit exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, în 2018 inițiativa se adresează deopotrivă regizorilor și scenariștilor.

Condiția unică pentru înscriere este vârsta maximă de 35 de ani. Criticii, regizorii sau scenariștii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivație și descrierile unor proiecte aflate în derulare nu mai târziu de 12 martie. Organizatorii vor desemna o comisie care va analiza ulterior toate aceste înscrieri.

Criticul sau cineastuldesemnat câștigător va primi premiul în valoare de 2500 de Euro în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Totodată, TIFF își propune să sprijine dezvoltarea și realizarea proiectului la care lucrează viitorul bursier, în cadrul programelor specifice pe care le derulează.

Înscrierile se fac online, prin completarea formularului disponibil aici.

Odată cu această nouă ediție a bursei va exista și o mențiune specială acordată, pentru prima oară, unui actor român. Board-ul numit de organizatori va analiza prestațiile tinerilor actori sub 35 de ani care s-au remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2017.

Lista propunerilor va fi comunicată în curând pe site-ul festivalului, iar premiul în valoare de 1000 de Euro, oferit în parteneriat, de Conceptual Lab și TIFF, va fi decernat în cadrul galei de închidere a festivalului.

Printre câștigătorii primelor ediții ale bursei se numără criticul de film Cătălin Olaru, jurnalista Florentina Ciuverca, devenită ulterior director de comunicare al TIFF, și criticul de film Andrei Rus.

Noua ediție a Bursei Alex.Leo Șerban este posibilădatorită parteneriatului cu Conceptual Lab, un proiect al Asociației Identitate Culturală Contemporană.

În 2017, Conceptual Lab a oferit Premiul pentru Cea mai bună interpretare și a avut o implicare considerabilă în dezvoltarea secțiunii InfiniTIFF – zona experimentală dedicată noilor forme de storytelling.

Foto: Alex. Leo Șerban – www.tiff.ro

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.