Începe Cinepolitica 2019! Filme de ficțiune, documentare și lungmetraje sub sloganul „Not so politically correct”
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-cinepolitica-2019-filme-de-fictiune-documentare-si-lungmetraje-sub-sloganul-not-so-politically-correct/

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica va începe joi, 18 aprilie, cu proiecţia celui mai nou film regizat de Yury Bykov, „Fabrica” / „The Factory”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|17 aprilie 2019

Până pe 21 aprilie, vor rula cele mai noi și puternice filme cu tematică predominant politică, lungmetraje, filme de ficțiune sau documentare, reunite sub sloganul „Not so politically correct”.

Fabrica / The Factory ne face părtași la drama unui grup de muncitori neplătiți cu lunile, care hotărăsc să-și răpească șeful, pentru a-și recupera salariile și respectul de sine; filmul va rula în deschiderea ediției 2019 a Cinepolitica.

Competiția Cinepolitica 2019

Șapte filme noi, puternice și apreciate la cele mai importante festivaluri de film, vor concura pentru trofeul Cinepolitica 2019. Printre acestea se numără și documentarul – Omul Roșu (r. Mugur Vărzariu) – ce spune povestea românului Petre Ignatencu, care speră să reînvie spiritul Partidului Comunist.

Din competiția Cinepolitica 2019 mai fac parte și „Libre” (regia Michel Toesca), un documentar despre libertate și activism, „The dive” – filmul de debut al regizorului Yona Rozenkier, „Murer: Anatomy of a trial” (regia Christian Frosch), o radiografie a unuia dintre cele mai controversate procese din istoria Austriei și multe altele.

În acest an, juriul competiției este format din Bogdan Ficeac – scriitor, scenarist și jurnalist român, Sever Voinescu – jurnalist și analist politic și Dumitru Borțun – Doctor în Filosofie și Conferențiar la SNSPA.

Filmul de închidere: The Captain

The Captain / Căpitanul, în regia lui Robert Schwentke, va închide Festivalul Cinepolitica 2019. Filmul, bazat pe întâmplări reale, spune povestea abominabilă a unui soldat german aflat în mijlocul haosului din ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. În plin proces de dezertare, Herold fură identitatea unui căpitan SS, transformând evadarea într-un avantaj personal. Imaginea este uluitoare, regia pe măsură iar rolul principal este jucat magistral. Proiecția va avea loc duminică, 21 aprilie, de la ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco.
efRemo

The Captain / Căpitanul

Detalii despre întreaga competiție Cinepolitica găsiți aici.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete, precum și online, de pe eventbook.ro.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) și organizat în cadrul Sezonul România-Franța 2019.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.