Începe Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz ajuns la ediția a III-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-dobrojazz-festival-international-de-ethno-jazz-ajuns-la-editia-a-iii-a/

Pe 23 iunie, începând cu ora 19:00, pe terasa Casei Avramide din Tulcea (Str. Progresului 32) va avea loc deschiderea oficială Dobrojazz – cea de-a treia ediţie a festivalului internaţional de ethno-jazz.

Un articol de Liliana Matei|22 iunie 2016

Organizat de Fundația ParteR cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și al Consiliului Județean, evenimentul va anima orașul între 23 și 26 iunie, prin acorduri de muzică jazz mixate cu elemente de folclor. Pe lângă recitalurile propriu-zise ale muzicienilor invitați – Emil Bîzgă Quartet (Ro), Nicolas Simion Quartet (Ro/De), Jazzta Prasta Martin Lubenov Trio (Bg), Stéphane Tsapis Trio (Fr) – vor avea loc discuții și se vor proiecta filme care vor face o retrospectivă a traseului jazz-ului autohton.

Păstrând identitatea conceptului de ethno-jazz, festivalul are scopul de a face cunoscute propriile tradiții muzicale românești, dar și de a asimila diverse muzici tradiționale și influențe din teritoriul european. De asemenea, prin localizarea aleasă pentru desfășurare, Dobrojazz încurajează iubitorii muzicii de calitate să descopere una dintre cele mai interesante zone culturale ale țării – Dobrogea – recunoscută pentru diversitatea etnică și patrimoniul său de excepție.

Prețului unui bilet pentru o zi este de 25 lei, abonamentul pentru toate cele patru zile este 80 lei – acestea pot fi achiziționate la ART-CAFÉ CASA AVRAMIDE (Tulcea, str. Progresului nr. 32, rezervări 0763185248) și Club LA SCENA (București, Calea Călărașilor nr. 55, rezervări 0724081810). Pentru mai multe detalii puteți vizita www.dobrojazz.ro și pagina de facebook https://www.facebook.com/dobrojazz.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Joi, 23 iunie

19.00 Deschiderea oficiala
19.30 Proiecție film: Miracolul jazz de la Sibiu
21.00 Concert: Emil Bîzgă Quartet (Ro)

Vineri, 24 iunie

17.00 în incinta Muzeului de Artă, Virgil Mihaiu va susține prelegerea DaDaJazz – Centenar DaDa & Un secol de Jazz; evenimentul va fi urmat de performance music-poetry după “Omul aproximativ“  de Tristan Tzara cu Mugur Grosu (voce, claviaturi) și Dragoș Andriana (hurdy gurdy)
19.30 Proiecție documentar Richard Oschanitzky (curtea Casei Avramide)
21.00 Concert: Nicolas Simion Quartet (Ro-De)

Sâmbătă, 25 iunie

19.30 Proiecție film: Construct
21.00 Concert: Jazzta Prasta Martin Lubenov Trio (Bg)

Duminică, 26 iunie

19.00 Proiecție film: Milosc – un documentar
21.00 Concert: Stéphane Tsapis Trio (Fr)

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.