Începe Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-dramaturgiei-romanesti-contemporane/

A doua ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti Contemporane (5-11 noiembrie) reuneşte 12 spectacole din 9 teatre din Bucureşti şi din ţară: Teatrul de Comedie,  Teatrul ACT, Teatrul Mic (cu premiera oficială a spectacolului Scrisori de pe front în regia lui Vlad Massaci), Teatrul Nottara, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” (Craiova), Teatrul „Sică Alexandrescu” (Braşov), Teatrul Municipal „Matei Vişniec” (Suceava), Teatrul „Tudor Vianu” (Giurgiu) şi nu în ultimul rând spectacolele Teatrului Dramaturgilor Români.

Un articol de Petre Ivan|29 octombrie 2018

Primăria Capitalei, prin Teatrul Dramaturgilor Români organizează în perioada 5-11 noiembrie 2018 Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane, ediția II.

La Festival participă spectacole cu piese românești contemporane ale unor teatre profesioniste naționale, municipale sau companii teatrale private.

Spectacolele care au avut premiera în stagiunea 2017-2018 vor intra în secțiunea concurs, juriul din această ediție fiind alcătuit din: George Mihăiță, Horia Gârbea, Ioan Cristescu, Radu Herjeu, Carmen Dominte. Premiile se vor acorda pentru: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță.

În ediția de anul acesta a Festivalului, Teatrul Dramaturgilor Români propune publicului două evenimente culturale surprinzătoare: Conferința „100 de ani de teatru românesc” moderată de directorul Muzeului Național al Literaturii Române, domnul Ioan Cristescu și concertul de lansare „Theatre Music Collection – Memorabilia” susținut de Alifantis & FragileBand.

În cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane există și secțiunea dramaturgie. Tema pentru competiție a fost Povești de dragoste iar juriul pentru această secțiune (Lucia Verona, Horia Gârbea, Ioan Cristescu) va alege cea mai bună piesă care va fi premiată în cadrul Galei din 11 noiembrie 2018, ora 19.00.

Foto: Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane – facebook

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

24
/08
/15

Astăzi, 24 august, se joacă în cadrul festivalului de teatru independent (de orice) – Undercloud primul spectacol din secțiunea „Focus Moldova“ – „Nekrotitanium“, în regia Luminiței Țîcu. În zilele următoare, sunt programate celelalte două spectacole din Focus Moldova: „Sex & Perestroika“

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

22
/08
/15

Ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD va începe sâmbătă, 22 august, cu un eveniment inedit: un cross cultural inițiat de regizoarea și scriitoarea Chris Simion împreună cu multipla campioană Valeria Răcilă Van Groningen.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.