Începe cel mai mare Bookfest din istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-cel-mai-mare-bookfest-din-istorie/

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2018

Cea de-a XIII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, în cel mai mare spațiu expozițional de la Romexpo, pavilionul B2. Iubitorii de carte se vor bucura anul acesta de standuri considerabil mai mari, implicit de o ofertă de carte mai diversă (peste 150 de expozanți), dar și de reduceri considerabile de preț.

Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, a precizat pentru News.ro că ediţia din acest an oferă entităţilor editoriale prezente un spaţiu mult mai generos de expunere (15.000 de metri pătraţi) şi vizitatorilor posibilitatea de a găsi mult mai uşor volumele dorite.

“Ediţia din acest an va fi altfel. Este prima dată când un târg de carte din România se desfăşoară într-un spaţiu adecvat. Până acum era ori acea “ciupercă”, unde era nebunia cu mersul pe nivele, cu saloane în care ameţeai, acum, aici este un dreptunghi care are o suprafaţă mai mare cu 50% decât am avut până acum în orice loc, în care editurile se pot aşeza în mod natural şi în care publicul poate să vadă producţia editorială în ansamblul ei, fără să umble, să caute”, spune Grigore Arsene, subliniind că “toate târgurile mari din lume se desfăşoară în astfel de săli iar noi nu aveam un astfel de spaţiu”.

Despre invitatul de onoare al Salonului, Grigore Arsene a declarat: “A fost o discuţie foarte lungă cu SUA. La ei, editurile sunt puteri în sine şi este foarte dificil să organizezi aşa ceva. Ei nu prea acceptă lucrul acesta, dar au spus da. În felul acesta toate traducerile din literatura de fiction şi de nonfiction vor fi puse în evidenţă prin această „pălărie” mare, ţară invitată, vor fi şi evenimente specifice. Ei şi-au ales ca temă literatura sudistă, şi mai ales literatură sudistă feminină”.

Deschiderea oficială a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc miercuri, 30 mai, la ora 12.00. Inaugurarea standului Statelor Unite ale Americii este programată la ora 13.00.

Copiii vor avea propriul lor Bookfest – Bookfest Junior, un spaţiu dedicat exclusiv lansărilor şi evenimentelor pentru cei mici.

Anul acesta, vor fi circa un milion de cărţi, cu reduceri de până la 80% din preţul de copertă, câteva sute de evenimente, proiecţii de filme şi lansări de carte de care publicul se poate bucura în cele cinci zile de Bookfest.

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 30  mai – 10.00-20.00; joi, 31 mai – 10.00-20.00; vineri, 1 iunie – 10.00-21.00; sâmbătă, 2 iunie – 10.00-21.00; duminică, 2 iunie – 10.00-20.00.

Foto: Bookfest  – facebook. Sursa: News.ro

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.