Încep Zilele Culturii Japoneze 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-zilele-culturii-japoneze-2015/

În perioada 8-17 mai se desfăşoară cea de-a cincea ediţie a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club şi HaramichiRO.

Un articol de Elena Simion|7 mai 2015

Pe parcursul celor 10 zile japoneze, vor avea loc o serie de evenimente care vor îmbina tradiționalul și modernul: conferințe, seminarii, festivaluri dedicate pasionaților de cultura și stilul de viață japonez. Zilele Culturii Japoneze se adresează tuturor categoriilor de vârstă, nelipsind manifestările adresate tinerilor preocupați de Japonia, prin prisma interesului lor pentru tehnologia, arta contemporană și moda acestei țări. Vor avea loc, de asemenea, demonstrații și competiții de arte marțiale și de jocuri specifice Japoniei.

Aspecte ale economiei, geopoliticii și comunicării japoneze vor fi și ele abordate în cadrul unor conferințe cu participare internațională din : Japonia, Germania și Marea Britanie. Manifestările culturale din Țara Soarelui Răsare se desfășoară cu sprijinul Ambasadei Japoniei la București și al Japan Tobacco International.

Din programul ZILELOR CULTURII JAPONEZE:

8 mai 2015, Sala Senatului Universității Româno – Americane (Bd. Expoziției, nr. 1B), ora 17:30, va avea loc conferința ”Rolul și locul Japoniei în Economia Mondială”, susținută de Excelența Sa, Domnul Keiji Yamamoto, Ambasador al Japoniei în România.

9 – 10 mai, are loc Otaku Festival, găzduit de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH) pentru al patrulea an la rând. Otaku Festival este un eveniment independent, înființat în 2006, cu scopul promovării culturii tradiționale și moderne japoneze și principalilor artiști influențați de această cultură. Tema din 2015 a Otaku Festival este Old vs. New, iar printre invitați se vor afla atât cei mai faimoși cosplay-eri din lume: Kaname, Reika și Goldy din Japonia, Yuegene din Tailanda, Kvy din Singapore, R&R Team din Rusia, cât și reprezentanți ai convenției Anime Matsuri din SUA, artiști japonezi de manga, Daichi Kawada, trupa de J-Rock, ADAMS și cascadori ai Japan Tatedo Association.

1015434_942041822480198_1714449199826120554_o11 – 12 mai 2015 va avea loc a treia ediție a conferinței internaționale ”Japan – Romania – cross points in a global context”. Deschiderea evenimentului va avea loc in Aula Magna a Universității Româno-Americane, luni, 11 mai, ora 9:00.

Conferința este organizată împreună cu Facultatea de Litere – Ritsumeikan University, Institutul de Economie Mondială al Academiei Române, Facultatea de Istorie – Universitatea București și Asociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România. Pe parcursul conferinței vor avea loc prezentări susținute de trei reprezentanți ai mediilor academice din Japonia și Marea Britanie:Dai Nakamoto ( Ritsumeikan University, care va susține o prezentare despre Genji Monogatari (Povestea lui Genji – roman scris în secolul XI de scriitoarea Murasaki Shikibu) considerat a fi primul roman scris în lume), Saburo Kobayashi (fost director general al Honda Corporation, inventatorul airbag-ului pentru celebra companie auto din partea Chuo University) și Griseldis Kirsch (reprezentantă a School of Oriental and African Studies – University of London).

Conferința are trei secțiuni, cu temele cultura, economia și comunicarea japoneză. Cercetările legate de aceste domenii vor fi prezentate de numeroși specialiști, profesori și studenți din România, Japonia, Germania și Marea Britanie.

13 mai 2015,  în Aula Magna a Universității Româno-Americane (Bd. Expoziției, nr. 1B), începând cu ora 19:00, va avea loc Gala Aniversară a CSRJ-AH, cu titlul Haru Urara Grand Festa, sărbătoarea celei de-a X-a aniversări. Spectacolul va fi realizat în totalitate de artiști japonezi și va va include: muzică tradițională japoneză interpretată la instrumente tradiționale de artiști japonezi, muzică clasică și modernă (Hiroko Yamakawa împreună cu artiști români) și un spectacol de arte marțiale japoneze și cascadorie, susținut de Japan Tatedo Association din Osaka

14 mai 2015, vor avea loc: Festivalul Artelor Marțiale, ora 17:30, în lobby-ul Universității Româno Americane (eveniment pe parcursul căruia participanții vor avea posibilitatea să vadă și să practice arte precum: aikido, judo, karate, kendo, jujutsu, în cadrul demonstrațiilor simultane) și Kamisama’s Dream, ora 20:00, în Aula Magna a Universității Româno – Americane (evenimentul, susținut de HaramichiRO și Tenshin by Laura Karaman, constă într-un spectacol care combină moda cu dansurile tradiționale și contemporane japoneze)

16 și 17 mai – Zilele Culturii Japoneze se încheie cu o Competiție de GO al cărui loc de desfășurare este tot Universitatea Româno – Americană.

INFO

Pentru mai multe detalii despre festival, prețul biletelor și modalități de achiziționare, vizitați website-ul oficial  și pagina oficială de Facebook.



14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.