Începe cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-cea-de-a-66-editie-a-festivalului-de-la-cannes-cu-cristian-mungiu-in-juriu/

Pe 15 mai începe cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care va dura până pe 26 mai. Anul acesta, preşedintele juriului, din care face parte şi Cristian Mungiu, este producătorul şi regizorul Steven Spielberg

Un articol de Andrada Văsii|14 mai 2013

Pe 15 mai începe cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care va dura până pe 26 mai. Anul acesta, preşedintele juriului, din care face parte și Cristian Mungiu, este producătorul și regizorul Steven Spielberg.

Printre filmele selecționate la Festivalul de la Cannes se numără și scurtmetrajul lui Radu Jude, „O umbră de nor“. Pelicula prezintă povestea unui preot care este chemat, într-o zi toridă, la căpătâiul unei muribunde, pentru a spune o rugăciune. Radu Jude a povestit pentru Ziarul Metropolis cum regizorul de teatru Alexandru Dabija și-a făcut debutul în actorie în filmul său.

Din distribuția scurtmetrajului „O umbră de nor“ mai fac parte Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton, Mihaela Sîrbu, Olga Taisia Podaru, Silviu Mircescu. Producătorul este Ada Solomon. Imaginea filmului a fost realizată de către Marius Panduru, iar scenografia și costumele poartă semnătura Augustinei Stanciu.

„O umbră de nor“ a fost selecționat în cadrul secțiunii „Quinzaine des Réalisateurs“. Aceasta este o secțiune specială a festivalului, dedicată expunerii verietății din cinematografie.

Cel de-al doilea film românesc selecționat

Filmul lui Tudor Cristian Jurgiu „În acvariu/In the fishbowl“ a fost selecționat să concureze la secțiunea „Cinéfondation“, alături de alte 17 producții. Filmul prezintă povestea unui cuplu, George și Cristina,  care încearcă să se despartă, dar nu reușesc.

Înainte de „În acvariu“, Tudor Cristian Jurgiu a mai regizat filmul „Nunta lui Oli“, câștigător al premiului pentru „Cel mai bun scurtmetraj“ la Festivalul de Film de la Leeds. Pelicula a fost produsă de către Libra Film.

Cristian Mungiu – membru al juriului

Regizorul și scenaristul Cristian Mungiu, câștigător la Cannes în 2012 al premiului pentru „cel mai bun scenariu“ şi al trofeului Palme d’Or din 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“ face parte în acest an din juriul oficial al festivalului.

Alături de Cristian Mungiu, vor mai juriza: actrița australiană Nicole Kidman, actorul austriac Cristoph Waltz, actorul și regizorul francez Daniel Auteuil, actrița Vidya Balan, regizoarea japoneză Naomi Kawase, regizoarea britanică Lynne Ramsay și regizorul taiwanez Ang Lee.

Pentru a doua oară în istoria festivalului- un film 3D

„Marele Gatsby“ va inaugura Festivalul de la Cannes, rulând în afara competiției. Regizată de Baz Luhrmann, pelicula este o adaptare a faimosului roman scris de către Francis Scott Fitzgerald. Personajul lui Jay Gatsby este interpretat de Leonardo DiCaprio, iar vocea naratorului îi aparține lui Tobey Maguire.

Aceasta este cea de-a doua participare a lui Leonard DiCaprio la Festivalul de la Cannes, în 2007 actorul fiind prezent cu filmul „The 11th Hour“.

Filmul „Marele Gatsby“ va rula în 3D, pentru a doua oară în istoria Festivalului de la Cannes, primul film proiectat astfel fiind „Up“, al lui Pete Docter, în 2009.

100 de ani de cinematografie indiană

Ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes va sărbători 100 de ani de cinematografie indiană, prin prezentarea unui proiect-colaj, „Bombay Talkies“. Acesta este un film realizat din patru scurtmetraje care vorbesc despre impactul pe care îl are cinematografia indiană în viața de zi cu zi a spectatorilor.

Foto credit: pagina oficială a Festivalului de Film de la Cannes

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.