Începe Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT in the Street!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-international-de-teatru-de-strada-bucuresti-b-fit-in-the-street-3/

Între 12 şi 14 iulie,  200 de artişti internaţionali vin la Bucureşti pentru trei zile de festival, cu 17 spectacole şi peste 60 de reprezentaţii în zone cheie din capitală. Din agenda festivalului fac parte spectacole premiate, numere interactive, ateliere pentru copii, acrobaţii, jonglerii, parada B-FIT in the Street!, reprezentaţii de dans contemporan şi, în premieră, demonstraţii de freerunning pe acoperişurile Bucureştiului. Intrarea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|11 Iulie 2019

Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, 12 iulie, de la ora 19.00, în Piața Universității,  care pe parcursul celor trei zile de festival va găzdui reprezentații de samba, de muzică scoțiană și de fanfară, numere de acrobație ale stegarilor italieni, dar și artiști pe catalige, spectacole mobile cu personaje fantastice și spectacole de dans contemporan combinat cu elemente de circ, dar și Mascota B-Fit in the Street!.

Spectacolul „Punctul Zero / Zéro Degré” (creat special pentru festivalul de la București) a fost reprogramat pentru ziua de sâmbătă, 13 iulie, de la ora 19.00, tot în Piața „George Enescu”.

„Punctul Zero / Zéro Degré” este una dintre premierele cele mai așteptate ale ediției și este adus la București de compania franceză La Fabrique Royale. După premiera din 13 iulie, „Punctul Zero / Zéro Degré” este programat cu o ultimă reprezentație duminică, 14 iulie, în închiderea Sezonului România-Franța 2019.

Artiștii de free-running se vor deplasa, de pe un acoperiș pe altul, sfidând gravitația cu o abilitate fizică și precizie milimetrică impresionante, pe un traseu spectaculos, care începe din Piața „George Enescu”, continuă cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, clădirea Academiei Center, Grand Hotel Continental, Hotel Novotel, Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, Hotel Ramada și Teatrul Odeon.

„Free-running-ul te conectează la spiritul de joacă din copilărie. Pentru noi, este modalitatea cea mai ofertantă de a te juca în oraș, cu orașul respectiv. Arhitectura este materia primă a spectacolului. «Punctul zero» este o modalitate de a-i face pe spectatori să se uite altfel la orașul lor, să privească mediul înconjurător din alte unghiuri decât o fac în mod normal. Ne place să stimulăm publicul, să provocăm reacții. Lucrăm direct pe teren pentru a crea ceva unic, un spectacol aparte, care nu va mai exista nicăieri în lume în afară de București.” (Franklin Roulot, director La Fabrique Royale)

Un alt moment important al festivalului este, așa cum v-am obișnuit în fiecare an, PARADA B-Fit in the Street!, care pornește sâmbătă (13 iulie), de la ora 21:00, tot din Piața „George Enescu”.

Înainte de marea paradă, Piața „George Enescu” găzduiește, în premieră, Ateliere de confecționat măști cu artiștii Școlii de la Piscu.

Începând cu ora 18:00, publicul este invitat să se pregătească de marea paradă B-FIT in the Street! cu un atelier de confecționat măști.

Meșterii Școlii de la Piscu vin în Piața „George Enescu” pentru a-i ajuta pe copii și adulți prezenți la festival să intre în atmosfera festivă de paradă, confecționând măști multicolore, în diferite forme. Publicul este invitat apoi să se alăture artiștilor B-FIT in the Street!, care vor porni în parada festivalului.

În paralel cu atelierele pentru copii, publicul va putea asista în Piața „George Enescu” la două reprezentații ale spectacolului de dans contemporan „Captiv” din Marea Britanie.

Artiștii români de la Teatrul Masca vor fi și ei prezenți în Piață cu spectacolul de statui vivante „Istoria dansului”.

De la ora 21:00, artiștii celei de-a unsprezecea ediții a festivalului se adună de pe străzile Bucureștiului pentru parada Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! 2019. 

Aruncători de steaguri, cimpoieri, toboșari și trompetiști, acrobați, artiști pe catalige, dansatori și personaje fantastice pleacă în ritmuri de muzică din Piața George Enescu și străbat centrul orașului via Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta.

Parada festivalului se oprește în Piața Universității unde francezii de la compania Remue Ménage încheie seara cu spectacolul de dans, muzică și acrobație „Păsările Flamingo”.

Locația centrală pe parcursul celor trei zile de festival este Piața Universității care va găzdui reprezentații de samba, de muzică scoțiană și de fanfară, numere de acrobație ale stegarilor italieni, dar și artiști pe catalige, spectacole mobile cu personaje fantastice și spectacole de dans contemporan combinat cu elemente de circ, dar și Mascota B-Fit in the Street!.

