Începe Festivalul de Film de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-de-film-de-la-cannes/

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes începe astăzi, cele mai mari staruri din lume fiind aşteptate pe Croazetă, până pe 24 mai. Ediţia din acest an are şi o regulă strictă: pozele selfie sunt interzise pe covorul roşu.

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2015

Juriul Festivalului va fi prezidat anul acesta de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d’Or în 1991, iar afișul oficial este reprezentat de o fotografie cu actrița Ingrid Bergman.

Festivalul de la Cannes va fi deschis, pentru prima dată în istoria sa, de un film regizat de o femeie. Este vorba despre „La tete haute”, al franțuzoaicei Emmanuelle Bercot. În rolul principal poate fi văzută Catherine Deneuve.

În competiția pentru marele trofeu Palme d’Or se află și pelicula „Giovinezza” a regizorului Paolo Sorrentino, cu Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz, Jane Fonda și Madalina Ghenea în distribuție.

Anul acesta, organizatorii au lansat o campanie împotriva selfie-urilor făcute pe covorul roșu.

2.200 de persoane trebuie să intre în sala de cinema și dacă fiecare face trei opriri pentru a-și face un selfie, totul se dă peste cap. Avem un orar de respectat. Din punctul meu de vedere este o practică ridicolă – Thierry Fremaux, președintele Festivalului de Film de la Cannes.

În cele 12 zile de concurs, vor rula şi trei filme româneşti.”Comoara”, în regia lui Corneliu Porumboiu, „Un etaj mai jos”, regizat de Radu Muntean şi „Ramona”, în regia lui Andrei Creţulescu.

Foto: Festivalul de Film de la Cannes – festival-cannes.fr

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.