Începe a șaptea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-a-saptea-editie-a-festivalului-ceau-cinema/

Proiecţii în aer liber, masterclass-uri şi dezbateri online şi ateliere de film pentru tineri fac parte din programul ediţiei limitate din acest an a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc de joi până duminică la Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2020

Ediția a șaptea se desfășoară exclusiv în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol”, în fostul cinematograf „Arta” și în curtea Institutului Francez, cu respectarea măsurilor de protecţie și de distanțare impuse de autorităţi.

Festivalul va fi deschis cu premiera la Timișoara a filmului „Ivana cea Groaznică” (2019), urmată de o discuție online cu regizoarea sârbo-română Ivana Mladenović. Proiecția este susținută de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Ceau, Cinema! prezintă în avanpremieră „Păr” (2020), cel mai nou documentar, despre „rezistența prin păr” în timpul comunismului, realizat de regizorul timișorean Florin Iepan, care va fi prezent la proiecție împreună cu editorul de imagine Călin Meda. Cei doi vor participa la o discuție cu publicul și după un alt film recent al lor, „Eugeniu, prinţul nostru cel de toate zilele” (2019), despre celebrul personaj istoric Eugeniu de Savoya.

Tot în cadrul secțiunii Filme Bănățene va fi arătat pentru prima dată în România și scurtmetrajul documentar „Jurnalul meu de România” (2019), de Carmen Lidia Vidu. Filmul o are în centru pe actrița timișoreană Daniela Török, ce va fi prezentă la proiecție.

Comediile „Enormă” (2019), de Sophie Letourneur, prezentată în premieră în România, şi „Paradisul, probabil” (2019), de Elia Suleiman, premiată la Cannes, precum și animația „Călătoria fantastică a Maronei” (2019), de Anca Damian, vor putea fi văzute la Ceau, Cinema! în cadrul „Zilelor Filmului de Umor à la française”, organizate în acest an împreună cu Institutul Francez din Timişoara.

De o proiecție specială va avea parte cel mai premiat film francez al ultimului an, „Mizerabilii” (2019), de Ladj Ly.

Pentru că tema ediției din acest an este comedia, programul cuprinde una dintre cele mai cunoscute satire clasice la adresa comunismului ale cinematografiei maghiare, „Martorul” (1969), de Péter Bacsó, prezentată în versiune necenzurată restaurată, cu sprijinul Institutului Balassi – Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti.

În afara proiecțiilor de film, Ceau, Cinema! propune în acest an și o secţiune de trei discuții online cu cineaști români, sprijinită de Consiliul Judeţean Timiş. Invitații masterclass-urilor sunt regizorul Adrian Sitaru, scenaristul Alex Baciu și actrița Maria Popistașu.

În plus, în timpul festivalului va avea loc o dezbatere despre starea criticii de film, pornind de la volumul recent apărut „Viața, moartea și iar viața criticii de film” (Polirom), de Andrei Gorzo, care va fi prezent la Timișoara. Disponibilă de asemenea online, lansarea este organizată de Asociația Culturală Contrasens, în parteneriat cu Ceau, Cinema! și Librăria „La Două Bufnițe”, și face parte din programul „The Other Europe’s Cinema”.

Cu sprijinul Asociației Culturale Contrasens se va desfășura și atelierul de educație pentru tineri Ceau, Cineva!. Participanții vor asista la trei întâlniri despre cinema: prima va fi cu regizoarea Ivana Mladenović și va avea loc online, iar celelalte două îi vor avea ca invitați pe criticii Andrei Gorzo și Ionuț Mareș.

Programul integral este disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, precum şi pe pagina de Facebook a festivalului, iar biletele pot fi achiziţionate online, pe iabilet.ro. În cazul anulării unei proiecţii din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, banii pe bilet vor fi returnați.

Ajuns la ediţia a şaptea, Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.