Piața Revoluției, Piațeta Teatrului Odeon și locațiile din Centrul istoric (Piața Roma, Piața „Sfântul Anton”, străzile Lipscani și Gabroveni) completează harta ediției cu spectacole din Italia, Belgia, Franța, Olanda și România, în fiecare zi din festival.

Ultima zi de festival marchează și finalul Sezonului România-Franța duminică, 14 iulie, cu un program eclectic de spectacole de teatru de stradă în cele nouă locații cheie din București.

Artiștii francezi de free-running vor avea o ultimă reprezentație a spectacolului „Punctul Zero / Zéro Degré” pe Calea Victoriei, iar acrobații renumitei companii franceze Remue Ménage vor încheia programul cu două spectacole ce se vor întâmpla concomitent în Piața Universității (spectacolul „Păsările Flamingo”) și în Centrul istoric, pe strada Lipscani (spectacolul „Jucăriile”).

******

Restricții rutiere:

Vineri, 12 iulie, traficul va fi restricționat pe Calea Victoriei (si stradutele adiacente) de la Piața „George Enescu”,  până la Piațeta Teatrului Odeon, de la 18:30 la 20:30.

Sven Roelants, Marcel Cyclette. Foto: Totaal Theater

Sambata, 13 iulie, traficul va fi restricționat pe Calea Victoriei (tronsonul de la Piața „George Enescu” la Bd. Regina Elisabeta) și pe Bd. Regina Elisabeta, de la Str. Ion Brezoianu la Piața Universității, de la 20:30 la 22:00.

Duminica, 14 iulie, traficul va fi restricționat pe Calea Victoriei (si stradutele adiacente) de la Piața „George Enescu” până la Piațeta Teatrului Odeon, de la 18:30 la 20:30.

Intrarea este liberă.

Programul complet: www.fitsb.ro @ www.arcub.ro

Urmăriți-ne pe Facebook

https://www.facebook.com/BFITintheStreet/

Eveniment Facebook

https://www.facebook.com/events/2289672481307513/

#bucurestidinpovesti

Evenimentul face parte din programul Sezonul România – Franța

Foto: Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street – facebook

23
/08
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.

11
/08
/17

Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român. Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

09
/08
/17

Cântăreața islandeză Bjork urmează să lanseze un nou album care explorează universul întâlnirilor amoroase. "Sunt foarte încântată să vă anunț că noul meu album va fi lansat foarte curând", a anunțat recent pe Twitter artista.

08
/08
/17

Pe 13 și 16 septembrie nu rata înregistrarea concertului David Gilmour - Live At Pompeii la Happy Cinema București, Focşani și Buzău. La 45 de ani după ce David Gilmour a filmat ‘Live At Pompeii’ în legendarul Amfiteatru Roman, s-a întors pentru două show-uri spectaculoase, parte din turneul său de promovare a albumului ‘Rattle That Lock’.

07
/08
/17

Între 12 și 15 august, Orchestrele Radio invită publicul de toate vârstele la un program muzical inedit, la malul mării, în Piațeta Perla din Mamaia! În vacanța de stagiune, Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio și Orchestra Populară Radio se alătură Radio Vacanța și Târgului GAUDEAMUS, într-un dublu moment aniversar: 50 de ani de Radio Vacanța și GAUDEAMUS 100, aniversare sărbătorită la Mamaia, pe durata desfășurării Târgului GAUDEAMUS Litoral.

04
/08
/17

Celebrul coregraf israelian, stabilit în Spania, Sharon Fridman este invitatul special la cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival (7-10 septembrie 2017). Prezent pentru prima oară în România, Fridman va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă”/„Free Fall”/„Caida Libre”.

30
/07
/17

Astăzi a încetat din viață artista Marina Scupra, potrivit unui anunț publicat de Mirabela Dauer pe pagina sa oficială de Facebook. ''Marina Scupra s-a stins ..., cuvintele sunt de prisos ... Dumnezeu să te primească de-a dreapta lui... Condoleanțe familiei...'', a scris și Ovidiu Komornyik pe aceeași rețea de socializare.

30
/07
/17

Unul dintre momentele de culminație și excelență artistică devenite tradiție la Festivalul „Vara Magică” o constituie prezența pianistului Valentin Gheorghiu în cadrul concertelor desfășurate sub genericul Dialogul generațiilor. Miercuri, 2 august, de la ora 19.30 pe scena Ateneului Român alături de Valentin Gheorghiu se vor afla soția acestuia, Roxana Gheorghiu – pian și fiica lui, Valentina Gheorghiu – pian, dar și o altă celebră celebră familie de muzicieni români, Marin Cazacu – violoncel, Ștefan Cazacu – violoncel și Iulia Adriana Cazacu – vioară.

24
/07
/17

În perioada 25 iulie - 3 august, Radio România Muzical transmite în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate și la Radio România Cultural.

Page 30 of 135« First...1020...2829303132...405060...Last »