Începe Concursul de Comedie Românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-concursul-de-comedie-romaneasca/

Teatrul de Comedie anunţă Concursul de Comedie Românească, ediţia a XV-a, 2020. Se vor premia cele mai bune comedii scrise de autori români, comedii care, girate de un juriu format din profesionişti, vor avea şansa să stea la baza unor viitoare producţii de teatru.

Un articol de Liliana Matei|24 ianuarie 2020

Concursul de Comedie Românească este un proiect inițiat în anul 2006, iar de paisprezece ediții, prin intermediul acestuia s-au descoperit texte inedite și a fost încurajată dezvoltarea unei noi generații de dramaturgi. Proiectul este organizat de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

Condițiile pentru înscrieri sunt următoarele:

Textele trebuie să aparțină genului comic, să fie nepublicate şi nemontate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic;

Piesele trebuie trimise în 3 exemplare, în format tipărit, la adresa: Strada Sf. Dumitru, nr. 2, sector 3, cod 030079, Bucureşti;

Expedierea trebuie să se realizeze într-un plic format A4, împreună cu un plic mai mic, sigilat, pe exteriorul căruia va fi menționat titlul piesei, iar în interior va conține datele de identificare ale autorului (nume, prenume, contact);

Textele trebuie să cuprindă pe prima pagină titlul piesei, fără menționarea autorului;

Tehnoredactarea textelor trebuie realizată cu diactritice;

Manuscrisele trimise pentru concurs nu se înapoiază.

Data limită de depunere a textelor este 15 martie 2020, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2020, ediția a XVII-a.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.