Începe ANONIMUL 2019 – premiere, proiecții speciale și surprize de neratat
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-anonimul-2019-premiere-proiectii-speciale-si-surprize-de-neratat/

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care începe astăzi, 5 august, propune publicului filme în premieră în România, proiecţii speciale, un program special dedicat regizorului Sergei Loznitsa, care va fi recompensat anul acesta cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale, dezbateri, precum şi o serie de concerte şi DJ set-uri.

Un articol de Petre Ivan|5 August 2019

Prezentat în competiția oficială la Cannes 2019, „The Dead Don’t Die”, cel mai nou film semnat de Jim Jarmusch, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care are loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Bill Murray, Adam Driver, Tilda Swinton, Chloe Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Rosie Perez, Selena Gomez, RZA, dar şi doi muzicieni obişnuiţi cu universul lui Jarmusch – Tom Waits şi Iggy Pop, fac parte din distribuția acestei comedii cu zombies scrise și regizate de Jim Jarmusch.

anonimul

În cadrul Romanian OFF Section, publicul ANONIMUL va avea ocazia să vadă filme în avanpremieră, precum „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, care va fi proiectat la Sfântu Gheorghe în prezența actorilor Vlad Ivanov și Julieta Szönyi, cunoscută publicului român pentru rolurile Adnana din „Toate pânzele sus” (r. Mircea Mureșan, 1977) și Otilia din „Felix și Otilia” (regia Iulian Mihu, 1972), și „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, recent lansat în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2019. Din distribuția filmului fac parte Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, acesta din urmă participând, alături de regizorul filmului, Andrei Cohn, la o discuție cu publicul ANONIMUL, care va avea loc sâmbătă, 10 august.

În competiția ANONIMUL, spectatorii vor avea ocazia să vadă, înainte de lansarea în cinema din această toamnă, „Monștri.”, debutul în lungmetraj al regizorului Marius Olteanu, câștigător al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF. La proiecție vor participa regizorul filmului, Marius Olteanu, actorul Șerban Pavlu și producătorul Claudiu Mitcu.

Actori în spatele camerei, secțiunea ANONIMUL care prezintă anual filme regizate de actori cunoscuți, aduce anul acesta în fața publicului două scurtmetraje: „Romanian Tradition”, debutul regizoral al lui Pavel Bartoș, care va participa la proiecție marți, 6 august, și „Salix Caprea”, în regia lui Valeriu Andriuță.

Alte producții autohtone care vor beneficia de proiecții speciale sunt „Alice T.” (r. Radu Muntean), care va rula în prezența actorului Șerban Pavlu, și documentarul „Caisă”, în prezența regizorului Alexandru Mavrodineanu.

ANONIMUL Talks propune anul acesta o întâlnire inedită între public și invitații festivalului, regizori, actori și producători, care va avea loc marți, 6 august. Tema evenimentului este Filmul românesc: așteptările publicului vs. așteptările realizatorilor.

Serile de proiecții sunt completate de concerte live și DJ set-uri susținute de Muse Quartet, Karpov not Kasparov, “Sinicika”- Grupul Vocal al Comunității Rușilor Lipoveni din Mila 23, și Gojira cu Planet H.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. Pentru rezervarea locurilor la proiecțiile care au loc în cinematograful din Green Village Resort, accesați evenimentul ANONIMUL de pe Eventbook.ro.

Foto: ANONIMUL 2019 – Dragoș Asaftei

15
/09
/18

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta și pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Loznița. Este pur și simplu un film mare!

14
/09
/18

Patrick Swayze și soția sa dansând în 1994, la "World Music Awards", pe piesa  lui  Whitney Houston "All the man that I need".  Cei doi s-au cunoscut în 1970, Houston Ballet Dance Company, pe când Lisa Niemi avea 14 ani. Patrick, fiul proprietarului și directorului companiei de dans, avea 18 ani.

13
/09
/18

Unul dintre cele mai anticipate lungmetraje de animație ale anului, „Isle of dogs", în regia îndrăgitului regizor și scenarist american Wes Anderson, va fi proiectat la Anim’est, toamna aceasta, în prezența key animator-ului Marjolaine Parot. Aflați care sunt animațiile-hit și programele speciale din afara competiției la Anim’est 2018!

12
/09
/18

CRONICĂ DE FILM A doua parte a unei preconizate trilogii (prima, „Dragoste 1. Câine”, a avut premiera la Sarajevo”), „Dragoste 2. America”, de Florin Șerban, urmărește o posibilă ultimă întâlnire între doi iubiți, într-o casă dintr-o pădure. Un film cu dialoguri artificiale, dar cu o imagine (Oleg Mutu) impunătoare.

11
/09
/18

Robert Redford, 82 de ani, a fost ovaţionat, aseară, la Toronto, la premiera filmului "The Old Man and the Gun", despre care actorul a spus că este ultimul în care a jucat. Criticii nu exclud ca rolul să îi aducă lui Redford o nominalizare la Oscar.

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

11
/09
/18

 A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival începe joi, 13 septembrie, în mai multe locuri din București. Filme cu și despre George Michael, Whitney Houston, Joy Division, The Clash, The Fall, Radiohead și mulți alți artiși de renume vor fi proiectate în cele 4 zile de festival (13-16 septembrie) la Control Club, Spațiul M60, Apollo 111, precum și în aer liber, în parcarea Plaza România.

10
/09
/18

„Aş prefera ca cinci persoane să-mi cunoască activitatea şi să considere că este bună, decât să mă cunoască cinci milioane de oameni şi să nu le pese de ce fac eu.” - Colin Firth. Actorul britanic, câștigător al unui premiu Oscar pentru rolul din ”The King’s Speech” (2011), împlinește astăzi 58 de ani.

10
/09
/18

Se găsește în cinematografe filmul documentar „Licu, o poveste românească”. Regizat de Ana Dumitrescu, o artistă stabilită în Franța.

Page 30 of 243« First...1020...2829303132...405060...Last »