Începe ediția a XV-a a Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” 
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-editia-a-xv-a-a-festivalul-international-enescu-si-muzica-lumii/

Ediţia aniversară a celui mai important festival muzical estival rezervat muzicii clasice, având de la început ca centru localitatea Sinaia, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” va cuprinde concerte şi la Buşteni, Braşov, Sibiu şi Bucureşti, ce se vor desfăşura în perioada 5 – 27 august 2014.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2014

Cu peste 20 de concerte în program și mai mult de 500 de muzicieni invitați, Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” are deja un afiș impresionant, de nivel european. În colaborare cu stagiunea Vara Magică organizată la București de Lanto Communication, “Enescu şi muzica lumii” va aduce în fața publicului cele mai puternice orchestre de tineret din România, Franța, Moldova și Spania, alături de care vor evolua soliști de renume internațional.

Seria de concerte ”Capodopere ale muzicii de cameră” va continua să impresioneze publicul și la actuala ediție. Pe scenă se vor reuni o pleiadă de instrumentiști români care desfășoară strălucitoare cariere în străinătate, alături de importante personalități artistice din România, adevărate repere ale vieții concertistice.

”Generația Mileniului III”, linia de concerte care aduce de câțiva ani în prim plan cele mai spectaculoase tinere talente muzicale din România, va avea la această ediție o tot mai importantă componentă internațională, contribuind la incitanta stare de competiție care a făcut dintotdeauna deliciul publicului.
Momentele de maximă atracție rămân concertele simfonice, orchestrele naționale de tineret din România, Franța, Moldova și Spania putând fi ascultate atât la București, cât și la Cazinoul din Sinaia, România fiind singura țară reprezentată de trei orchestre : Orchestra Română de Tineret pregătită și dirijată de Cristian Mandeal, Orchestra Romanian Sinfonietta pregătită și dirijată de Horia Andreescu, solistă Elisabeth Leonskaja și Orchestra Junior condusă de Gabriel Bebeşelea, solistă Maria Marica.

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii”, constituie deja un reper stabil al vieții culturale, a cărui zonă de interes a depășit deja aria regională a celor mai importante stațiuni montane din România, sălile arhipline ale festivalului având un public compus în mare parte din melomani veniți de peste hotare, special pentru aceste minunate concerte.

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” este organizat de Primăria Sinaia, Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Fundatia “Prietenii muzicii -Serafim Antropov” și este un proiect cultural finanțat de AFCN.

Foto: Virgil Oprina

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.