Începe FEST- FDR 2019!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-fest-fdr-2019/

Duminică, 3 noiembrie, începe o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti. 

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2019

Organizat de Teatrul Național și susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria și Consiliul Local Timișoara, cu sprijinul UNITER, FEST-FDR este singurul festival din România dedicat dramaturgiei naționale în identitatea ei distinctă și, totodată, coerentă în plan european.

În cifre, FEST-FDR2019 înseamnă 9 zile de festival, 21 de spectacole, 4 scene, 250 de artiști, 4 lansări de carte și 2 dezbateri. Dar dincolo de cifre, FEST-FDR 2019 înseamnă mult mai mult: „Despre familie, libertate, etică, tandrețe, lașitate, indiferență, responsabilitate, credință, alegeri individuale, lenevie, ratare, minciună, riscuri neasumate de unii, dar suportate de ceilalți, despre Sens și Umanitate la 30 de ani după ’89, acestea sunt lucrurile despre care vom vorbi prin spectacolele ediției 2019 a FEST-FDR”, precizează Ada Hausvater, managerul Teatrului Național, în cuvântul de deschidere din caietul program al festivalului.

FEST-FDR2019 are ceva de oferit tuturor: publicului Teatrului Național, iubitorilor de teatru, tuturor celor care vor să trăiască împreună experiențe și emoții pozitive, tuturor celor care vor să-și pună întrebări, și speră să descopere posibile răspunsuri, să transforme ceva în ei și, de ce nu, în ceea ce îi înconjoară.

După evenimentul de deschidere, programat duminică, 3 noiembrie, ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național prima zi a festivalului debutează în forță cu Pansion Eden, un spectacol al deja celebrului teatru croat ZKM. Un spectacol marca Arpád Schilling, Pansion Eden pune în discuție teme extrem de puternice și, fără doar și poate, extrem de actuale, ale societății contemporane, plecând de la un caz real, care, din nefericire, s-a întâmplat din nou cu puțin timp în urmă când, într-un camion, au pierit mai mulți oameni, imigranți clandestini. Celebrul regizor maghiar Arpád Schilling este promotor al unui teatru profund angajat din punct de vedere social, ceea ce l-a pus, nu o dată, pe lista pericolelor potențiale pentru puterea politică. Spectacolele lui Schilling sunt expresia unui activism cultural, social și politic asumat. Spectacolul începe la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național.

Tot duminică, de la ora 20, la Sala 2, Teatrul Național din Timișoara prezintă premiera festivalului: Sunt o babă comunistă (foto sus), un scenariu de Călin Ciobotari după romanul lui Dan Lungu. O comedie plină de energie, spectacolul semnat de regizoarea Antonella Cornici pune în discuție dilema de viață a unei generații întregi și oferă, dincolo de umor, de muzică și de lumină, un moment de reflecție și de reală comunicare pe un subiect care, de obicei, acutizează relațiile dintre oameni, chiar între membrii aceleiași familii.

Luni, 4 noiembrie, în Sala Teatrului German de la ora 17, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj prezintă spectacolul Ilegitim de Adrian Sitaru, un spectacol care propune un alt fel de drum inițiatic. Astfel, spectacolul spune povestea unei familii dezintegrate, confuze, lipsite de prezența mamei, în care fiecare se luptă cu propriile prejudecăți și fiecare are dreptatea lui. Ieșirea din această adevărată capcană existențială ar putea fi tocmai iubirea necondiționată.

Ilegitim

De la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național are loc un eveniment de neratat. Pe unde umblă copilu’ ăsta? este un spectacol cu și despre MC, cu Bean, Afo, Motanu’, Pietonu’, Power pe Vinil, Tibal & Chinezu, Breloc MC, Radu Pieloiu, gAZAh, Rafa și Gemini Jaxx (un MC din Timișoara, câștigător al unui casting public susținut de Bean și Afo). Împreună vor construi, în cadrul Atelierului Identitate, un spectacol rezultat dintr-o serie de întâlniri publice despre fenomenul freestyle. Bean, coordonatorul proiectului, alături de Afo, punctează: „Battle MC este fenomenul acesta în care oamenii vin cu mintea la ei fără versuri de acasă și improvizează . În același timp se găsește slăbiciunea adversarului, pe care se speculează și, la un moment dat, acest battle are un câștigător. Procesul poate genera senzații interesante, care depășesc cumva limita unui concert hip hop clasic. Cam de aici a venit ideea … E păcat să nu se pună în scenă așa ceva, să vadă și alte generații ce se întâmplă… pe unde umblă copiii lor”.

Atelierul Identitate este un proiect cultural conceput și realizat de Teatrul Național din Timișoara. Proiect în parteneriat cu Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, finanţat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Ziua de luni se încheie într-o notă diferită, cu un spectacol în care emoția este personajul principal. Astfel, de la ora 20, la Sala 2, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă spectacolul Despre tandrețe de Matei Vișniec, în regia lui Felix Alexa. Acestor două importante nume ale teatrului românesc li se adaugă și cele ale unei distribuții excepționale, care îi reunește pe celebrii Catrinel Dumitrescu și Șerban Pavlu, cărora li se alătură nu mai puțin talentații actori Ada Galeș, Ștefan Iancu și Sandra Ducuță.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.