Începe a III-a ediție a Festivalului Filmului Palestinian
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-a-iii-a-editie-a-festivalului-filmului-palestinian/

A treia ediţie a Festivalului Filmului Palestinian din România începe joi, cu proiecţii online pe platforma Eventbook şi cu discuţii live cu cineaşti palestinieni pe pagina de Facebook a FFP.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2020

Timp de cinci zile, între 26 și 30 noiembrie, publicul va putea să vadă, la orice oră, opt filme palestiniene, prezentate în premieră în România: două lungmetraje de ficțiune, două documentare și patru scurtmetraje, toate selectate la prestigioase festivaluri din întreaga lume.

Deși anul acesta vorbim de o ediție exclusiv ONLINE, în fiecare seară aduce o serie de evenimente transmise prin live streaming pe pagina facebook a festivalului. Astfel, programul include cinci evenimente de tip Q/A cu invitați speciali, actori, regizori sau speciali ce activează în industria cinematografică. Ca de obicei, cum v-am obișnuit la fiecare ediție, avem și un prânz palestinian ce poate fi savurat chiar în grădina încălzită a prietenilor de la J’ai Bistrot.

Joi, în prima seară a festivalului, Lina Bokhary, directoarea Departamentului de Film din cadrul Ministerului Culturii din Palestina, care a fost prezentă la București în 2019, va face o analiză a cinematografiei palestiniene din ultimul an.

Frații Arab și Tarzan Nasser, doi dintre cei mai importanți cineaști palestinieni ai momentului, vor vorbi despre cel mai nou film al lor, „Gaza Mon Amour” (2020, foto sus), selectat în acest an la Festivalul de la Veneția și ales să fie propunerea Palestinei la Premiile Oscar.

Regizorul Kamal Aljafari va explica demersul din spatele documentarului său provocator și ambițios, „An Unusual Summer” („O vară neobișnuită”, 2020), selectat la Festivalurile Visions du Réel și Viennale.

„Ibrahim: O soartă nedecisă”, 2019

Tânăra cineastă Lina Al Abed va răspunde întrebărilor despre investigarea trecutului politic misterios al tatălui său, dezvoltată în documentarul extrem de personal „Ibrahim: A Fate to Define” („Ibrahim: O soartă nedecisă”, 2019), prezent la Toronto IFF, CPH:DOX și IDFA.

O altă regizoare din selecție este Najwa Najjar, care va vorbi despre noul ei film, drama „Between Heaven and Earth” („Între cer și pământ”, 2019), premiată la Festivalul de la Cairo pentru cel mai bun scenariu.

Nu în ultimul rând, albumul de fotografie Palestina. Oameni și locuri (fotografii de Miluță Flueraș, Ionuț Trandafirescu, Alex Ștefan, Georgiana Iosef. Texte de Ionuț Trandafirescu) va beneficia de o discuție în contextul avanpremierii lansării cărții, o lansare ce va avea loc în debutul anului viitor. Prin documentarea fotografică a mai multor călătorii în Palestina, desfășurate în perioada 2017-2020, din vechiul Ierusalim până în Pustiul Hozevei, de la Sihăstria Sfântului Sava până în Fâșia Gaza, albumul de fotografie Palestina. Oameni și locuri ne prezintă o țară spectaculoasă, vizual și spiritual, o țară cu o cultură și o tradiție impresionante. Albumul de fotografie face parte din colecția Filos Travelers.

Biletele, abonamentele și vizionarea online pe platforma Eventbook, unde filmele vor fi disponibile pe întreg parcursul celor cinci zile de festival.

Informaţii complete şi program pot fi găsite pe www.palestinianfilmfestival.org sau pe pagina de Facebook a festivalului.

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, FFP își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Centrul Cultural Palestian Mahmoud Darwish este o organizație non guvernamentală, neafiliată politic, care promovează cultura și valorile culturii palestiniene în spațiul public românesc, valori cu rădăcini străvechi și își propune să crească interesul publicului român pentru moștenirea culturală palestiniană prin organizarea mai multor evenimete și activități.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri și sponsori: Statul Qatar, S. T. Dupont, El Unico, Brands International, La Aurora, La Casa del Habano, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Ceh, Alternative-Culture.com, One World Romania, Animest, Berea TNR, 1000 de chipuri, Centrul de Teatru Educațional Replika, Diud, Librăriile Cărturești, Londohome, J’ai Bistrot, Grădina Floreasca, Have a cigar

Parteneri media: Agerpres, Music Channel, Munteanu, Cinemagia, IQads, Itinerama, F-Sides Cineclub, Spotmedia.ro, Observator Cultural, The Institute, IQool, CriticEyez, Unteatru, Unveiled, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, NO.MAD, Independența Film

 

 

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.