Începe Festivalul Internațional de Statui Vivante
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-international-de-statui-vivante/

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante va avea loc între 22 şi 28 mai la Bucureşti. 7 zile de festival, peste 100 de reprezentaţii, 7 ţări participante, aşa se anunţă ediţia din acest an.

Un articol de Liliana Matei|19 Mai 2018

Festivalul Internațional de Statui Vivante, cel mai mare eveniment de profil din țară, organizat de Teatrul Masca, aduce la București artiști din Olanda, Portugalia, Spania, Macedonia, Anglia, Ucraina și Germania.

Festivalul Internațional de Statui Vivante se va deschide pe 22 mai, ora 20.00, în Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Noaptea Statuilor Vivante marcând deschiderea oficială a evenimentului. Într-o ambianță specială, încărcată de istorie și traversată de umbrele bucureștenilor din secolele trecute, vor apărea pe aleile Grădinii 20 de statui vivante din Olanda, Portugalia, Spania și Ucraina.

Următoarele șase zile ale Festivalului se vor desfășura în: Grădina Cișmigiu (23 și 24 mai), Parcul Al. I Cuza (25 și 26 mai), Parcul Regele Mihai I, intrarea din Șos. Nordului (27 și 28 mai) și esplanada Teatrului de Comedie ( 23-27 mai).

Festivalul va găzdui și o serie de evenimente conexe: demonstrații de machiaj, expoziții de fotografie și de costume, spații de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor și statuia vivanta, proiecții video.

Intrarea publicului la eveniment este liberă.

25
/09
/19

Sub genericul Cine sunt EU?, TEEN-FEST (29 septembrie - 6 octombrie 2019) își propune să fie, și în acest an, un pol de atracție pentru tânăra generație prin tot ceea ce oferă în cele opt zile de efervescență și creativitate.

24
/09
/19

Universul fantastic al filmelor de animație premiate recent la cele mai importante festivaluri din întreaga lume cucerește marile ecrane la cea de-a 14-a ediție Animest. Selecția de filme proiectate între 4 și 13 octombrie în premieră în România va depăși toate așteptările, oferind publicului zece zile fantastice, animate de mister, aventură, povești memorabile și personaje complexe.

24
/09
/19

Club Revdepov organizează la București un atelier intensiv de scriere creativă, în perioada 14 octombrie – 16 decembrie 2019, sub îndrumarea scriitorului Filip Florian. Masterclassul se adresează celor care scriu ficțiune și vor să învețe aplicat, din feedbackul primit pe texte de la scriitorul coordonator. Cele mai bune povestiri vor fi publicate după atelier în RevistadePovestiri.ro.

23
/09
/19

Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, Festivalul Internațional Astra Film de la Sibiu va prezenta în acest an, între 14 și 20 octombrie, o selecție a celor mai recente 126 de filme realizate în 45 de țări ale lumii. 47 de titluri din 4 secțiuni competiționale vor intra în cursa pentru premiile Astra Film Festival 2019.

23
/09
/19

"Eu, George din Moreni, am trăit în România visul american!", spunea George Mihăiță, într-un interviu din 2018.  Actorul și directorul Teatrului de Comedie împlineşte astăzi 71 de ani.

23
/09
/19

Werner Herzog, Luc și Jean-Pierre Dardenne, Ken Loach, Marco Bellocchio, Arnaud Desplechin, Xavier Dolan. Ca în fiecare an, și în 2019, line-up-ul de la Cannes a arătat ca o veritabilă bătălie între titanii cinematografiei mondiale de categorie grea, cu vârste cuprinse între 30 și 82 de ani. O confruntare în stil liber a forțelor creatoare de geniu care, în octombrie, se va rejuca la București.

22
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Realizat de un regizor venit din cinema-ul american independent, James Gray, şi cu Brad Pitt cap de afiş, "Ad Astra" (2019) punctează la design-ul imaginii, pe alocuri impresionant, dar e tras în jos de o psihologie ieftină.

20
/09
/19

Bune-s vara și vacanța, dar excelentă e și toamna, ce aduce printre alte „bunătăți” și o nouă stagiune a Teatrului Metropolis. Știți deja, teatrul acela cu aspect, atmosferă și spectacole cum s-ar zice „faine tare”. Vă prezentăm mai jos spre degustare spectacolele pe care le puteți viziona în prima jumătate a lunii octombrie.

Page 20 of 845« First...10...1819202122...304050...Last »