Începe Festivalul Internațional al Luminii. GALERIE FOTO
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-international-al-luminii-galerie-foto/

Festivalul Internaţional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, revine între 20 şi 23 aprilie, cu o nouă ediţie ce reinterpretează peisajul urban bucureştean prin intermediul artei digitale şi multimedia.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2017

 În fiecare zi de festival, de la ora 20:30 la 23:00, Calea Victoriei devine pietonală între Muzeul Național de Artă al României și Splaiul Independenței, unde peste 20 de instalații, proiecții și sesiuni de video mapping transformă zona într-un gigant spațiu expozițional.

Evenimentul cu peste 200.000 de participanți în 2016, debutează joi, 20 aprilie, în Piața George Enescu, de la ora 20:30 cu Phoenix Fire Dancers – un spectacol de lumină al companiei austriece Phoenix.

Printre noutățile ediției din 2017, Art Safari este prezent la Festivalul Internațional al Luminii de la București cu reproduceri după Ștefan Luchian, ce vor putea fi admirate pe clădirea Grand Hôtel du Boulevard. O altă premieră o reprezintă cei de la MotionLab, nominalizați anul trecut în competiția celui mai mare festival al luminii din lume, The Circle of Light Festival.

Mobius Gallery va expune o instalație de artă în Piața Națiunile Unite, iar muzicianul și artistul vizual Tom Brânduș este inclus în festival cu două instalații multimedia, create de Sylenz Media.

Portofoliul celei de-a treia ediții Spotlight este completat de artiști din Germania, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Cehia, Polonia, Franța și Austria. Dintre artiștii români prezenți în festival mai amintim Mindscape și Les Ateliers Nomad.

Partenerii internaționali Spotlight 2017, Festivalul Internațional al Luminii din Berlin și Signal Festival din Praga, vor fi prezenți în festival cu instalații și proiecții din Austria, Slovacia, Finlanda și Germania.

2. SYMMETRY (HU) 3. SIGNAL FESTIVAL DIN PRAGA PREZINTA FOR PEACE (SK) Afis Spotlight 2017 Festivalul Internațional al Luminii.

Foto: Festivalul Internațional al Luminii – spotlightfestival.ro

24
/02
/21

Începând cu data de 1 Martie 2021, spațiul expozițional din Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou, găzduind o amplă expoziție cu lucrările artistului ION OLARU, scenograful-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, dar și de scenografie pentru filme de animație, totodată pictor, făuritor de icoane sau de surprinzătoare ”micro-monumente ale armoniei universale”(cf. Corneliu Antim, critic de artă), elaborate dintr-un material inedit… tărtăcuța!

23
/02
/21

Pășiți într-o lume de peisaje vibrante, fotografii asociate cu elemente chimice, refractografii și obiecte vopsite cu Vantablack, cel mai negru negru, odată cu prima expoziție personală a lui Mihai Plătică la Gaep. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Alpher-Bethe-Gamow va putea fi vizitată între 6 martie și 8 mai 2021.

23
/02
/21

Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Arbor Institute for Culture, vă invită să descoperiți sau să redescoperiți expoziția „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“, noua expoziție virtuală găzduită pe Theopen-art.com, prima platformă de expoziții de artă în realitate virtuală din Republica Moldova și România.

23
/02
/21

Galeria Sector 1 inaugurează programul curatorial al anului 2021 alături de Kunsthalle Bega, cu expoziția Sensul Sculpturii, artiști: Apor - Nimbert Ambrus, Dona Arnakis, Rudolf Bone, Teodor Graur, Oláh Gyárfás, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Andrei Pituț, Bogdan Rața, Patricia Teodorescu, Ion Toderașcu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin, curator Liviana Dan.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

17
/02
/21

Galeria Estopia a deschis pe 11 februarie expoziția de grup „Innocence”, care prezintă lucrările a opt artiști – Angela Bontaș, Lucian Brumă, Andrei Ciurdărescu, Andrada Feșnic, Juhos Sándor, Sergiu Laslo, Antonina Manda și Ada Muntean. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 aprilie.

14
/02
/21

Biografiile au întotdeauna enigmele lor. Când sunt privite prin prisma amintirii, celebre sau anonime, ființele umane nu se dezvăluie niciodată întru totul. Ion Andreescu, pictorul care a împărțit aceeași epocă cu Mihai Eminescu, este unul dintre exemple. Creator important, el rămâne totuși un necunoscut pentru posteritate.

12
/02
/21

Expoziția „Povești de iubire”, dedicată îndrăgostiților și tuturor romanticilor, va fi deschisă între 12-28 februarie în zona Peek and Cloppenburg (etaj 1) și îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în istoria intimă a României. Tot aici, curioșii vor avea ocazia să-și facă fotografii la un panou stilizat cu expresia „Te iubesc” scrisă în peste 100 […]

11
/02
/21

Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

08
/02
/21

O nouă expoziție propusă de spațiul expozițional Arbor.art.room îi va seduce cu siguranță, începând din această săptămână, pe iubitorii de artă şi frumos din Capitală. Joi, 11 februarie 2021, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr și original, Giuliano Nardin, expoziție intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.

31
/01
/21

Platforma 5 Pentru Arte propune comunităților creative și publicului larg să descopere tânăra generație de artiști și arhitecți români urmărind creațiile a peste 20 dintre aceștia în galeria online, în cadrul unor expoziții digitale la care au contribuit cinci profesioniști din industria locală.